Cum va fi vremea miercuri, 17 aprilie. Vremea se răcește în toată țara

Cum va fi vremea miercuri, 17 aprilie. Vremea se răcește în toată țara

Miercuri, 17 aprilie, vremea se răcește în toată țara. Temperaturile maxime sunt cuprinse între 9 grade și 26 grade.

 

Cum va fi vremea miercuri, 17 aprilie

 

În Dobrogea și Bărăgan apar averse destul de abundente, cu tunete, fulgere, poate şi grindină. Temperaturile ajung la 26 grade, potrivit Știrileprotv.

În Moldova sudică și nordul Munteniei, ploile se înteţesc în a doua parte a zilei. Temperaturile ajung la 24 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se răceşte foarte tare. Temperaturile pierd mai mult de 10 grade faţă de ziua anterioară, când au fost peste 30 de grade.

În nordul Transilvaniei și Maramureș, cerul rămâne acoperit de nori şi mai apar câteva reprize de ploaie. Temperaturile ajung la 14 grade.

În vestul țării va fi o zi cam mohorâtă, cu temperaturi modeste şi ploi din când în când. Maximele nu vor trece de 15 grade în Crișana.

În Transilvania continuă să plouă, iar în zonele munte sunt condiţii de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile ajung la 15 grade.

Și în Oltenia cerul va fi acoperit, vântul va fi activ şi vor fi mai multe serii de averse pe parcursul zilei. Maxima ajunge la 15 grade.

În sudul României se răcește. Temperaturile ajung până la 20 grade.

 

Vremea în București

 

În București o să plouă, în special în a doua parte a zilei.  Maximele vor ajunge până la 21 grade.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *