Explozie puternică la o locuință din județul Vaslui: două persoane rănite sunt prinse sub dărâmături

Explozie puternică la o locuință din județul Vaslui: două persoane rănite sunt prinse sub dărâmături

Două persoane au fost rănite în urma unei explozii produse, luni dimineaţă, la o locuinţă din comuna Lunca Banului.

La faţa locului au fost trimise două autospeciale şi o ambulanţă SMURD din cadrul Secţiei Huşi aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, dar şi o ambulanţă din cadrul SAJ.

“În apelul iniţial făcut la numărul unic pentru situaţii de urgenţă, 112, apelantul a declarat că a avut loc o explozie şi, cel mai probabil, există o victimă. Echipajele au ajuns la locul intervenţiei, iar după efectuarea recunoaşterii s-a constatat că în locuinţă se aflau patru persoane, două dintre acestea fiind prinse sub dărâmături. Cu ajutorul mijloacelor tehnice specifice, salvatorii au scos de sub dărâmături doi bărbaţi cu vârste de 75 respectiv 55 ani. Ambele victime sunt rănite, iar una dintre acestea prezintă arsuri la nivelul feţei, gâtului şi căilor respiratorii. Victimele au fost evaluate, au primit primul ajutor în ambulanţe şi au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal “Dimitrie Castroian” Huşi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Celelalte două persoane aflate în locuinţă, o femeie şi un bărbat, au fost evacuate de către cetăţeni, până la sosirea echipajelor de intervenţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *