De-a lungul timpului, femeile au fost ținta misoginismului, o realitate tristă valabilă atât în România, cât și în multe alte țări. Articolul de astăzi ne invită într-o incursiune în lumea satului tradițional, unde statutul femeii tinere era definit de o serie de constrângeri și prejudecăți.
Prejudecățile împotriva femeilor erau adânc înrădăcinate în mentalitatea rurală. Se aștepta ca ele să fie „cuminți” și „supuse bărbatului”, respectând un set rigid de reguli nescrise. Superstițiile aveau un rol important în definirea acestui statut, dictând adesea destinul femeilor. De exemplu, se credea că o fată care nu se căsătorea până la o anumită vârstă era blestemată, sau că o femeie care nu putea avea copii era o rușine pentru familie.
„Femeia era văzută ca o ființă inferioară bărbatului, bună doar pentru treburile casnice și pentru a crește copii”. Lipsa de educație și de oportunități profesionale cu care se confruntau femeile din mediul rural, condamnându-le la o viață limitată și lipsită de libertate.
Acest articol este o pledoarie pentru o schimbare de mentalitate și o mai bună înțelegere a rolului femeii în societate. Este important să recunoaștem contribuția esențială a femeilor la dezvoltarea comunităților și să le oferim șanse egale de educație și de afirmare profesională. Doar prin combaterea misoginismului și a prejudecăților vom putea construi o societate mai justă și mai echitabilă.
Femeile erau judecate în funcție de „bârfe”, dar și de superstiții arhaice
În vremurile cele de demult, mai ales la sat, virginitatea femeilor din România era extrem de importantă, așadar ea trebuia dovedită familiei, prin prezentarea celebrului așternut pătat de sânge.
În plus, undeva prin Argeș, tot pe la sat, exista un obicei care implica o oală găurită, după cum explică cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu, în cele ce urmează.
„Existau prejudecăţi mari legate de virginitatea tinerei. Era foarte important să fie fată mare când se mărita. Cei doi tineri proaspăt căsătoriţi se retrăgeau într-o încăpere, iar soacra aştepta la uşă cu o oală cu ţuică, ce avea un fel de cep în fund. Când mirele ieşea din încăpere, soacra ştia dacă fata a fost sau nu fecioară, iar semnul dat nuntaşilor era prin această oală. Dacă ţuica din oală curgea era semn că fata era stricată. Mesenii să ridicau de la masă şi plecau. Se scoteau caii, se punea grapa – totul era pregătit dinainte pentru orice eventualitate – şi fata era dusă înapoi, în văzul tuturor, la casa părintească”, a declara Sorin Mazilescu, pentru ziarul Adevărul.
Așadar, dacă i se dovedea statutul de virgină, respectiva fată căpăta reputație de femeie la casa ei.
Cu toate astea, fetele ce săreau de vârsta de 16 ani puteau să întâmpine probleme, această vârstă fiind considerată a fi optimă pentru măritiș.
Vezi și: Adulterul din România de altădată: ce pățeau femeile care „stricau casa cuiva”
Vezi și: Amantele care au scris istoria României: Femeile ce au sedus mințile marilor români
„În lumea satului, femeia se considera împlinită doar prin căsătorie. Fata se considera coaptă la 16 ani, vârstă până la care trebuia să se căsătorească. Între 14 şi 16 ani se întâmpla, cel mai adesea, dar la 14 ani era cumva furată, ca să nu o ia altcineva. Femeile care treceau peste vârsta de 16 ani aveau deja o problemă. La 18 ani, problema era deja foarte mare, iar fetei îi era foarte greu să se mai căsătorească. Era deja numită fată bătrână, pusă la colţ şi ocolită. De aceea, se considera că e împlinită prin bărbat, pentru că bărbatul îi oferea statutul de nevastă, siguranţa, iar cu el îşi făcea familia. Ne naştem, ne hrănim, creştem, ne înmulţim şi murim – acestea erau crezurile lumii rurale, iar ea trecea, prin căsătorie, la cea de-a treia etapă”, a mai spus Mazilescu, pentru sursa citată anterior.
