În Ucraina se moare nu numai de la bombe, drone kamikaze sau rachete. Platforma Memorial de la Kiev și jurnalistul Libertatea Marin Gherman au cules informații și mărturii despre civilii care au murit în război pentru că au ajuns prea târziu la spital sau au rămas fără medicamente în orașele scufundate în întunericul războiului.
Olga a murit la vârsta de 64 de ani într-un spital din Kiev. Avea pancreatită, o boală cumplită și în condiții normale, și, în timpul unei crize medicale, ea nu a putut ajunge la timp la medic din cauza bombardamentelor.
Valentina și Viktor, ambii peste 70 de ani, au rămas fără insulină, iar Serafim, un adolescent din Mariupol, a murit pentru că nu găsea medicamentele necesare în orașul ocupat de ruși. Sunt poveștile unor oameni privați de dreptul la asistență medicală și condamnați la moarte.
I-a murit mama pentru că a ajuns prea târziu la spital
Olga Moskalenko avea 64 de ani. Locuia în orașul Cernigov, în nordul Ucrainei, spre granița cu Belarus. Femeia era la pensie, îi plăcea să aibă grijă de grădina de lângă casă. Din primele zile ale războiului, orașul în care locuia era zilnic bombardat de ruși. Pancreatita i s-a acutizat.
Ocupanții ruși ne-au privat de dreptul la asistență medicală. Orașul era înconjurat. A fost un adevărat iad aici. La fiecare jumătate de oră aveau loc bombardamente. Era imposibil să ajungi la medic, să faci niște analize sau o tomografie. Nu am reușit să ieșim din oraș pentru că mama nu putea umbla, iar podul pentru Nipru a fost distrus.
Olena, fiica Olgăi Moskalenko:
La un moment dat, Olena a luat decizia să riște și a trecut-o pe mama peste un pod de pietoni cu ajutorul unui cărucior de invalid. Olga Moskalenko a fost câteva zile în salonul de reanimare de la un spital din Kiev, dar era foarte târziu.
Olga a murit pe 29 martie. „Medicii ne-au spus că am ajuns prea târziu la spital. Dacă veneam mai repede erau șanse să o salvăm pe mama”, povestește Olena.
Olga Moskalenko
Mama lui Serafim din Mariupol a urmărit cum îi moare fiul
Serafim Mihailov a murit la Mariupol în martie anul trecut. Avea o boală rară, cunoscută ca sindromul MELAS. Boala provoca multe convulsii și necesita îngrijiri speciale.
Adolescentul de 15 ani avea nevoie zilnic de medicamente, dar a fost privat de acestea din cauza războiului. O viață țesută din lupta proprie și solidaritatea celorlalți s-a curmat din motive care țin de o dispută violentă între popoare.
De când s-a știut, Serafim a avut încredere în oameni. Iar ei l-au ajutat. După ce în clasa a III-a boala a progresat, Serafim a lucrat individual cu profesorii acasă. Mulți locuitori ai orașului Mariupol l-au ajutat pe Serafim în 2015 să colecteze bani pentru tratament.
Începând cu 24 februarie 2022, Mariupolul a fost bombardat necontenit. Au dispărut gazul, apa și curentul. Orașul a rămas fără medicamente și fără medici, izolat total de lume.
Nu pot să vă explic cum te simți atunci când îl vezi pe copilul tău suferind, cum moare pe mâinile tale și tu nu poți face nimic. Chiar nimic – nici pastile nu ai de unde să-i dai, nici o injecție să-i faci ca să-i fie mai bine. Serafim era un om minunat și blând. Simțea când îmi era rău, mă îmbrățișa, mă săruta.
Maria Mihailova:
Sunt ultimele amintiri cu Serafim în viață.
Serafim Mihailov
„Bunica a murit din cauza deficitului de medicamente, iar bunicul s-a înecat în urma distrugerii barajului”
Valentina Korneeva a murit în regiunea Herson pe 1 februarie 2023, la vârsta de 73 de ani. De mai mulți ani suferea de diabet zaharat, iar războiul a lăsat-o fără mijloace de a înfrunta boala.
Ea a lucrat inginer la o uzină din sudul Ucrainei, iar după pensionare a revenit în localitatea natală Gola Pristani.
În plin război cu Rusia, drept consecință a diabetului zaharat, i-au apărut răni deschise pe picioare. Nepoata Valentinei Korneeva, Anastasia, povestește că oamenii din sudul Ucrainei s-au aflat și încă se află într-o adevărată blocadă – fără medicină, fără farmacii, fără niciun ajutor.
Este fața nevăzută a unui război pe care oamenii îl cunosc prin intermediul imaginilor cu tancuri, uniforme și cratere. Dar există și altfel de răni, de care suferă civilii.
„O perioadă, bunica avea rezerve de medicamente, dar începând cu luna august i s-au terminat benzile de testare pentru glucometru. Nu se găseau nici în Gola Pristani și nici la Herson. Ea nu știa care-i sunt valorice glicemiei. Medicamente nu mai erau. Unele erau aduse din Crimeea, dar acestea erau oferite prioritar soldaților ruși”, povestește nepoata Valentinei Korneeva.
În absența accesului la medicină, Valentina a murit pe 1 februarie a.c., iar soțul ei, Anatolii, s-a înecat în urma inundației cauzate de distrugerea barajului de la Nova Kahovka din sudul Ucrainei. „Bunica a murit din cauza deficitului de medicamente, iar bunicul s-a înecat în urma distrugerii barajului”, așa va rămâne în memoria Anastasiei acest război.
Valentina Korneeva
Dmitro, decedat din cauza frigului, foamei și disperării
În martie 2022, tatăl și mama lui Dmitro Șuvalov au fost uciși de un lunetist în orașul Mariupol. Băiatul de 17 ani suferea de paralizie cerebrală și a rămas singur. Nu a reușit să se descurce fără mamă și fără tată. A fost găsit mort în mai 2022.
Familia Șuvalov
Conform mărturiilor celor care l-au descoperit, Dmitro a decedat din cauza frigului și foamei, fiind disperat și dezorientat. „Dmitro era un băiat cuminte și liniștit. Îi plăcea să deseneze și să asculte muzică. Se bucura când vedea oameni în jur, îi plăceau plimbările”, povestește Natalia, mătușa adolescentului, care l-a căutat o vreme.
Dmitro Șuvalov
A trăit 70 de ani și a murit civil în război
Când cineva, un om sau un stat, decide să atace o țară, termenii militari sunt primii luați în calcul. Dar furtuna de probleme care lovește țesutul social, viața de zi cu zi a oamenilor, este puternică și ea va dăinui, ca efecte, mult după ce armatele se vor retrage.
În martie 2022, la scurt timp după invazia ordonată de Vladimir Putin, Viktor Astașenkov a intrat în comă diabetică. A murit cu o lună înainte de jubileul său de 70 de ani, pe care și-l dorea sărbătorit alături de cei dragi, dar a venit războiul.
Locuia în Gostomel din regiunea Kiev și provenea din regiunea Donețk. Fusese militar. Era dependent de injecții zilnice cu insulină.
„Soția sa, Tatiana, a murit pe 17 martie în urma unei explozii produse în curtea casei. Viktor a trecut foarte greu peste aceată tragedie, pentru că era și el afară și a văzut totul. Apoi a intrat în comă diabetică și a murit pe 30 martie”, povestește o rudă a răposatului.
Viktor Astașenkov
Orașul Gostomel era înconjurat de ruși, zilnic se produceau bombardamente. Accesul la medicamente și mai ales la insulină era blocat. Când a fost posibil să părăsească localitatea, Viktor și soția sa nu au făcut-o, spunând că trebuie să aibă grijă de animalele domestice. Unele dintre animale au murit și ele, altele au supraviețuit stăpânilor, ca un memento al rezistenței planetei în fața iraționalității oamenilor.
