„Este timpul să scoatem PSD de la guvernare”. Mai mulți lideri PNL se ridică împotriva alianței cu social-democrații și spun că tatonează USR. Reacția lui Nicolae Ciucă

„Este timpul să scoatem PSD de la guvernare”. Mai mulți lideri PNL se ridică împotriva alianței cu social-democrații și spun că tatonează USR. Reacția lui Nicolae Ciucă

Vicepreședintele PNL Robert Sighiartău a declarat, joi, pentru RFI, că liberalii vor trebui să ia decizia scoaterii PSD de la guvernare. O poziție similară a avut-o și prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan.

Scenariul vehiculat de mai mulți lideri PNL care se opun colaborării cu PSD este următorul: miniștrii liberali se retrag din guvern, Marcel Ciolacu își depune mandatul în fața președintelui, iar Klaus Iohannis numește un nou premier de la PNL, conform unor surse din conducerea partidului.

Prin această formulă, social-democrații ar putea fi scoși de la guvernare, susțin liderii care vor să se rupă de PSD.

„Această alianță nu aduce nimic bun pentru România”

„Noi am făcut niște studii în ultimele trei luni de zile la nivel național cu privire la această alianță cu PSD-ul. Peste 70% din electoratul liberal de dreapta din România spun că această alianță nu aduce nimic bun pentru România. Asta a fost și schimbarea de opinie a conducerii la Sinaia, pentru că și-au dat seama că au fost pe contrasens timp de șase luni”, a declarat vicepreședintele PNL Robert Sighiartău, la RFI.

E clar că va trebui să luăm o decizie și să scoatem PSD-ul de la guvernare”, a afirmat vicepreședintele PNL.

Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL:

Marcel Ciolacu a declarat la Antena3, miercuri seara, că va „demisiona categoric” și își va „depune mandatul la Cotroceni”, dacă PNL vrea să iasă de la guvernare.

Disputa dintre PSD și PNL s-a aprins după ce negocierile pentru liste comune la alegerile din 2024 au eșuat, iar, la Sinaia, liberalii au decis să meargă pe liste separate la alegerile de anul viitor.

Ultimul subiect major de dispută a fost legat de proiectul noii legi a pensiilor. Mai multe voci din PNL, inclusiv ministrul liberal de Finanțe, Marcel Boloș, au declarat că proiectul nu este sustenabil, deoarece nu există bani în buget pentru majorarea pensiilor cu mai mult de 13.8% în 2024.

Premierul Marcel Ciolacu a susținut permanent că proiectul este sustenabil, are acordul Comisiei Europene, iar sursa de finanțare o reprezintă o mai bună colectare a taxelor și impozitelor.

Rareș Bogdan: „Tovarășii aveau agenda lor, nu a României”

„A trebuit să luăm o decizie într-un moment crucial pentru securitatea regională și a Uniunii Europene, asta o știu toți, chiar și cei care pretind că sunt șocați, dar prefăcătoria, limbajul dublu, interesul pecuniar au prevalat în fața ideii de colaborare onestă. Noi chiar am crezut că e posibil, dar tovarășii aveau agenda lor, nu a României”, a postat pe Facebook prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, în cursul nopții de miercuri spre joi, la câteva minute după ce Marcel Ciolacu a spus despre acesta că este mitocan.

Premierul s-a arătat deranjat de afirmațiile lui Rareș Bogdan, care a cerut ruperea colaborării PSD – PNL și a spus că bugetul nu suportă două majorări de pensii în 2024.

<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FRares.I.Bogdan%2Fposts%2Fpfbid0s5UoEnH2mGVqahirPMGZksSFUgzzYmsaTjhpcmc7sb9BERZ28HGUEL5doMjLtgZwl&show_text=true&width=500″ width=”500″ height=”760″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share”></iframe>

O a treia voce din PNL care a cerut ruperea de PSD este cea a vicepreședintelui Adrian Cozma.

Mesaje dure la adresa social-democraților au venit și din partea deputatului Florin Roman. „Suntem responsabili față de România, stăm la guvernare să-i apărăm pe români de PSD. Un PSD la fel de rău!”, a postat pe Facebook deputatul liberal.

Discuții informale cu USR

Robert Sighiartău a recunoscut că există discuții exploratorii cu USR pentru refacerea unei alianțe de dreapta în 2024.

„Sunt discuții, vă dați seama, fiind oameni politici, există discuții, sunt diferiți actori, la diferite niveluri, nu pot să vă confirm că sunt oficiale, dar există discuții de sondare, mai ales în ceea ce privește anul viitor”, a declarat vicepreședintele PNL.

Robert Sighiartău, Rareș Bogdan și Adrian Cozma, alături de Dan Motreanu, au fost vocile care au cerut să nu existe liste comune cu PSD anul viitor.

Ciucă: „Ne trebuie liniște”

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a intervenit joi în dispută. El a spus că schimburile de replici între liderii PSD și PNL dăunează Coaliției și că a discutat despre acest lucru cu Marcel Ciolacu.

„Nu este normală o astfel de discuție în Coaliție. O coaliție trebuie să se bazeze pe respect între parteneri. Respectul trebuie să fie reciproc. Sunt convins că așa cum am găsit soluții până acum și mai presus de orice orgoliu personal rolul nostru este să guvernăm și să asigurăm stabilitatea țării. Ne trebuie liniște și să gândim ce trebuie să facem”, a declarat Nicolae Ciucă, joi, la sediul din Modrogan, după o discuție informală cu liderii partidului. 

El a adăugat că guvernarea PSD – PNL trebuie să meargă până la capăt.

Liderul liberal a subliniat totodată că nu va fi de acord cu noi creșteri de taxe și impozite. 

„Este absolut incorect față de mediul de afaceri să venim cu creștere de taxe și impozit. A fost o greșeală în acest an în ceea ce privește estimarea veniturilor”, a spus Nicolae Ciucă.  

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *