Familia Alexandrei, tânăra care a murit în maternitatea din Botoșani, solicită daune de 7 milioane de euro. Avocat: „Viaţa nu poate costa trei parale”

Familia Alexandrei, tânăra care a murit în maternitatea din Botoșani, solicită daune de 7 milioane de euro. Avocat: „Viaţa nu poate costa trei parale”

Cabinetul de avocatură din Iași care reprezintă familia Alexandrei Ivanov, tânăra care a murit în maternitatea din Botoșani, vrea să solicite daune de peste 7 milioane de euro, informează Botoşăneanul.

Familia Alexandrei Ivanov, tânăra care a murit în maternitatea din Botoșani, s-a constituit parte civilă și și-a angajat avocat care să o reprezinte în procesul care va urma. Avocatul Gianina Poroșnicu din Iași a decis ca sumele solicitate sub formă de daune să fie individualizate pentru fiecare persoană în parte.

Daune totale de peste 7 milioane de euro

1 milion de euro pentru fiecare copil al Alexandrei;
soțul – 500 de mii de euro;
părinții – 700 de mii de euro pentru fiecare;
fratele – 500 de mii de euro;
bunicii (trei) – 500 de mii de euro pentru fiecare;
cumnatul – 100 de mii de euro;
fata adoptată de Alexandra – 50 de mii de euro.

La sfârşitul săptămânii trecute, avocata Gianina Poroșnicu preciza pentru publicaţia locală că va lupta pentru familia Alexandrei Ivanov și, dacă moartea fetei putea fi evitată, persoanele care se fac vinovate prin neglijență, vor trebui să suporte consecințele, inclusiv din punct de vedere financiar.

„Sunt unul dintre avocații pe Moldova specializați pe dreptul asigurărilor. Am ajuns la niște vârfuri naționale la nivel de despăgubiri. Am fost al doilea avocat care a obținut pe hârtie 1 milion de euro. Acum este recentă hotărârea, tot pe hârtie am obținut o despăgubire pentru o parte vătămată de 2 milioane de euro și aștept hotărârea să rămână definitivă. Există precedente în România cu asemenea sume. Pentru că da, sunt judecători curajoși care spun că viața nu poate costa trei parale. Dacă e să coste ceva, sigur totul e până la urmă un simbol, că nimic nu poate recupera o valoare de felul acesta, pierdută, distrusă”, declara avocata.

În cazul tragediei petrecute la Maternitatea Botoșani, avocata susține că daunele nu pot fi la „contravaloarea unui câine de rasă”.

„Voi cere antrenarea răspunderii spitalului. Voi vedea polița de asigurare a spitalului. Dacă trec de acest perimetru financiar dat de limitele de polițe de asigurare, sigur pot să cer din patrimoniul celor care vor fi găsiți responsabili. Încerc instituiri de sechestru și, îmi pare rău, să le luăm bunurile, chiar și casele, pentru că ce am pierdut noi oricum este mult mai mult”, preciza avocata.

Alexandra Ivanov a murit pe 18 august, la aproape nouă ore după ce a fost internată în maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital cu ambulanţa după ce a acuzat dureri şi hemoragie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *