„Drogurile de 100.000 de euro” cu care s-a plimbat sindicalistul Europol prin Portul Constanţa erau un pachet cu făină: „Nimeni nu a verificat nimic”

„Drogurile de 100.000 de euro” cu care s-a plimbat sindicalistul Europol prin Portul Constanţa erau un pachet cu făină: „Nimeni nu a verificat nimic”

Președintele Sindicatului Europol Cosmin Andreica susține că s-a plimbat cu un pachet ambalat similar celor care conțin droguri prin mai multe puncte ale Portului Constanţa fără ca autorităţile să-l întrebe nimic. „Pachetul este real, însă în interior nu este cocaină. Eu am făcut doar un experiment”, explică sindicalistul într-un dialog cu Libertatea.

În acelaşi timp, în port se aflau șeful Statului Major al Apărării, Gheorghiță Vlad, și șeful Statului Major al Forțelor Navale, Mihai Panait, care recepționau nava de vânătoare de mine marine „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, cumpărată de Armata Română de la Marina Regală Britanică. „Era, aşadar, un dispozitiv de securitate mai amplu”, a povestit Cosmin Andreica pentru Libertatea.
Dacă ar fi conținut droguri, preţul de retail al pachetului de un kilogram ar fi fost 100.000 de euro. „În port, preţul e între 35.000 şi 40.000 de euro”, spune sindicalistul.

10.000 de persoane şi maşini intră şi ies zilnic din Portul Constanţa, spune Cosmin Andrei, preşedintele sindicatului Europol. Acesta a vrut să vadă cum reacţionează autorităţile portuare dacă oricare dintre acestea are asupra sa un pachet cu potenţial periculos. Astfel, sindicalistul susţine că a înscenat o tranzacţie în urma căreia ar fi cumpărat un kilogram de cocaină, iar apoi s-a plimbat cu pachetul prin mai multe zone ale portului.

„Am mers în Portul Constanţa cu un jurnalist, pedestru, cu maşina, am intrat la Garda de Coastă, la Poliţie, la Vamă, am umblat cu pachetul suspect pe bordul maşinii, ne-am întâlnit cu Poliţia Militară.”

Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol:

„Am vrut să arăt vulnerabilitatea portului Constanţa, un obiectiv strategic lăsat de izbelişte în mod intenţionat de către politicieni, golit de orice fel de capacitate de forţă a structurilor care intervin acolo. Totul, în mod intenţionat, pentru că altfel nu-mi pot să-mi explic cum se poate ca într-un astfel de loc să faci ce vrei, să duci şi să aduci ce vrei fără ca nimeni să te întrebe nimic”, explică Andreica.

Am pus pachetul cu «droguri» într-o pungă cu nişte roşii, salam şi o pâine”

Acesta spune că strategia lui a fost să se comporte cât mai suspect, punându-se în pielea unui traficant de droguri, astfel încât să le atragă atenţia angajaţilor care se ocupă cu siguranţa portuară. „Iniţial, am pus pachetul cu droguri într-o pungă cu nişte roşii, salam şi o pâine. Dar mi-am dat seama că îl ţineam în pungă degeaba, că oricum nu verifica nimeni. Aşa că l-am așezat direct pe bord, l-am tras la vedere, nu ştiu ce puteam să mai fac ca să atrag atenţia că am un pachet suspect”, susţine şeful Sindicatului Europol.

Acesta arată că singurele filtre pe care le-a întâlnit au fost la intrarea şi la ieşirea din port, unde a trebuie să oprească la barieră şi să răspundă întrebărilor agenţilor de securitate. „Nimeni nu a verificat nimic, în ciuda faptului că pachetul suspect era în raza vizuală a angajaţilor. Repet, pe bord. Exclud şi faptul că m-ar fi putut recunoaşte, pentru că am avut şapcă, ochelari, fular la gură, am încercat să par cât mai suspect, ca să atrag atenţia. Dacă nici mascat, cu un colet înfăşurat cu scotch, nu am fost întrebat nimic…”

Cosmin Andreica e sceptic că acţiunea e de natură să schimbe modul de lucru al autorităţilor din Portul Constanţa, despre care crede că sunt interesate să tolereze ilegalitățile de la malul mării. „Îmi vine greu să cred că se va întâmpla ceva, pentru că acolo sunt interese politice uriașe. Vorbim despre evaziune fiscală, marfă de contrabandă, produse accizabile, material lemnos care se vinde din România foarte scump în țările arabe. Oamenii care lucrează acolo mi-au spus că dintotdeauna a fost așa și că singura vulnerabilitate este faptul că persoane ca mine ridică întrebări. «În rest, fiecare îşi face treaba în pace şi linişte», mi-au zis”, arată sindicalistul.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *