Diana Șoșoacă l-a reclamat pe soțul ei că o agresează emoțional. Poliția îl caută pe Silvestru Șoșoacă pentru montarea brățării de monitorizare

Diana Șoșoacă l-a reclamat pe soțul ei că o agresează emoțional. Poliția îl caută pe Silvestru Șoșoacă pentru montarea brățării de monitorizare

Senatoarea Diana Șoșoacă l-a reclamat la Poliție pe soțul ei, Silvestru Șoșoacă, acuzându-l că o agresează emoțional și că în trecut a lovit-o, iar Poliția a emis un ordin de protecție provizoriu și îl caută pentru a-i monta sistemul de monitorizare, au declarat surse apropiate anchetei pentru Libertatea.

„La data de 02 aprilie 2024 Poliția Capitalei- Secția 6 a fost sesizată direct de către o femeie cu privire la faptul că soțul său o agresează din punct de vedere emoțional, fiindu-i creată astfel o stare de temere. Totodată, femeia a precizat că în trecut, soțul său a agresat-o și fizic”, a transmis Poliția Capitalei.

Potrivit surselor apropiate anchetei, persoana care a făcut sesizarea este senatoarea Diana Șoșoacă.

Poliția a întocmit formularul de evaluare a riscului și a emis un ordin de protecție provizoriu. „De asemenea, victima și-a exprimat acordul cu privire la montarea unei brățări de monitorizare electronică în sarcina bărbatului”, se arată în comunicat.

Pentru că Silvestru Șoșoacă nu s-a prezentat la Poliție pentru montarea sistemului de monitorizare, oamenii legii au demarat verificările pentru a-l găsi.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu și cu privire la săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurii dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, raportat la infracțiunile de amenințare și hărțuire, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *