Decizia nr. 3321 – Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2022 Preşedinte – Florina Doina Ştefan Judecător – Monica Trache Grefier – Nicoleta Mihalache

Pe rol fiind pronunţarea asupra apelului declarat de reclamantul Mihnea-Bogdan Fălcescu, împotriva sentinţei civile nr. 2583/26 octombrie 2021 pronunţate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Vlad Oprea, dosar având ca obiect „acţiune în răspundere delictuală”.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 21 noiembrie 2022, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru 5 decembrie 2022, când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru azi, data de mai sus, când a dat următoarea soluţie.

C U R T E A

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 2701/105/2021 la data de 14.06.2021, reclamantul Mihnea-Bogdan Fălcescu a chemat în judecată pe pârâtul Vlad Oprea, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 210.000 de lei, cu titlu de daune morale derivate din lezarea demnităţii, onoarei şi reputaţiei reclamantului raportat la dispoziţiile art. 72 coroborat cu dispoziţiile 253 alin. (4) din C.civ.; obligarea pârâtului ca, pe cheltuiala proprie, să publice hotărârea definitivă pronunţată în prezenta cauză în ziarul Libertatea, pe platforma electronică www.libertatea.ro, precum şi în alte două ziare cu cea mai largă răspândire naţională, raportat la dispoziţiile art. 253 alin. (3) lit. a) din C. proc. civ., obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză raportat la dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ.

Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 2583/26 octombrie 2021, a respins cererea, reţinând următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Mihnea Bogdan Fălcescu a solicitat obligarea pârâtului Vlad Oprea la plata sumei de 210.000 lei cu titlu de daune morale derivate din lezarea demnităţii, onoarei şi reputaţiei reclamantului, în baza art. 72 coroborat cu art. 253 alin. 4 C.civ., motivat în esenţă de faptul că în data de 07.06.2020, într-o discuţie purtată cu jurnaliştii de la ziarul Libertatea, pârâtul, în calitatea sa de primar al oraşului Sinaia, a afirmat următoarele „Dar eu vă spun că Fălcescu este un psihopat. Este cunoscut în Sinaia ca cel care a făcut zeci de plângeri primarului, consiliului local. Orice om pe care-l cunoaşte are o plângere de la el”.

S-a reţinut că între reclamant şi Consiliul Local al oraşului Sinaia, precum şi alte persoane fizice şi/sau persoane juridice s-au derulat şi se derulează mai multe litigii de natură civilă şi/sau penală.

Astfel, prin Hotărârea nr. 1/09.01.2017 a Consiliului Local Sinaia s-a dispus revocarea din funcţia de administrator – director general al SC Transport Urban Sinaia SRL a reclamantului din prezenta cauză, Fălcescu Bogdan Mihnea, începând cu data de 10.01.2017.

Prin cererea înregistrată la data de 04.07.2019 numiţii Cecris Cons Profesional SRL, prin administrator Cecilia Fălcescu, Emporium Trends SRL D, prin administrator Bogdan Fălcescu, Mihnea Bogdan Fălcescu, Cecilia Fălcescu şi Cristian Fălcescu, au formulat plângere penală împotriva societăţii Privabenz SRL şi a numiţilor Lavinia Oprea, Căli Prini pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburare de posesie, violare a sediului profesional, furt calificat şi violarea secretului corespondenţei.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16.07.2020 pronunţată de Judecătoria Sinaia în dosar nr. 375/310/2020 (f. 42 şi următoarele din dosar), în baza art. 341 alin. 6 lit. b C.proc.pen., s-a admis plângerea formulată de petenţii SC Cecris Cons Profesional SRL, SC Emporium Trends SRL D, Mihnea Bogdan Fălcescu, Cecilia Fălcescu şi Cristian Fălcescu, în contradictoriu cu intimata SC Privabenz SRL Sinaia, s-a desfiinţat ordonanţa de clasare nr. 505/P/2019 din data de 12.12.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, confirmată prin ordonanţa nr. 5/II/2020 din data de 21.02.2020 a prim procurorului aceluiaşi Parchet şi s-a trimis cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală.

Prin sentinţa nr. 58/27.01.2021 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosar nr. 2376/105/2017 s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul Fălcescu Mihnea Bogdan în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Sinaia, prin primar Vlad Oprea, şi Transport Urban Sinaia, s-a admis capătul de cerere având ca obiect anularea HCL nr. 1/09.01.2017 formulată de reclamantul Fălcescu Mihnea Bogdan în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Sinaia, s-a anulat Hotărârea Consiliului Local Sinaia nr. 1/09.01.2017, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Consiliul Local Sinaia la reintegrarea reclamantului în funcţia de director al SC Transport Urban Sinaia ca nefondat, s-a admis în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtului Transport Urban Sinaia la plata către reclamantul Fălcescu Mihnea Bogdan a remuneraţiei cuvenite în calitate de director şi sa dispus obligarea pârâtului Transport Urban Sinaia la plata către reclamantul Fălcescu Mihnea Bogdan a sumei în cuantum de 6378 lei/lună cu titlu de remuneraţie lunară actualizată cu indicele de inflaţie calculat de la data revocării, respectiv 01.01.2017 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei. Totodată, s-a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtului SC Transport Urban Sinaia la plata către reclamantul Fălcescu Mihnea Bogdan a dobânzii legale aplicate debitului principal şi s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantul Fălcescu Mihnea Bogdan a sumei în cuantum de 36.913,71 lei calculată pentru perioada 30.01.2017-31.12.2020 cu titlu de dobândă legală. S-a admis capătul de cerere privind obligarea în solidar a pârâţilor Consiliul Local Sinaia şi Transport Urban Sinaia la plata către reclamant a sumei în cuantum de 45.000 lei cu titlu de daune morale. S-a admis în parte cererea privind plata cheltuielilor de judecată şi s-a dispus obligarea pârâţilor în solidar la plata către reclamant a sumei în cuantum de 34.734,81 lei compusă din: suma în cuantum de 450 lei taxa judiciară de timbru, suma în cuantum de 750 lei onorariu provizoriu expert şi suma în cuantum de 5215 lei reprezentând onorariu expert majorat, precum şi la plata sumei în cuantum de 28.319,81 lei reprezentând onorariu avocat.

Sentinţa nr. 58/2021 a Tribunalului Prahova nu este definitivă, fiind susceptibilă de recurs.

Din litigiile prezentate, în rezumat, mai sus, rezultă că în niciunul dintre aceste litigii nu este parte pârâtul din prezenta cauză, Vlad Oprea.

Cu privire la susţinerea reclamantului că în data de 07.06.2020, într-o discuţie purtată cu jurnaliştii de la ziarul Libertatea, pârâtul, în calitatea sa de primar al oraşului Sinaia, a afirmat următoarele „Dar eu vă spun că Fălcescu este un psihopat. Este cunoscut în Sinaia ca cel care a făcut zeci de plâgeri primarului, a consiliului local. Orice om pe care-l cunoaşte are o plângere de la el”, aspect de natură a-i leza demnitatea, onoarea şi reputaţia reclamantului, tribunalul a reţinut următoarele:

La dosar a fost depuse articolul din ziarul Libertatea, despre care se face vorbire în cererea de chemare în judecată (f. 56 din dosar).

În cuprinsul articolului sunt redate următoarele: „Primarul Vlad Oprea: Cererea procurorului era veche de doi-trei ani. Ministerul Justiţiei nu avea locuinţă pentru el în Sinaia”.

Libertatea a încercat să stea de vorbă cu edilul staţiunii Sinaia, dar acesta era plecat în străinătate. Discuţia cu Vlad Oprea a avut loc telefonic.

-Domnule primar, la sfârşitul anului trecut, Primăria Sinaia a repartizat o locuinţă prim-procurorului Daniel Ghiţă.

-Da, aşa este. Era o cerere veche, de doi-trei ani are depusă cererea pentru o locuinţă de serviciu.

-Repetăm:în perioada în care a clasat dosarul mamei dumneavoastră, prim-procurorul a primit această locuinţă.

-Nici nu ştiam că Parchetul a clasat dosarul. Dar parcă aveţi întrebările pregătite de altcineva!

-De la cine le avem pregătite?

-De domnul Fălcescu. Dar eu vă spun că Fălcescu este un psihopat. Este cunoscut în Sinaia ca cel care a făcut zeci de plângeri împotriva primarului, a consiliului local. Orice om pe care-l cunoaşte are o plângere de la el”.

S-a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă autorul pretinsului articol din ziarul Libertatea. La termenul de judecată din data de 12.10.2021, reclamantul personal a învederat instanţei că acest articol aparţine numitei Mihaela Neag – o jurnalistă care se bucură de o înaltă reputaţie profesională, însă nu s-a făcut nicio dovadă a acestei susţineri.

De altfel, în însuşi conţinutul articolului se reţine că s-a încercat contactarea pârâtului Vlad Oprea însă acesta era plecat în străinătate precum şi că discuţia cu acesta din urmă a avut loc telefonic.

Aşadar, la filele 56-57 din dosar sunt redate pretinsele susţineri ale pârâtului Vlad Oprea, primar al oraşului Sinaia, susţineri de natură a leza onorarea şi demnitatea reclamantului prin uzitarea expresiei „psihopat” însă nu s-a făcut nicio dovadă privind emitentul acestor susţineri.

Potrivit art. 10 C.proc.civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Potrivit art. 249 C.proc.civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

În cauză reclamantul a solicitat exclusiv administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit art. 1349 C.civ., ”(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”

Prin urmare, pentru angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (1) săvârşirea unei fapte ilicite, (2) cu vinovăţie, (3) cauzatoare de prejudicii, şi (4) existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, reprezintă orice acţiune ori inacţiuni prin care, încălcându-se normele legale în vigoare, sunt cauzate prejudicii materiale sau morale.

Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ, patrimonial sau nepatrimonial, suferit de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană.

În ceea ce priveşte vinovăţia pârâtului, s-a reţinut că vinovăţia este acel element al răspunderii civile delictuale care vizează latura subiectivă, adică atitudinea subiectivă a autorului faţă de fapta sa ori faţă de urmările acestei fapte, la momentul la care a săvârşit-o.

Răspunderea civilă delictuală este o răspundere civilă subiectivă, urmând să fie angajată numai dacă există vinovăţia autorului faptei ilicite prejudiciabile. În aprecierea vinovăţiei se ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciu, conform art. 1358 C.civ.

Vinovăţia autorului faptei prejudiciabile este înlăturată, potrivit art. 1351 – 1352 C.civ, în cazul intervenţiei forţei majore, cazului fortuit, faptei imputabile exclusiv victimei, fapta imputabilă exclusiv unei terţ pentru care autorul nu este ţinut să răspundă.

În cauză, reclamantul nu a făcut dovada celei dintâi condiţii pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală şi anume dovada faptei ilicite a pârâtului Vlad Oprea.

Redarea în cuprinsul unui articol a pretinsei susţineri a pârâtului Vlad Oprea în sensul că reclamantul este „psihopat”, articol neînsuşit de numita Mirela Neag, susţinere despre care, în însuşi cuprinsul articolului se menţionează că a fost făcută în cadrul unei discuţii telefonice, private, nu poate constitui o faptă ilicită a pârâtului, de natură să producă un prejudiciu reclamantului.

Nici susţinerile reclamantului în sensul că numita Neag Mirela este un jurnalist care a dat dovadă de un înalt profesionalism în activitatea sa şi că a coordonat ancheta jurnalistică referitoare la accidentul de la clubul Colectiv şi celebrul caz Hexi Pharma nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie de vreme ce nu s-a făcut nici măcar dovada că aceasta este autoarea articolului şi nici nu s-a făcut dovada că pretinsele susţineri ale pârâtului emană de la acesta din urmă.

Nefiind îndeplinită cea dintâi condiţie a răspunderii civile delictuale, nu se impune analizarea celorlalte condiţii, de vreme ce, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se impune îndeplinirea, în mod cumulativ, a condiţiilor prezentate în precedent.

Pentru toate aceste considerente, s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2583/26 octombrie 2021 pronunţate de Tribunalul Prahova a declarat apel reclamantul Mihnea-Bogdan Fălcescu, considerând-o netemeinică şi nelegală., din perspectiva aplicării regulilor de apreciere a probelor instituită de dispoziţiilor art. 264 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată apelantul a expus situaţia litigiilor care sunt purtate pe de o parte împotriva autorităţilor locale ale oraşului Sinaia, implicit Primarului, iar pe de alte parte împotriva societăţilor în care fie Vlad Oprea este asociat, fie mama acestuia este asociat unic.’ Tribunalul Prahova a reţinut în mod eronat şi superfluu că din înscrisurile administrate de apelant ar rezulta că Vlad Oprea nu ar fi parte în niciunul dintre litigiile expuse în situaţia de fapt.

Această constatare este în contradicţie cu informaţiile publice care figurează chiar pe Portalul Instanţelor de judecată în pagina administrată chiar de către Tribunalul Prahova pentru dosarul nr. 2376/105/2017, în care Vlad Oprea are calitatea de pârât.

Totodată, constatarea Tribunalul Prahova denotă că judecătorul nu a aplicat în mod corect regulile de apreciere a probelor instituite de dispoziţiile art. 264 alin. [1) din C. proc. civ.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, nu calitatea de parte a Primarului în litigiile expuse de apelant era relevantă pentru constatarea conduitei ireprobabile exhibată de acesta, ci strânsa legătură dintre angrenajul prezentat, Vlad Oprea şi afirmaţia acestuia la adresa apelantului publicată în ziarul Libertatea în articolul intitulat „După ce primarul din Sinaia i-a dat o locuinţă, prim-procurorul Daniel Ghiţă a închis un dosar în care era acuzată de furt firma edilului, a mamei şi surorii lui”.

Apelantul a demonstrat că motivul pentru care Vlad Oprea 1-a catalogat ca fiind psihopat este că a făcut zeci de plângeri împotriva primarului, a consiliului local, respectiv: a contestat, inclusiv în contradictoriu cu Primarul, hotărârea Consiliului Local Sinaia prin care a fost revocat din funcţia de administrator/director general al Transport Urban Sinaia; a formulat plângere penală pentru faptele săvârşite şi de Lavinia Oprea, ascendentul Primarului, faţă de societatea administrată de apelanta formulat cerere de ordonanţă de plată împotriva societăţilor în care Primarul şi ascendentul său sunt asociaţi pentru a recupera creante derivate dintr-un raport juridic avut cu societatea administrată de apelant.

O a doua contradicţie vădită dintre înscrisurile administrate şi concluziile Tribunalului Prahova vizează autorul articolului de presă în care Primarul a considerat că în exercitarea mandatului şi, în calitatea de parte adversă în diverse litigii în contradictoriu cu Apelantul, are dreptul să îl caracterizeze pe Apelant ca fiind psihopat pentru că a făcut zeci de plângeri împotriva primarului, a consiliului local.

Prin Hotărârea apelată, Tribunalul Prahova a constatat în repetate rânduri că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă autorul pretinsului articol din ziarul Libertatea, însă, în mod paradoxal, din simpla lecturare a articolului publicat în ziarul Libertatea, fie online la Anexa nr. 5 la cererea de chemare în judecată, rezultă că autoarele sunt jurnalistele Mirela Neag şi Adriana Oprea.

Dacă analiza pentru dezlegarea raportului juridic dedus judecăţii ar fi avut gradul de rigurozitate impus de dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., judecătorul ar fi observat prezentările jurnaliştilor Mirela Neag şi al Adrianei Oprea publicate de ziarul Libertatea, pe care lea redat în continuare.

Contrar constatării Tribunalului Prahova, din înscrisurile depuse de apelant rezultă că autoarele articolului După ce primarul din Sinaia i-a dat o locuinţă, prim-procurorul Daniel Ghiţă a închis un dosar în care era acuzată de furt firma edilului, a mamei şi surorii lui sunt jurnaliştii Libertatea, Mirela Neag şi Adriana Oprea.

Aidoma perspectivei eronate cu privire la calitatea de partea Primarului în litigiile prezentate cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, nu are nicio relevanţă identitatea jurnalistului care a scris articolul, ci faptul că într-o discuţie telefonică cu jurnaliştii ziarului Libertatea Primarul a considerat că are dreptul să caracterizeze un locuitor al Oraşului Sinaia ca fiind psihopat pentru că a făcut zeci de plângeri împotriva primarului, a consiliului local.

Contradicţiile evidente dintre constatările Tribunalului Prahova şi înscrisurile administrate, precum şi perspectiva reducţionistă de analiză a raportului dedus judecăţii denotă încălcarea regulilor de apreciere a probelor instituite de dispoziţiile art. 264 alin. (1) din C. proc. civ.

Nelegalitatea şi netemeinicia Hotărârii apelate din perspectiva aplicării eronate a dispoziţiilor art. 72 alin. (2) coroborat cu dispoziţiile art. 253 alin. (4) şi dispoziţiile art. 1.349 din C. civ.

Contradicţiile dintre constatările Tribunalului Prahova şi înscrisurile administrată şi perspectiva reducţionistă de analiză a judecătorului au condus la exhibarea unui raţionament logico- juridic care nu a permis analiza în fond a raportului dedus judecăţii.

Tribunalul Prahova a reţinut că Primarul nu a săvârşit o faptă ilicită întrucât: redarea în ziarul Libertatea a discuţiei telefonice purtate între jurnalişti şi Primar, în care acesta îl caracterizează pe apelant ca fiind psihopat, nu poate reprezenta o faptă ilicită deoarece jurnalista Mirela Neag nu şi-ar fi însuşit articolul nu s-a făcut dovada că Mirela Neag este autoarea articolului şi nici că pretinsele susţineri ale Primarului emană de la acesta.

S-a expus în secţiunea precedentă că din simpla lecturare a articolului [Anexa nr. 5 la cererea de chemare în judecată) rezultă că acesta este semnat de autorii Mirela Neag şi Adriana Oprea, constatările Tribunalului Prahova cu privre la acest aspect consemnate în Hotărârea apelate fiind eronate.

Mai mult decât atât, cu privire la dovada faptului că pretinsele susţineri ale Primarului emană de la acesta raţionamentul logico-juridic al Tribunalului Prahova este contrar specificului atragerii răspunderii civile delictuale pentru atingerile drepturilor personalităţii.

Caracterul ilicit al faptei săvârşite de Primar Vlad Oprea ocupă calitatea de primar al Oraşului Sinaia de aproximativ 20 de ani, astfel că acesta ştia sau trebuia să ştie că orice discuţie purtată cu un jurnalist cu privire la un subiect precum repartizarea unei locuinţe unui magistrat care a gestionat dosarul penal al mamei sale va fi publicată în presă şi/sau mass-media.

Din această perspectivă, pe de o parte nu se poate invoca caracterul privat pentru constatarea inexistenţei caracterului ilicit al faptei săvârşite de Primar, iar pe de altă parte un astfel de raţionament denotă cel puţin a treia contradicţie:

Tribunalul Prahova reţine iniţial că discuţia telefonică purtată între jurnaliştii şi Primar ar fi avut un caracter privat ulterior. Tribunalul Prahova reţine că Apelantul nu ar fi dovedit că pretinsele afirmaţii ar emana de la Primar. Ad absurdum, chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că discuţia dintre jurnaliştii ziarului Libertatea şi Primar ar avea caracter privat, această împrejurare nu poate avea nicio înrâurire asupra caracterului ilicit al faptei săvârşite pentru că ar fi generat un paradox inacceptabil:

Caracterizarea unui locuitor al Oraşului Sinaia ca fiind psihopat pentru că a făcut zeci de plângeri împotriva primarului, a consiliului local de către Primar are caracter ilicit doar dacă este făcută public.

În celelalte situaţii care ar putea fi invocat caracterul privat al discuţiei (discuţii telefonice cu consilieri locali, directori ai direcţiilor din cadrul Primăriei Sinaia şi/sau alţi cetăţeni) este conform bunei-credinţe, bunelor moravuri, normelor etice şi celor legale ca un Primar să caracterizeze un cetăţean ca fiind psihopat pentru că şi-a exercitat dreptul de acces la justiţie.

Apelantul a dovedit săvârşirea faptei ilicite de către Primar întrucât a depus articolul publicat în ziarul Libertatea în care acesta îi adresa invective pentru că a iniţiat mai multe litigii în contradictoriu cu autorităţile publice ale Oraşului Sinaia şi cu societăţile în care Primarul şi/sau mama sa sunt asociaţi.

Susţinerile apelantului au fost confirmate de conduita Primarului care nu a notificat ziarul Libertatea/nu a expus public faptul că nu îşi însuşeşte afirmaţiile publicate în articol nici după primirea cererii de chemare în judecată, astfel că orice terţ care citeşte ziarul Libertatea (în format material sau electronic) percepe că, în opinia Primarului Oraşului Sinaia, Apelantul este dezechilibrat mintal deoarece a făcut zeci de plângeri împotriva primarului şi consiliului local.

Raţionamentul logico-juridic al Tribunalului Prahova este eronat şi din perspectiva practicii judiciare a instanţelor naţionale şi a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a reţinut în repetate rânduri că:

Esenţializând, Înalta Curte reţine că instanţele anterioare au avut a stabili dacă fapta unei persoane, care deţine un blog, de a publica o serie de articole despre un om de radio cu privire la apartenenţa acestuia la serviciile secrete, pentru care nu există o minimă bază /actuală, precum şi proferarea unor expresii de tipul: “prost”, “uşor de influenţat la un şpriţ”, “prezentat de marketing ca un mare că[…]at”, “ratat, ineficient, nimic, cerşetor” reprezintă sau nu o faptă ilicită care poate antrena răspunderea civilă delictuală, pe planul dreptului intern, iar, pe terenul dispoziţiilor convenţionale, dacă, prin această faptă, despre care se afirmă că a fost săvârşită cu depăşirea limitelor libertăţii de exprimare, s-ar fi putut aduce atingere demnităţii, onoarei, reputaţiei şi dreptului la imagine a apelantului.

Or, din perspectiva criticilor formulate de recurentul pârât privind neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale în cauză, precum şi a soluţiilor diferite adoptate în cauză, instanţa de recurs apreciază că, în mod corect, a stabilit instanţa de apel, consecutiv stabilirii existenţei caracterului ilicit al faptelor săvârşite, că acestea sunt de natură să determine un prejudiciu moral apelantului şi că sunt îndeplinite aceste cerinţe cumulative.

(…) în cauză, putem distinge cel puţin două nivele de imputare – o afirmaţie factuală, obiectivă -faptul că Apelantul ar fi “acoperit” ai serviciilor secrete – şi un tărâm al invectivelor, cum ar fi, “prost ineficient”, “rataţi, ineficienţi, nimicuri, cerşetori” şi alte expresii ce nu pot fi reproduse în cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti.

În acelaşi sens, deşi recurentul invocă faptul că “felul de exprimare umoristic, ba chiar înţepător a devenit marcă proprie a creaţiilor sale, indiferent că acestea au fost gazetăreşti, de blogging sau literare”, instanţa de recurs apreciază că nu poate fi confundat stilul personal cu limbajul licenţios, chiar trivial, folosit de acesta în articolele imputate-

Aşa cum în mod corect au reţinut şi instanţele devolutive, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv prin folosirea de expresii jignitoare adresate Apelantului la data de 11.08.2015, după terminarea şedinţei organizată de conducerea CAS Dâmboviţa, recurenta-pârâtă a săvârşit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii care să întrunească condiţiile cerute de lege pentru a îndreptăţi Apelantul Ia acordarea daunelor morale pentru atingeri aduse dreptului la imagine şi la demnitate.

Înalta Curte constată că expresia folosită la adresa apelantului nu poate fi asimilată proverbelor româneşti pe care aceasta, cu titlu exemplificativ, le expune în motivele de recurs, iar împrejurarea că pe site-uri ale unor publicaţii on-line, ori în anumite emisiuni sportive televizate sunt uzitate expresii similare, pe de o parte, nu este exoneratoare de răspundere în ce o priveşte pe recurenta-pârâtă, iar pe de altă parte corespunde unor situaţii de fapt străine cauzei, care nu pot fi avute în vedere, prin analogie, de prezenta instanţă de recurs.

(…) sensul sintagmei folosite este acela de a influenţa pe cineva, de a induce cuiva o anumită părere sau idee, însă forma în care a fost îmbrăcat acest mesaj are puternice conotaţii triviale, al căror impact este prioritar celui al sensului primar, denaturând semnificaţia iniţială, căreia astfel îi atribuie valenţe ofensatoare, de natură să aibă un impact negativ asupra dreptului la imagine şi la demnitate.

Deşi recurenta-pârâtă pretinde că “…o expresie care nu are un înţeles jignitor nu poate fi reţinută ca faptă ilicită…” aşa cum s-a arătat într-un considerent anterior, dacă înţelesul îmbracă o formă inadecvată, nepoliticoasă, inacceptabilă, injurioasă, este suficient pentru ca acea expresie să fie cauzatoare de prejudicii, deci încadrabilă în sfera ilicită civilă.

Cu alte cuvinte, dacă modalitatea de comunicare este defectuoasă (în speţă, jignitoare), este atrasă răspunderea delictuală, fiind fără relevanţă că sensul este unul neutru, câtă vreme ceea ce ajunge la cunoştinţa publică este forma de exprimare.

Pe de altă parte, fapta ilicită a fost săvârşită de către pârâtă în mod intenţionat, pe fondul unor animozităţi preexistente, fiind acceptată astfel producerea daunelor morale constând în atingerea demnităţii şi imaginii publice a părţii apelante.

Momentul pe care recurentul-apelant l-a ales pentru a iniţia demersul judiciar (la aproape un an şi 7 luni de la săvârşirea faptei, cum susţine recurenta-pârâtă) nu are importanţă sub aspectul incidenţei răspunderii delictuale, câtă vreme acest moment s-a situat în interiorul termenului de prescripţie prevăzut de lege în materie.

Împrejurarea că ulterior săvârşirii faptei ilicite de către recurenta-pârâtă, aceasta şi recurentul-apelant au apărut împreună în anumite fotografii, cu prilejul anumitor evenimente sărbătorite în cadrul instituţiei publice, nu este un fapt exonerator de răspundere civilă pentru pârâtă, niciun impediment pentru Apelant în promovarea demersului judiciar, astfel încât nu prezintă relevanţă juridică în cauză.

Curtea menţionează că demnitatea persoanei fizice este acel atribut al personalităţii umane ocrotit de C.Civ.(ART.72) în acord cu tratatele si pactele internaţionale la care România este parte, care include doua aspecte: cel intern, subiectiv, al stimei de sine, numit ONOARE, şi cel extern, obiectiv al modului cum individul are îndreptăţirea să fie recunoscut în viaţa socială, familială şi profesională, în societate în general, numit reputaţie.

Aşadar, în privinţa drepturilor personal nepatrimoniale, pe calea cărora a acţionat intimatul- Apelant în pretenţii în răspundere civilă delictuală în acest proces, reparaţia poate fi, din punct de vedere legal, patrimonială (compensatorie băneşte) și nepatrimonială (de acordare a unei satisfacţii corespunzătoare persoanei vătămate în raport cu prejudiciile suferite), în acest sens fiind reglementate prevederile speciale de la art 253C.civ.nou.

Tot astfel art. 253 alin. 4 C.Civ.nou prevede și reparaţia patrimoniala a prejudiciilor morale, sub condiţia imputabilitatii vătămării, autorului faptei ilicite, aşadar a vinovăţiei acestuia în oricare din formele vinovăţiei (intenției sau culpei) civile, adică dacă între prejudiciile morale personale ale victimei faptelor ilicite delictuale şi faptele ilicite există o legătură de cauzalitate.

Astfel, Curtea, din examinarea afirmaţiilor deduse judecății, probate de înscrisurile de la filele 22-39, 53-59 vol.l şi 21-24,29-30, 34-36, 42-51 vol.ll dosar prima instanţă, a observat că în cadrul campaniei de acuzare şi denigrare pârâtul a emis afirmaţiile denigratoare şi acuzatoare în privinţa Apelantului, de agent al reţelei C, D, agent care nu scrie articolele jurnalistice pe baza integrităţii jurnalistice ci după dictarea intereselor reţelei private infracţionale în care ar fi agent, fiind doar una din „uneltele de bază ale reţelei” D, făcând referiri şi cu privire la participarea, ca agent ocult al unei reţele private infracţionale grefate pe Serviciul Român de Informaţii şi creată de doi particulari, C, D, abuzând de funcţiile lor în respectivul serviciu, la infracţiuni de corupţie (trafic de influenţă, dare de mită, abuz al funcţiei publice etc.) enumerate expres în cadrul afirmaţiilor din 7.01.2018 de intimatul pârât.

Nici măcar nu există egalitate între a nu fi credibil ca jurnalist pentru articolele scrise în calitate de jurnalist de apelant pe care pârâtul îl acuză de lipsă de integritate jurnalistică şi săvârşirea prin vreo formă de participaţie de către Apelant a vreuneia din faptele penale invocate de pârât fără o bază probatorie factuală, mai gravă decât denigrarea că în activitatea de jurnalist.

Apelantul ar fi unealta numiţilor C şi D, fiind acuzaţia că ar fi agent al unei reţele infracţionale create de cei doi care astfel ar fi săvârşit trafic de influenţă, dare de mită, abuz al funcţiei publice, fapte penale enumerate în comunicarea de pe blogul său de pârât la 7.01.2018, arătând în aceeaşi comunicare că „relaţia dintre serviciile de informaţii şi jurnalişti în această manieră nu este pentru realizarea securităţii naţionale” şi că „Aceşti agenţi trebuie să dispară din peisajul public românesc. Au distrus ideea de presă, dar şi conceptul de agent'”

Fapta ilicită săvârşită de Primar a fost dovedită şi este reprezentată de caracterizarea Apelantului, în ziarul Libertatea, ca fiind psihopat pentru că a înţeles să îşi exercite dreptul fundamental de acces liber la justiţie instituit de dispoziţiile art. 21 din Constituţie raportat la art. 6 din C.E.D.O.

Cu privire la dovedirea prejudiciului suferit de o persoană din cauza afirmaţiilor expuse public fie prin intermediul presei, fie prin intermediul reţelelor de socializare, ÎCCJ a reţinut că:

„În acest sens, tocmai pentru că suntem pe terenul dezbaterii morale, prejudiciul pe care îl suportă o persoană căreia i se impută o faptă neadevărată, dar care, dacă ar fi adevărată, l-ar supune oprobiului, dispreţului public, precum şi limbajul ofensator, la limita trivialităţii, al afirmaţiilor ce au format substanţa articolelor publicate de pârât la adresa Apelantului, este unul inerent şi el nu poate fi supus unei adevărate probatio diabolica sau nu trebuie să aibă, în mod necesar, o reflectare în percepţia persoanelor din audienţa postului de radio în care acesta îşi desfăşoară activitatea, astfel cum a apreciat prima instanţă; aceasta deoarece, astfel cum demnitatea este inerentă persoanei, la fel şi afectarea acestei demnităţi este ceva intim legat de această persoană, ce nu poate fi probat în termeni cuantificabili.

Decizia nr. 737/2021 din 05-mai-2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, înscris care reprezintă Anexa nr. 3 la concluziile scrise.

De aceea, în această materie, a răspunderii civile delictuale pentru atingerile aduse unor valori semnificative, cum sunt demnitatea, onoarea, reputaţia, proba directă a prejudiciului moral suportat este imposibil de pretins, dat fiind caracterul subiectiv, intern al acestui prejudiciu, iar legea permite judecătorului să utilizeze prezumţii, astfel cum a procedat, în mod legal, instanţa de apel.

Suferinţele psihice pe care le produce o insultă sau o calomnie reprezintă o realitate indiscutabil dăunătoare în viaţa unei persoane, determinând tulburarea climatului moral, de care are dreptul să beneficieze fiecare persoană, prin orice formă de agresiune psihică.

Ea creează o stare de nelinişte, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm şi paşnic al vieţii sufleteşti, deci o daună ce nu are dimensiuni materiale, ci constituie o daună morală ale cărei consecinţe nu se limitează Ia suferinţele şi zbuciumul sufletesc produs celui prejudiciat, ci se realizează şi în reţeaua de relaţii sociale ale persoanei respective, relaţii influenţate de imaginea socială a acelei persoane.

Această imagine are un deosebit aport în configurarea relaţiilor pe care persoana Ie stabileşte şi le întreţine, în mod necesar, cu alte persoane, relaţii care, şi ele, fac parte din patrimoniul moral al persoanei.

Ştirbirea, prin răspândirea unor afirmaţii denigratoare a acestui patrimoniu moral, reprezintă un prejudiciu care se înscrie în ordinea morală a realităţilor umane.

Cu privire la acelaşi aspect, în practica sa judiciară. Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că:

În condiţiile răspunderii civile delictuale trebuie avut în vedere prejudiciul moral adus de pârâtul intimat Apelantului apelant, constând în afectarea demnităţii Apelantului de pârât sub aspectul său intern, subiectiv, al modului cum orice persoană se apreciază (aspectul de insulta/lezare a stimei de sine prin fapta civilă ilicită constând în afirmaţiile denigratoare şi acuzatoare mai sus reţinute de Curte) şi respectiv extern, obiectiv, al imaginii sale în societate (aspectul de calomnie/lezare a reputaţiei păgubitului în viaţa socială în general şi profesională în special, adică în societate, prin faptele civile ilicite constând în afirmaţiile denigratoare şi acuzatoare făcute publice de pârâtul intimat mai sus reţinute de Curte).

Prejudiciul moral adus, constând în afectarea demnităţii apelantului sub aspectul său intern, subiectiv, al modului cum orice persoană se apreciază (aspectul de insulta/lezare a stimei de sine al faptei civile ilicite constând în emiterea de pârâtul intimat faţă de Apelant a afirmaţiilor denigratoare şi acuzatoare ca beneficiar al unor sume la dublu pentru prestarea unui serviciu de presă dictat şi ca parte a unei reţele infracţionale grefată pe un serviciu naţional de informaţii), şi respectiv extern, obiectiv, al imaginii sale în societate (aspectul de calomnie/lezare a reputaţiei păgubitului în societate al faptei civile ilicite constând în emiterea în spaţiul public al internetului de către pârâtul intimat, față de public, pe blogul său şi pe pagina sa de socializare pe Facebook, cu privire la apelant, a afirmaţiilor denigratoare şi acuzatoare că ar fi beneficiar al unor sume la dublu pentru prestarea unui serviciu de presă dictat şi ca parte a unei reţele infracţionale grefată pe un serviciu naţional de informaţii}, reputaţie care conform jurisprudenţei CEDO se include şi fn sfera vieţii private a persoanei vătămate, garantate de art.8 CEDO, ce reprezintă consecinţa directă a afirmaţiilor denigratoare şi acuzatoare făcute de pârâtul intimat, în scopul afectării stimei de sine, vieţii private a Apelantului şi reputaţiei sale în societate, trebuie reparat just şi echitabil pentru a alina (compensa) suferinţa psihică produsă Apelantului prin lezarea demnităţii.

Reparaţia nepatrimonială (de obligare a pârâtului la publicarea pe cheltuiala sa pe blogul său şi pe pagina sa de socializare de facebook a prezentei decizii, la data rămânerii ei definitive, de admitere a apelului şi de schimbare a sentinţei apelate în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, cum se va arăta mai jos), completată de măsura adecvată de reparaţie patrimonială în limitele juste şi echitabile, respectiv proporţionale, ale prejudiciului moral al apelantului Apelant cauzat de intimatul pârât, în limitele deduse judecăţii, reprezintă o măsură necesară într-o societate democratică, faţă de campania denigratoare iniţiată şi pusă în aplicare de intimatul pârât faţă de apelantul Apelant, apelul trebuind admis cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.

Din punct de vedere juridic, reparaţia patrimonială pentru prejudiciile morale (daunele morale) are caracter compensatoriu, de alinare a suferinţelor, pentru că, tocmai, fiind diferite de prejudiciile materiale ce se pot despăgubi cu sume echivalente întinderii lor materiale, determinate spre exemplu conform preţului de pe piaţă al unor bunuri echivalente celor prejudiciate, prejudiciile morale nu pot fi evaluate în bani, reparaţia patrimonială în cazul lor având doar rolul de a compensa suferinţele, fiind apreciată în echitate în raport cu întinderea şi intensitatea suferinţelor produse celui prejudiciat.

Tocmai de aceea reparaţia poate fi, cum s-a arătat mai sus în prima parte a considerentelor prezentei decizii, din punct de vedere juridic, nepatrimonială şi patrimonială.

În ceea ce priveşte întinderea prejudiciului trebuie avute în vedere următoarele aspecte: Vlad Oprea a purtat discuţia cu jurnaliştii ziarului Libertatea în calitate de edil al staţiunii Sinaia; apelantul a absolvit studiile de licenţă ale Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bucureşti şi studiile de Master „Ştiinţe politice, securitate şi diplomaţie” ale Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, ambele desfăşurate în limba engleză; exercitarea funcţiei de administrator/director general al TUS presupune un grad de notorietate a apelantului în rândul comunităţii locale, instituţiilor publice şi a diverşilor antreprenori şi investitori apelantul şi-a exercitat funcţia de administrator/director general al TUS cu respectarea întocmai a obligaţiilor contractuale, aspect confirmat de Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 27/27.01.2021 pronunţată în dosarul nr. 2376/105/2017; Libertatea.ro este o publicaţie electronică care are un trafic lunar de 12,2 milioane vizitatori, ceea ce presupune că cel puţin acest număr de persoane au citit declaraţia Primarului, potrivit căreia apelantul este psihopat pentru că a făcut zeci de plângeri împotriva primarului, a consiliului local; potrivit profilului de Facebook al jurnalistului Cătălin Tolontan (Anexa nr. 5 la cererea de chemare în judecată, al doilea înscris), articolul „După ce primarul din Sinaia i-a dat o locuinţă, prim procurorul Daniel Ghiţă a închis un dosar în care era acuzată de furt firma edilului, a mamei şi surorii lui!” a avut 1.400 de reacţii. 139 de comentarii şi 465 de distribuiri; profilul de Facebook al jurnalistului Cătălin Tolontan este urmărit de 249.000 de persoane, de aceea numărul de persoane care au citit postarea/articolul nu poate fi rezumat doar la cei care au reacţionat/comentat/distribuit conţinutul.

Trebuie subliniat că suma distribuirilor articolului este imposibil de determinat deoarece prietenii virtuali ai celor 465 de persoane care au distribuit pot distribui la rândul lor ş.a.m.d.;

Existenţa prejudiciului suferit de apelant decurge din afirmaţia denigratoare expusă public de Primar jurnaliştilor de la ziarul Libertatea, iar întinderea acestuia este atestată de traficul lunar de 12,2 milioane de vizitator ai acestei publicaţii şi de cele 1400 de reacţii, 139 de comentarii şi 465 de distribuiri de pe reţeaua de socializare Facebook ale articolului care cuprinde, afirmaţia pârâtului potrivit căreia apelantul este psihopat pentru că a făcut zeci de plângeri împotriva primarului, a consiliului local .

Legătura de cauzalitate şi vinovăţia

Vlad Oprea, contactat telefonic în calitate de primar al Oraşului Sinaia, 1-a catalogat public, într-o publicaţie notorie şi de interes, pe Apelant ca fiind psihopat, deoarece a înţeles să îşi exercite dreptul fundamental de a accesa liber justiţia pentru: a supune controlului judecătoresc legalitatea şi temeinicia unui act administrativ vătămător care a fost adoptat de Consiliul Local Sinaia la propunerea primarului oraşului Sinaia; a solicitat organelor de urmărire penală să cerceteze săvârşirea unor infracţiuni pe de o parte de către societatea în care Primarul este asociat, iar pe de altă parte de către mama Primarului; a solicitat instanţelor judecătoreşti să oblige societatea ascendentului matern al pârâtului la plata unor debite şi penalităţi care izvorăsc dintr-un contract de prestări servicii.

Trebuie subliniat faptul că la momentul caracterizării publice a apelantului ca fiind psihopat, Vlad Oprea ocupa funcţia publică de primar al Oraşului Sinaia şi avea calitatea de pârât în dosarul nr. 2376/105/2017, care are ca obiect anularea unui act administrativ adoptat de Consiliul Local Sinaia la propunerea acestuia.

În prezent, Primarul are calitatea de intimat în cererea de revizuire formulată de apelant împotriva deciziei civile pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 2376/105/2017.

Caracterizându-1 public ca fiind dezechilibrat mintal, Primarul a intenţionat să se răzbune şi să îl intimideze pe apelant, deoarece acesta a formulat cereri de chemare în judecată şi/sau o plângere penală în contradictoriu cu Primarul, ascendentul matern al acestuia şi împotriva actelor administrative vătămătoare adoptate de CL Sinaia.

Conduita exhibată de Primar cu intenţia de a se răzbuna şi intimida este reprobabilă, iar calitatea de primar nu poate fi disociată de persoana acestuia, întrucât caracterizarea publică a unui cetăţean ca fiind dezechilibrat mintal pentru că îşi exercită dreptul fundamental de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru ocrotirea intereselor şi drepturilor are următoarele consecinţe: certifică ideea că respectivul cetăţean trebuie supus oprobiului public; acreditează ideea că orice cetăţean care face cereri de chemare în judecată împotriva primarului oraşului Sinaia, rudelor şi afinilor acestuia şi CL Sinaia este psihopat; intimidează locuitorii oraşului Sinaia care şi-au exercitat sau doresc să îşi exercite dreptul de a se adresa instanţelor de judecată pentru fapte şi acte ale pârâtului în calitate de persoană fizică/primar, rudelor şi afinilor acestuia şi/sau ale CL Sinaia.

Faţă de argumentele expuse mai sus, se solicită admiterea apelului formulat de apelant, în principal, trimiterea cauzei Tribunalului Prahova spre rejudecarea în integralitate a problemei de drept dedusă judecăţii raportat la dispoziţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., iar în subsidiar, modificarea în integralitate a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulate Fălcescu Mihnea-Bogdan raportat la dispoziţiile art. 480 alin. (2) din C. proc. civ. şi obligarea intimatului la plata contravalorii cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu raportat la dispoziţiile art. 451-art. 453 din C. proc. Civ.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, prin apelul formulat, apelantul Mircea-Bogdan Falcescu, susţine în continuare ca pretinsa fapta săvârşită de către intimat reprezintă o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii pentru dansul, invocând astfel nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunţate de Tribunalul Prahova.

Astfel, prin raportare la situaţia de fapt astfel cum a fost expusă în paragrafele anterioare, respectiv prin raportare la motivele ce vor fi pe larg prezentate în continuare, instanţa de apel urmează să constate netemeinicia apelului formulat de Mircea-Bogdan Falcescu, cu consecinţa respingerii acestuia și menţinerii Sentinţei nr. 2583/26.10.2021 pronunţate de Tribunalul Prahova ca fiind legală și temeinică.

Nelegalitatea apelului din perspectiva încălcării art. 478 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, invocă dispoziţiile art. 478 alin. (1) și respectiv alin. (3] ale C. proc. civ. care statuează următoarele: „(1] Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanţe. (..) (3) în apel nu se poate schimba calitatea părtilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, și nici nu se pot formula pretenţii noi.”

Textul citat consacra o regula importanta în materie de devolutiune, anume „tantum devoiutum quantum iudicatum”, exprimând ideea ca efectele apelului nu se pot răsfrânge decât asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanţa.

Ideea fundamentală pe care o promovează aceste prevederi legale este ca prin intermediul apelului nu se poate largi cadrul procesual stabilit în fața primei instanţe. Astfel, instanţa de apel este chemată să exercite doar un control judiciar asupra hotărârii atacate, iar un atare control nu poate avea în vedere pretenţii sau elemente ce exced cadrului procesual propus în fața primei instanţe.

În speţă, partea adversă susţine prin însăși cererea de apel că a făcut dovada existenței faptei ilicite, prin înscrisul depus la dosar ce reprezintă articolul publicat în ziarul Libertatea.

Or, prin raportate la cele susţinute de către partea adversă atât prin cererea de chemare în judecată, cât și în cererea de apel, va rugam sa observaţi distincţia dintre temeiurile pe care acesta fundamentează existența pretinsei fapte ilicite: în timp ce în cererea de chemare în judecată pretinde ca fapta ilicita consta în aparenta declaraţie acordată de către subsemnatul unor jurnalişti, în cererea de apel, învederează ca temeiul pretinsei fapte ilicite este reprezentat de însuşi articolul de presă publicat în ziarul Libertatea.

În acest sens, apelantul precizează în cererea de chemare în judecată următoarele: „Fapta ilicita săvârşită de către parat cu vinovăţie este proferarea publica, într-un ziar notoriu și de interes, cu trafic lunar de 12.2 milioane de vizitatori a unor cuvinte insultătoare și injurioase la adresa reclamantului”, în timp ce în cuprinsul cererii de apel arată că, Apelantul a dovedit săvârşirea faptei ilicite de către Primar întrucât a depus articolul publicat în ziarul Libertatea”.

Din acestea reiese în mod clar ca apelantul a schimbat temeiul de fapt al pretenţiei sale, invocând prin cererea de apel ca temei al faptei ilicite nu pretinsa declaraţie oferită de către primar, ci articolul publicat în ziarul Libertatea.

Este lesne de înţeles astfel, ca aceasta chestiune încalcă dispoziţiile art. 478 alin.(l) și alin.(3) din Codul de procedura civila, prin prisma faptului ca s-a schimbat cadrul procesual stabilit în prima instanţa.

Nelegalitatea apelului raportată la lipsa calităţii procesuale pasive a intimatului

Instituţia calităţii procesuale este reglementată și definită de art. 36 din Codul de procedura civila, care prevede ca „Calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”

Astfel, Codul de procedura civila subliniază simbioza care trebuie sa existe între dreptul substanţial și dreptul procesual, calitatea procesuala fiind determinata de transpunerea in plan procesual a subiectelor raportului juridic civil concret dedus judecăţii.

Sub aspect doctrinar, calitatea procesuala presupune existența unei identităţi între persoana apelantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuala activa), precum și între persoana intimatului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuala pasiva). În sarcina apelantului exista obligaţia de a justifica atât calitatea procesuala activă, cât și calitatea procesuală pasivă, aceasta decurgând din motivarea în fapt și în drept a cererii formulate, susţinută de mijloace de probă.

În conformitate cu art. 470 alin. (4), coroborat cu art. 194 lit. e) C. proc. civ., cu trimitere la art. 150 C. proc. civ., dacă dovada calităţii procesuale active și pasive se face prin inscrisuri, apelantul trebuie sa le propună prin cererea de apel și să se anexeze acesteia.

În speţa, din probele depuse la dosar și din cele invocate de către apelant prin intermediul cererii, nu rezulta calitatea procesuala a subsemnatului.

Astfel, după cum am precizat în nenumărate rânduri atât în fața primei instanţe, cât și în cadrul prezenței, nu am participat în data menționată la niciun interviu, comunicat de presa or orice alta modalitate de expunere publica, si nu am nicio reprezentare in minte despre presupusa discuţie telefonică care se pretinde că ar fi avut loc.

Pe cale de consecinţa, chiar și în ipoteza în care apelantul se consideră vătămat și ar putea eventual și justifica pretinsele prejudicii suferite ca urmare a publicării respectivului material de presa, de vreme ce acesta nu îmi aparţine nici din perspectiva formală, neexistand o declaraţie de presa sau un interviu în acest sens, și nici din perspectiva conţinutului, afirmaţia pretins dăunătoare nefiind insusita de către mine, este evident ca nu exista identitate între persoana subsemnatului și pretinsa faptă ilicită, fapte din care reiese în mod clar că subsemnatul nu deţine calitate procesuala pasiva in cadrul acestui litigiu.

În acest context, devin aplicabile dispoziţiile articolului art. 40 alin. (1), teza a II-a C. Proc. Civ. care instituie sancţiunea aplicabilă, respectiv „în cazul lipsei calităţii procesuale sau a interesului, instanţa va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoana sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz.”

Corecta aplicare de către Tribunalul Prahova a regulilor insituite de art. 264 din Codul de procedura civila.

Sub un prim aspect, apelantul susţine ca prim motiv al apelului faptul ca instanţa a aplicat în mod eronat regulile de apreciere a probelor instituite de art. 264 alin. (1) din C. proc. civ.

În concret, apelantul susţine faptul că prin cererea de chemare în judecată a expus situaţia litigiilor care sunt purtate pe de-o parte împotriva autorităţilor locale și implicit a primarului, și pe de alta parte împotriva societăţilor în care fie subsemnatul, fie mama acestuia este asociat, respectiv asociat unic, iar instanţa, prin faptul ca a reţinut, în mod corect, faptul ca „din litigiile prezentate, în rezumat, mai sus, rezultă că în niciunul dintre aceste litigii nu este parte pârâtul în prezenta cauză, Vlad Oprea”, a pronunţat o hotărâre nelegală, încălcând textul de lege menţionat mai sus.

Ţinând cont de acestea, rugăm instanţa de control să ia act de faptul că, Tribunalul Prahova a statuat în mod corect faptul ca intimatul nu este parte în niciunul din litigiile invocate de apelant în probatoriul administrat în cauză, cel puţin din următoarele considerente: în cadrul acestor litigii, subsemnatul nu are calitate procesuala din niciun punct de vedere, nici în nume propriu, nici in calitatea sa de primar, ci calitatea procesuala aparţinea fie Consiliului Local Sinaia, fie unei societăţi în care acesta este asociat fără drept de reprezentare, fie unor societăţi în care subsemnatul nu este implicat în niciun fel.

În lumina acestor idei, distinct de faptul ca subsemnatul nu are calitate procesuală în cadrul acestor litigii, acesta avea rolul de reprezentat și acţiona astfel în îndeplinirea unor obligaţii legale.

Obligaţiile legale la care facem referire sunt prevăzute de art. 154 alin.(6) din Codul Administrativ care prevede faptul că „Primarul, în calitatea sa de autoritate publica executiva a administraţiei publice locale, reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoane fizice sau juridice române și străine, precum și în justiţie.” Şi prevederile art. 156 alin.(l) din acelaşi act normativ, care statuează faptul ca „în exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară și de ofiţer de stare civilă, a sarcinilor care îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea și desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecţie civilă, precum și a altor atribuţii stabilite prin lege, primarul acţionează ca și reprezentant al statului in comuna, oraşul sau în municipiul în care a fost ales.”

Mai mult decât atât, relevante în această problematică sunt și dispoziţiile art. 5 lit. g) din Codul Administrativ, care definesc instituția primăriei „primăria comunei, a oraşului, a municipiului, a subdiviziunii administrativ-teritoriale – structură funcţională fără personalitate juridică şi fard capacitate procesuală, cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile autorităţii deliberative şi dispoziţiile autorităţii executive, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale, constituită din: primar, viceprimar, administratorul public, consilierii primarului sau persoanele încadrate la cabinetul primarului şi aparatul de Specialitate al primarului;”,

Mai mult decât atât, într-o speță similară aflată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, s-a statuat faptul că în calitatea lor de persoane juridice de drept public cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu, titulare ale codurilor de înregistrare fiscale si ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum și la unităţile bancare, unitățile administrativ-teritoriale au calitate procesuală, alături de consiliul judeţean, cele două entităţi reprezentând colectivităţile locale, având atribuţii aflate într-o indisolubilă legătura.

Aşadar, sintetizând, este de neconceput calificarea Primarului Vlad Oprea ca acţionând in nume propriu și având calitatea de parte dintr-un litigiu în care acesta acţionează ca reprezentant, în îndeplinirea atribuţiilor și obligaţiilor legale pe care acesta le are în prerogativele statului de Primar al oraşului Sinaia.

În acest context, conform art. 36 din Codul de procedura civila, „Calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios astfel cum acesta este dedus judecății.”, iar conform art. 80 alin.(l) C. proc.civ., „Părţile pot să-și exercite drepturile procesuale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legala, convenţionala sau judiciara.”

Din definițiile legale mai sus invocate, rezultă în mod clar faptul că între cele două instituţii există diferenţe semnificative, acestea reglementând probleme de drept diametral opuse, în sensul că, în timp ce calitatea procesuala reprezintă identitatea dintre partea din proces (pârât, reclamant, intervenient) și subiectul raportului juridic, reprezentarea semnifica exercitarea drepturilor procesuale de către o persoana fizică sau juridică în numele și pe seama altei persoane fizice sau juridice.

În considerarea acestor dispoziţii legale prezentate, cât și a explicaţiilor de pe marginea lor, este lesne de înţeles faptul ca în litigiile invocate de către apelant prin probatoriul administrat în cauză, intimatul figurează în calitatea sa de reprezentant legal al unităţii administrativ-teritoriale, și nu în calitate de parte. Mai mult decât atât, reaminteşte intimatul că parte în respectivele procese este însăşi unitatea administrativ-teritorială, respectiv consiliul local, or nu el.

În speţa de faţă, apelantul a anexat cererii de chemare în judecată înscrisuri din diverse dispute în care el însuşi se afla în veritabila calitate de parte, din care, după cum în mod corect a apreciat şi prima instanţa, nu reiese sub nicio forma și calitatea de parte a subsemnatului, acesta acţionând în respectivele dispute în calitate de reprezentant. Mai mult decât atât, au fost anexate înscrisuri din care reiese calitatea intimatului de asociat în cadrul unor societăţi private, și înscrisuri din care reiese calitatea de asociat a mamei intimatului, tot în cadrul unor societăţi private, fapte lipsite total de relevanta in prezenta disputa, pe baza cărora, după cum am explicat și mai sus, apelantul nu a reuşit sa construiască un raţionament logic coerent, din simplul motiv ca acest lucru este imposibil.

Tot cu privire la acest motiv, al nelegalităţii hotărârii pronunţate de Tribunalul Prahova prin prisma contradicţiei dintre înscrisurile administrare și concluziile reţinute de instanţa, apelantul arată că în ciuda faptului ca judecătorul primei instanţe a reţinut în speţa faptul că „din înscrisurile depuse la dosar nu rezulta autorul pretinsului articol din ziarul Libertatea”, judecătorul ar fi putut sa constate contrariul din simpla lecturare a înscrisului anexat, ce reprezintă întocmai articolul ce face obiectul disputei.

Aşadar, apelantul menţionează faptul ca nu are nicio relevanta identitatea jurnalistului care a scris articolul, ci, ceea ce este relevant este faptul ca „într-o discuţie telefonică cu jurnaliştii ziarului Libertatea, Primarul a considerat ca are dreptul sa caracterizeze un locuitor al oraşului Sinaia ca fiind „psihopat” pentru ca a făcut zeci de plângeri împotriva primarului, a consiliului local.”

Aceasta afirmaţie făcută de către apelant în motivarea cererii sale de apel este susceptibila de critici cel puţin din următoarele puncte de vedere; (f) din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă de nicăieri faptul ca aceasta discuţie a avut vreodată loc şi cu atât mai mult, nu rezultă sub nicio forma faptul ca intimatul a atribuit vreunui locuitor al oraşului Sinaia asemenea apelative (ii) nu poate fi vorba despre o contradicţie între probatoriul administrat în cauză și concluziile Tribunalului, din acelaşi motiv, anume inexistența unei probe la dosarul cauzei din care sa rezulte însăşi existența pretinsei convorbiri telefonice.

În esenţă, învederează intimatul faptul ca ceea ce este cu adevărat relevant în speţa este inexistenta unui probatoriu depus la dosar și administrat în cauza din care sa reiasă însăşi existența presupusei discuţii purtate de subsemnatul cu numitele jurnaliste Mirela Neag si Adriana Oprea.

Mai mult decât atât, intimatul reiterează ceea ce a învederat şi în faţa primei instanţe, anume faptul ca nu îşi însuşeşte o astfel de discuţie, despre care nu a niciun fel de amintire sau reprezentare şi în plus, cum s-a putut observa din chiar cuprinsul materialelor ce au fost ataşate de către partea adversă, nici chiar reprezentanţii mass media nu au afirmat că ar fi existat un interviu acordat cu privire la aspectele ce au făcut obiectul asa-zisului „articol de presa”, menţionându-se expres faptul că „Libertatea a încercat să stea de vorba cu edilul staţiunii Sinaia, dar acesta era plecat în străinătate. ”

Ca atare, ţinând cont de dispoziţiile art. 264 din Codul de procedura civila, care prevăd în esenţă faptul că judecătorul va aprecia existența sau inexistența faptelor a căror săvârşire se pretinde pe baza probatoriului administrat în cauză, Curtea va urma să constate că Tribunalul Prahova a aplicat în mod corect regulile de apreciere a probelor prevăzute de dispoziţia legală menţionată, pronunţând astfel o hotărâre legală și temeinică.

În concluzie, s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin încheierea din 24 octombrie 2022 s-a încuviinţat în parte cererea apelantului- reclamant privind completarea probatoriului, în sensul emiterii unei adrese Ziarului Libertatea, care să comunice dacă între semnatara articolului, Neag Mirela şi intimatul-pârât, Primarul Oraşului Sinaia, a existat vreo discuţie, iar în caz afirmativ, dacă acea discuţie a fost redată fidel în cuprinsul articolului care face obiectul cauzei, relaţiile solicitate fiind depuse la dosar la 21 noiembrie 2022.

Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor formulate şi dispoziţiilor legale incidente, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 479 C.pr.civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu.

Curtea reţine că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 2701/105/2021, reclamantul Mihnea Bogdan Fălcescu a solicitat obligarea pârâtului Vlad Oprea la plata sumei de 210.000 lei, cu titlu de daune morale, derivate din lezarea demnităţii, onoarei şi reputaţiei reclamantului, în baza art. 72 coroborat cu art. 253 alin. 4 C.civ., motivat în esenţă de faptul că în data de 07.06.2020, într-o discuţie purtată cu jurnaliştii de la ziarul „Libertatea”, pârâtul, în calitatea sa de primar al oraşului Sinaia, a făcut afirmaţii injurioase la adresa reclamantului, afirmaţii care au ajuns la cunoştinţa publicului prin intermediul unui articol de presă.

Prin sentinţa civilă nr. 2583/26.10.2021, Tribunalul Prahova a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că în cauză nu a fost făcută dovada săvârşirii faptei ilicite de către pârât.

Apelantul – reclamant a criticat sentinţa primei instanţe, susţinând în esenţă că în mod greşit Tribunalul, în urma aprecierii probelor ce au fost administrate în cauză, a concluzionat că pârâtul nu a săvârşit fapta ilicită şi nu a produs astfel un prejudiciu moral reclamantului.

Prealabil, Curtea va analiza apărarea formulată de intimatul – pârât cu privire la cererea de apel, prin care s-a susţinut că apelul este inadmisibil, faţă de dispoziţiile art. 478 alin. 1 şi alin. 3 C. proc. civ., întrucât apelantul a schimbat prin cererea de apel temeiul de fapt al pretenţiilor sale.

Curtea reţine că, deşi cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este efectul devolutiv ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecăţii pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instanței de apel, trebuie subliniat faptul că, totuşi, caracterul devolutiv al apelului nu este unul absolut el fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat) si tantum devolutum quantum judicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat).

Acest principiu stabileşte că apelul, deşi provoacă o nouă judecată în fond a litigiului, reprezintă o cale de atac împotriva hotărârii primei instanţe şi nu oferă posibilitatea părţii de a-şi modifica pretenţiile.

În cauza de faţă, se constată că nu se poate reţine vreo schimbare a temeiurilor de fapt sau de drept ale cererii de apel faţă de cele invocate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum susţine intimatul – pârât, pe tot parcursul litigiului apelantul – reclamant solicitând angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului – pârât, în temeiul dispoziţiilor art. 253, art. 1349 şi art. 1357 C. civ., pentru fapta ilicită de a profera prin intermediul presei afirmaţii injurioase la adresa reclamantului – apelant. Ca urmare, Curtea apreciază ca fiind nefondată susţinerea intimatului – pârât potrivit căruia prin susţinerile din cererea de apel a fost încălcat principiul tantum devolutum quantum judicatum.

În ceea ce priveşte fondul cererii de apel, Curtea notează că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite, cumulativ, următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu; existenţa unei fapte ilicite, cu precizarea că atât practica judiciară, cât şi literatura juridică sunt unanime în a considera că numai o faptă ilicită poate să atragă, după sine, răspunderea civilă delictuală; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei (vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat).

Atât timp cât nu este îndeplinită una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale nu are relevanţă dacă celelalte condiţii sunt îndeplinite, astfel încât în continuare se va verifica dacă prima instanţa a apreciat în mod corect cu privire la inexistenţa faptei ilicite a pârâtului.

Curtea reţine că potrivit art. 252 C.civ. Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.

Pe de altă parte, potrivit art. 72 C.civ. Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. (2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Art. 75 C.civ. stabileşte că Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.(2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

În ceea ce priveşte dreptul la liberă exprimare reglementat prin art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi în ceea ce priveşte dreptul la viaţă privată, reglementat prin art. 8 din Convenţie, analiza deciziei apelate nu poate face abstracţie de principiile enunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, în această materie.

Potrivit acestei jurisprudenţe, deşi libertatea de exprimare, ca drept esenţial într-o societate democratică, nu poate fi exercitată dincolo de orice limite, aceste limitări se concretizează în posibilitatea existenţei unor ingerinţe ale autorităţilor statale în exerciţiul dreptului la libertatea de exprimare, spre a se realiza scopurile enunţate de art. 10 paragraful 2 din Convenţie. Instanţa europeană a subliniat în repetate rânduri că restricţiile la libertatea de exprimare, oricare ar fi contextul în discuţie, nu sunt compatibile cu dispoziţiile art. 10 paragraful 2 decât dacă îndeplinesc condiţiile pe care textul le impune în privinţa lor.

Astfel, conform celor ce rezultă din dispoziţiile normei convenţionale evocate, ingerinţele în exerciţiul libertăţii de exprimare trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie necesare într-o societate democratică. “Scopul legitim” este dat de interesele de ordin general şi de cele individuale prevăzute de paragraful 2 al art. 10.

Totodată, în ceea ce priveşte necesitatea măsurii într-o societate democratică, potrivit jurisprudenţei Curţii, libertatea de exprimare reprezintă unul din fundamentele oricărei societăţi democratice şi una din condiţiile capitale pentru progresul şi dezvoltarea fiecăruia, iar protecţia care trebuie acordată este de o importanţă deosebită. Această libertate este supusă excepţiilor prevăzute de par. 2 al art. 10 din Convenţie, care trebuie interpretate în mod strict, iar necesitatea oricărei restricţii trebuie stabilită în mod convingător (cauzele Tammer împotriva Estoniei, hotărârea din 6 februarie 2002, Nilsen şi Johsen împotriva Norvegiei, hotărârea din 25 noiembrie 1999, Ligens împotriva Austriei, hotărârea din 8 iulie 1986), adjectivul “necesară” cu referire la calificarea ingerinţei ca necesară într-o societate democratică implicând o nevoie socială imperioasă.

De asemenea, ingerinţa litigioasă trebuie să fie examinată “în lumina ansamblului problemei”, cu luarea în considerare a “cuvintelor reproşate reclamanţilor” şi a contextului în care au fost utilizate (cauza Stângă şi Scultelnicu împotriva României), reţinându-se, totodată, că actul de defăimare se înscrie în limitele prevăzute de art. 10 din Convenţie în condiţiile în care acţiunea denigratorilor a fost provocată de comportamentul culpabil al celui denigrat (cauza Oberschlick vs Austria).

Pe de altă parte, în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de viaţă privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane cum ar fi numele său, integritatea sa fizică şi morală. Garanţia oferită de art. 8 din Convenţie este destinată în principal să asigure dezvoltarea, fără ingerinţe din afară, a personalităţii fiecărui individ în relaţiile cu semenii (cauza Von Hannover contra Germaniei şi cauza Petrina contra României).

Totodată, este recunoscut că dreptul la viaţă privată acoperă prin aria sa de protecţie dreptul la onoare şi demnitate, precum şi dreptul la imagine şi la reputaţie al unei persoane (cauza Chauvy şi alţii contra Franţei).

În acelaşi timp, pentru a constitui o încălcare a art. 8 din Convenţie, un atac împotriva reputaţiei unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate şi să fi fost realizat într-o manieră care să prejudicieze beneficiul personal al dreptului la respectarea vieţii private (A. împotriva Norvegiei, nr. 28070/06, pct. 64, 9 aprilie 2009).

Cu privire la mecanismul prin prisma căruia este analizat raportul dintre libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că trebuie găsit un echilibru între cele două drepturi, deopotrivă protejate prin Convenţie (cauza Petrina contra României, cauza Andreescu contra României).

Curtea Europeană a stabilit şase criterii ce trebuie analizate în cazul punerii în balanţă a dreptului la libertatea de exprimare şi a dreptului la respectarea vieţii private: contribuţia la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei vizate şi subiectul articolului, comportamentul anterior al persoanei în cauză, metoda de obţinere a informaţiilor şi veridicitatea acestora, conţinutul, forma şi repercusiunile publicării şi gravitatea sancţiunii impuse (a se vedea în acest sens, Axel Springer AG, citată anterior, pct. 90 – 95).

În speţă, instituţia răspunderii civile delictuale trebuie examinată prin prisma principiilor ce rezultă din jurisprudenţa CEDO în privinţa concursului între drepturile fundamentale prevăzute de art. 8, dreptul la viaţa privată şi art. 10, dreptul la liberă exprimare, din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Aşa cum rezultă din Hotărârea Curţii în cauza Hanover contra Germaniei (2012), concursul dintre cele două drepturi fundamentale trebuie analizat în funcţie de un set de criterii cu caracter de principiu. Un prim criteriu se referă la contribuţia pe care o are articolul, reportajul sau emisiunea difuzată la o dezbatere de interes general, sens în care CEDO statuează că definiţia a ceea ce constituie obiect de interes general depinde de circumstanţele cauzei.

Un al doilea criteriu se referă la notorietatea persoanei vizate de obiectul articolului. Curtea Europeană evidenţiază că rolul sau funcţia persoanei vizate şi natura activităţilor care fac obiectul reportajului constituie un criteriu important, legat de cel precedent. În acest context este necesar să se facă distincţia între persoanele de drept privat şi persoanele care acţionează într-un context public, în calitate de personalităţi sau persoane publice. Astfel, în vreme ce o persoană de drept privat necunoscută publicului poate pretinde o protecţie deosebită a dreptului său la viaţa privată, acest lucru nu este valabilă şi pentru persoanele publice, iar un reportaj care relatează fapte susceptibile să contribuie la o dezbatere într-o societate democratică, care priveşte personalităţi politice în exercitarea funcţiilor oficiale ale acestora, nu poate fi asimilat, de exemplu, unui reportaj care priveşte detalii din viaţa privată a unei persoane care nu îndeplineşte astfel de funcţii.

Plecând de la aceste consideraţii teoretice, se reţine că în cauza de faţă apelantul – reclamant a susţinut că pârâtul – intimat, în cadrul unei discuţii telefonice purtate cu jurnalişti ai publicaţiei „Libertatea”, l-ar fi caracterizat pe reclamant ca fiind „psihopat”, afirmaţie care a fost preluată într- un articol de presă postat pe site-ul www.libertatea.ro.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, aceasta este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane, în practica judecătorească, noţiunea de faptă ilicită fiind privită în mod extensiv, în sensul că se reţine răspunderea civilă delictuală nu numai atunci când s-a adus atingere unui drept subiectiv – stricto sensu -, dar şi atunci când au fost prejudiciate anumite interese ale unei persoane.

Prima instanţă a reţinut că în cauză nu a fost dovedită fapta ilicită a pârâtului, întrucât articolul de presă nu a fost însuşit de un jurnalist, iar afirmaţiile au fost făcute în cadrul unei discuţii telefonice private. Curtea constată însă că din adresa emisă de Ringier România SRL (f. 81, 83 ds. apel) rezultă că articolul publicat pe site-ul www.libertatea.ro redă întocmai o discuţie telefonică purtată între jurnalistul Mirela Neag şi intimatul – pârât Vlad Oprea, în urma căreia a fost redactat un articol publicat pe pagina electronică a publicaţiei. Ca atare, Curtea nu poate reţine ca fiind veridică afirmaţia intimatului – pârât potrivit căreia nu a purtat discuţia redată în conţinutul articolului, aceasta fiind contrazisă de adresa anterior menţionată, iar caracterizarea acesteia ca fiind o discuţie privată nu este de natură să înlăture caracterul ilicit al faptei, de vreme ce respectiva discuţie a ajuns în spaţiul public, urmare cel puţin acceptată de către intimatul – pârât, care ştia că discută cu un jurnalist, în legătură cu un subiect de presă, afirmaţiile făcute de acesta fiind în legătură cu subiectul investigaţiei jurnalistice.

Pe cale de consecinţă, spre deosebire de prima instanţă, Curtea apreciază că în cauză a fost dovedită săvârşirea faptei ilicite de către intimatul – pârât, ce constă în folosirea unor cuvinte injurioase la adresa apelantului – reclamant, în scopul de a aduce atingere credibilităţii şi demnităţii acestuia, depăşinsu-se din partea pârâtului limitele impuse de exercitarea cu bună credinţă şi în limitele permise de lege a dreptului la liberă exprimare.

Este adevărat că art. 70 C. civ. şi art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră principiul dreptului la libera exprimare, însă acest drept nu este nelimitat, iar libertatea fiecărui individ îşi regăseşte limita în punctul în care începe libertatea celuilalt. Afirmaţiile inadecvate, denigratoare sau jignitoare, pot determina persoana lezată să introducă o acţiune în justiţie pentru obţinerea unei sume de bani drept daune morale, potrivit prevederilor art. 253 alin. (4) C. civ.

Curtea apreciază că în cauză este îndeplinită şi condiţia vinovăţiei intimatului – pârât, faţă de caracterul evident ofensator al apelativului folosit de intimatul – pârât la adresa apelantului – reclamant, neputându-se reţine o exercitare cu bună credinţă şi în limitele permise de lege a dreptului la liberă exprimare, nefiind necesară o dovadă suplimentară a existenţei vinovăţiei, în condiţiile în care, în materie civilă delictuală, răspunderea este angajată inclusiv pentru cea mai uşoară culpă.

În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, Curtea apreciază că în cauză există o vătămare a drepturilor personale, nepatrimoniale ale apelantului – reclamant, prejudiciul moral reclamat existând, chiar dacă acesta nu transpare neapărat în exterior, reprezentând o chestiune ce ţine în principal de interiorul fiinţei umane, iar catalogarea unei persoane drept „psihopat” este de natură să lezeze demnitatea, onoarea, reputaţia şi imaginea de care se bucură apelantul – reclamant în comunitatea locală şi să îl decredibilizeze în ochii publicului.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat că articolul de presă conţinând afirmaţiile denigratoare ale pârâtului, susceptibile de a schimba percepţia publică în legătură cu reclamantul şi cu activitatea desfăşurată de acesta, au fost citite de un număr considerabil de persoane, reclamantul bucurându-se de un anumit grad de notorietate în oraşul Sinaia, prin prisma funcţiilor ocupate în comunitatea locală. În plus, este neîndoielnic că pentru orice persoană adresarea directă sau indirectă a unor cuvinte injurioase sau denigratoare este de natură a crea o stare de disconfort şi de suferinţă psihică.

Având în vedere aspectele anterior menţionate referitoare la existenţa unei fapte ilicite a intimatului – pârât, precum şi a prejudiciului încercat de către apelantul – reclamant, Curtea constată că s-a făcut implicit şi dovada existenţei unei legături de cauzalitate între cele două elemente ale răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale solicitate de reclamant, respectiv 210.000 lei, instanţa reţine că o cuantificare a prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, la evaluare urmând a fi avute în vedere consecinţele negative suferite pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, etc.

Instanţei de judecată îi revine obligaţia de a analiza îndeplinirea condiţiilor privind răspunderea pârâtului pentru fapta ilicită, iar evaluarea daunelor morale este una subiectivă, însă criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor trebuie să fie obiective.

Potrivit jurisprudenţei CEDO, există un criteriu general potrivit căruia despăgubirile trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora. În concret, repararea prejudiciului moral trebuie să fie realizată printr-o compensare echitabilă, aceasta presupunând că, fără a se ignora natura valorilor lezate, nu trebuie să constituie un temei al îmbogăţirii, pentru că s-ar deturna finalitatea acordării daunelor morale, care trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral.

Fără a minimaliza impactul pe care îl poate avea asupra unei persoane proliferarea unor cuvinte jignitoare sau denigratoare la adresa sa, prin mijloace apte ca mesajul să ajungă la cunoştinţa unui număr mare de persoane, instanţa consideră că repararea suferinţei interioare cauzate nu trebuie să se transforme într-un prilej de îmbogăţire fără justă cauză a celui prejudiciat, la stabilirea sumei cu care acesta este despăgubit urmând a se statua în echitate. Raportând aceste considerente la situaţia de faţă, Curtea apreciază că suma de 10.000 lei reprezintă un cuantum echitabil al daunelor morale suferite de apelantul – reclamant, prin prisma consecinţelor negative suferite de acesta, având în vedere atât natura afirmaţiilor jignitoare la care a fost supus cât şi notorietatea de care acesta se bucură în cadrul comunităţii locale din care face parte.

Prin urmare, Curtea apreciază că în temeiul art. 253 alin. 4 coroborat cu art. 1381 alin. 1, 1385 alin. 1, şi art. 1386 alin. 1 Cod civil, se impune obligarea intimatului – pârât să achite apelantului – reclamant suma de 10.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral produs prin fapta ilicită.

Totodată, în temeiul art. 253 alin. 1 lit. a Cod civil, Curtea va obliga intimatul – pârât ca, pe cheltuiala proprie, să asigure publicarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în prezenta cauză pe platforma electronică www.libertatea.ro. acesta fiind mijlocul prin intermediul căruia au ajuns la cunoştinţa publicului larg afirmaţiile denigratoare ale intimatului – pârât.

Faţă de considerentele anterior expuse, Curtea apreciază că apelul formulat de apelantul – reclamant Mihnea-Bogdan Fălcescu este fondat, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 2 C. pr. civ, îl va admite, va schimba în tot sentinţa apelată, urmând a admite în parte cererea de chemare în judecată şi a obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral, precum şi să asigure publicarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în prezenta cauză pe platforma electronică www.libertatea.ro., pe cheltuiala proprie.

Totodată, în baza art. 453 alin. 1 C.pr.civ. va fi obligat intimatul – pârât, aflată în culpă procesuală, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelantul-reclamant în apel, constând în onorariu de avocat în cuantum de 3957,37 lei, conform dovezilor de plată depuse la dosar (f. 85,86).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamantul Mihnea-Bogdan Fălcescu, domiciliat în Bucureşti, Drumul Opalului 1-43, bl. Păun, sc. D, et 2, ap. 7, sector 1 şi cu domiciliul procesual ales la Avocat Firon Bar-Nir S.C.P.A., cu sediul în Bucureşti, str. Ion Câmpineanu, nr. 11, Clădirea Union International Business Center, etaj 2, sector 1, împotriva sentinţei civile nr. 2583/26 octombrie 2021 pronunţate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Vlad Oprea, domiciliat în Sinaia, Bd. Carol I nr. 47, judeţul Prahova şi cu domiciliul procesual ales la Popescu & Asociaţii S.p.a.r.l., din Bucureşti, str. Buzeşti nr. 75-77, sector 1 şi în consecinţă:

Schimbă în tot sentinţa apelată şi, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral.

Obligă pârâtul ca, pe cheltuiala proprie, să asigure publicarea hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în prezenta cauză pe platforma electronică www.libertatea.ro.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3957,37 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Ploieşti.

Pronunţată azi, 12.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.