În fața casei mele e un bloc. E mare. E gri. E urât. Are opt etaje și șase scări. Cu alte cuvinte, ar trebui să aibă vreo 192 de apartamente, bașca garsoniere. Dacă socotim o medie de 3 membri pe familie, în blocul ăsta ar trebui să trăiască 576 de oameni, bașca ăia din garsoniere.
Cu toate astea, zi după zi, fie iarnă, fie vară, fie ploaie, fie soare, trotuarul din fața blocului e pustiu. Rar trece vreun om, iar, dacă aș avea de gând să privesc pe fereastra de la dormitor, să văd cum e îmbrăcată lumea ca să-mi dau seama cât de gros sau cât de subțire ar trebui să mă îmbrac și eu, aș pierde timpul. Ar trebui să stau multe minute, proptit în fereastră, ca să văd pe cineva.
Te-ai aștepta ca, dimineața, luminile de la aprtamente să se aprindă, oamenii să iasă din scările blocului, să îi vezi înșiruindu-se către stația de tramvai sau de autobuz ori spre stația de metrou. La fel, seara, după ora 18, ar trebui să vezi lumini aprinse mai peste tot în bloc, semn că lumea s-a întors de la muncă, fiecare, la casa lui, în patul lui. Cu toate astea, dacă se aprind cinci, șase becuri.
Ai spune că blocul e pustiu, dar nu e chiar așa. În el stau mai ales bătrâni. De-aia e mai mereu întuneric și de-aia nu prea iese nimeni afară. Sunt prea terminați și prea amărâți ca să-și mai plimbe oasele. Asta o știu de la o doamnă de peste 60 de ani, care vine zilnic să-și viziteze mama de peste 90 de ani. Dar copii nu vezi deloc. Nici măcar adolescenți.
Nici oameni în putere nu vezi, oameni care ar trebui să meargă la servici, știți de care, din ăia care reprezintă ”populația activă”, cum îi numesc publicitarii pe cei din segmentul cel mai vizat de companii, ca să le vândă marfa. Aproape nimeni nu iese, nu urcă și nu trece prin fața acelui bloc. Când și când, totuși, două educatoare trec cu un pâlc de copii de grădiniță, cam zece la număr, pe care îi duc în parcul de alături, la joacă. Dar vin de pe o stradă alăturată, nu coboară din blocul despre care vă vorbesc.
Dar altfel, cum ziceam, aproape nimeni. Lumea nu mai face copii. Nu mai vrea să se-nmulțească. Fiecare își ajunge sieși și nu mai are nevoie de altcineva, nici măcar de dragoste. Iar gândul ăsta mă îngrozește.
Toate astea îmi amintesc de un comunicat dat de BOR acum vreo trei săptămâni, în care spunea că preoții români din străinătate au ținut anul trecut de șase ori mai multe botezuri, decât înmormântări. În timp ce aici, în România, sunt mai mulți morți, decât nou-născuți. Asta înseamnă că, totuși, românii vor să aibe copii, vor să aibe parte de dragoste.
Dar asta se întâmplă într-o lume normală, nu aici. Ei, da. Are multe belele și lumea aia, dar e mai normală decât cea de-aici, lumea asta care deprimă pe oricine și care taie orice poftă de dragoste sau de a face copii. Sau dacă îi fac, în marea lor majoritate, pleacă în Occident.
Și, de ce ar rămâne? Ce le-ar oferi țara asta? Nu vedeți că România e acaparată de generația derbedeilor care își calcă profesorii în picioare sau care vin cu pistolul la școală? Nu vedeți că țara asta e acaparată de generația celor care iau droguri de pe la opt-zece ani? Nu vedeți că părinții lor sunt niște semianalfabeți născuți în preajma anului 1990, care, în lipsa unei educații solide și-au ratat misiunea de a fi părinți? Nu vedeți că, în marea lui majoritate, corpul profesiral e domninat de madame care nu știu cum să ia mai repede șpăgile mascate prin meditații forțate și de profesori care nu știu cum să violeze mai repede eleve sau studente?
De ce să rămână, nu vedeți că țara asta e condusă de niște monștri politici? Vreți să rămână într-o lume în care liberalii și pesediștii de abia așteaptă să treacă alegerile, pentru a începe din nou să facă jocurile corupției? Vreți să rămână într-un loc în care useriștii vorbesc despre democrație cum vorbeau acum ani de zile impotenții și frigidele din Lăptăria lui Enache, cu toții beți morți? Vreți să rămână într-o țară în care derbedeii lui Simion cheamă alături de ei pe toți escrocii țării, așa cum făceau comuniștii în anii 50, pentru că nu contează decât să pună mâna pe putere? Vreți să rămână într-o țară în care nebuna latră din telefoane spre oameni, arătându-le pumnul și promițând răzbunarea Moscovei și bocancul muscalului pe grumazul bietei Românii?
Sau vreți să rămână într-o țară în care ministrul Florin Barbu e dat de PSD ca exemplu de eficiență, el, care e preșul perfect pe care să se șteargă de noroiae păpușarii care l-au pus în funcție? El, care întruchipează servilismul dus până la abjecție și care își afișează fără nicio rușine lichelismul total, definitiv, în timp ce vorbește despre ”domnul nostru președinte Nicolae Ceaușescu”?
Ați băgat de seamă cu câtă adâncă slugărnicie îi pronunța numele? Cât de adânc se pleca atunci când se referea la el și cum îl cita, de parcă lumina cea mai de preț a învățăturii numai de la el putea veni? Ați văzut cât de om de nimic este acest Florin Barbu, acest ”Domnul nostru ministru Florin Barbu”, ca să-i folosesc expresia, el, care reprezintă chitesența clasei politice românești, adunând în el toate tarele și toate zoaiele politicianismului clientelar?
Dar ați băgat de seamă și reacția PSD-ului după iureșul iscat de cuvintele nimicului? În loc să-l trimită înapoi, în Oltenia din care a venit, să învețe carte și apoi să se întoarcă, a doua zi după ce a slobozit enormitatea cu Nicolae Ceaușescu, propagandiștii PSD-ului au trimis la presă un articol în care se spunea nici mai mult nici mai puțin că alimentele nu s-au scumpit, ci s-au ieftinit și că importurile de mâncare nu au crescut, ci s-au redus, vrând prin asta să arate ce priceput e ”domnul nostru ministru Florin Barbu”. Însă, mai ales, ați băgat de seamă că în subsolul textului scria ”Articol susținut de PSD”?
A dracului pielea pe voi, toți ăștia enumerați mai sus și a dracului pielea pe voi, toți aceia care îi susțin! Așadar, într-o lume ca asta vreți să rămână copiii noștri? Într-o astfel de lume vreți să se mai nască alți copii?
În curând, țara asta va ajunge o Românie a pustiului, un pustiu la fel de mare și negru precum pustiul din capul lui Florin Barbu. Dacă aveți copii, sfătuiți-i să plece de aici, să plece cât mai repede, să plece și să nu se mai uite înapoi!
The post Domnul nostru ministru Florin Barbu appeared first on Cotidianul RO.
