Fenomen periculos, în zona Bâlea Lac: s-au format plăci de vânt

Fenomen periculos, în zona Bâlea Lac: s-au format plăci de vânt

Potrvit specialiştilor, aceste zone de acumulare trebuie evitate, iar la alegerea rutei trebuie ţinut cont şi de teren.

”Înainte de weekend, a nins la temperaturi foarte scăzute, aprox 10-15 cm, a urmat apoi vânt puternic predominant din direcţia N şi V, mai ales în zona înaltă şi insistent şi pe văi la altitudini mai joase. Drept urmare, s-au format plăci de vânt. Chiar dacă deocamdată dimensiunile lor nu sunt foarte mari ca suprafaţă şi adâncime, există zone de acumulare, mai ales în preajma obstacolelor stâncoase, muchiilor, pereţilor, etc. Aceste zone sunt foarte instabile”, au transmis, luni, specialiştii, într-o postare pe pagina de Facebook Avalanşe în Carpaţi.

Potrivit acestora, stratul de zăpadă acoperă doar parţial stâncile şi există numeroase zone în care acestea punctează versanţii. De asemenea, există multe zone unde pragurile sunt descoperite.

”În aceste condiţii, declanşarea şi ruperea unor plăci de vânt, chiar dacă generează o avalanşă de dimensiuni reduse, poate genera proiectarea peste praguri stâncoase sau în zone punctate de formaţiuni stâncoase. Aceste zone de acumulare trebuie evitate iar la alegerea rutei trebuie ţinut cont şi de terenul care se află sub noi”, au mai transmis specialiştii, precizând că observaţiile au fost făcute în zona Bâlea. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *