Declarație explozivă a președintelui Argentinei: „Statul este o asociație criminală”

Declarație explozivă a președintelui Argentinei: „Statul este o asociație criminală”

Președinte Argentinei, Javier Milei, este catalogat ca fiind neconvențional, însă nimeni nu se aștepta la declarațiile pe care le-a făcut recent, în cadrul unei emisiuni de televiziune. Șeful statului s-a înfierbântat în fața camerelor de filmare și, după ce s-a desfăcut la sacou, a spus nici mai mult, nici mai puțin, decât că ”statul este o asociație criminală”!

„Filozofic vorbind, sunt anarho-capitalist și de aceea simt un profund dispreț față de stat. Eu cred că statul e inamicul, cred că statul e o asociație criminală. De fapt, statul este o asociație criminală, în care un grup de politicieni se pun de acord și decid să folosească monopolul pentru a fura resursele sectorului privat”, a afirmat președintele Argentinei în interviu, precizând că „metoda statului este să fure”. Și declarațiile halucinante nu s-au oprit aici!

Gheorghe Falcă aruncă bomba: PSD ne-a cerut să le susținem candidatul la funcția de Președinte

„De fiecare dată când te duci să cumperi ceva într-un loc, statul te fură prin taxe; prin urmare, statul te fură în fiecare zi”, a mai continuat șeful de stat ”botezat” de popor drept „El loco”, care se traduce drept…”Nebunul”.

Mai mult decât atât, președintele Javier Milei a mai spus că politicienii reprezintă un adevărat rău pentru societate. A vorbit însă și despre planul pe care îl are pentru eliminarea furtului din bani publici.

„Statul are puterea de a aresta oamenii în timp ce politicienii nu văd consecințe, nu își văd puterile în joc. Dar mi-am dat seama că singura modalitate de a intra în sistem este ‘dinamitarea’ sistemului. Politicienii sunt un rău pentru populație. Sunt cel mai rău lucru din societate. Și noi, cu acest set de reforme, ne propunem să eliminăm furturile făcute de politică”, a conchis președintele argentinian, referindu-se la vastul plan de reforme propus de Guvernul său.

Tot mai mulți români din diaspora aleg să se întoarcă în țară: ”Culmea, un salariu mai bun aici”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *