Firea presează

Gabriela Firea a afirmat că alegerile locale ar fi trebuit scoase din negocierile purtate de coaliție, spunand ca „normal era ca eu să candidez ca data trecută de la PSD”.

„Faptul că în București în acest moment e o așteptare foarte mare ca eu să candidez, normal era ca eu să candidez ca data trecută de la PSD, să nu fiu parte a unei negocieri în coaliție. În coaliție să se negocieze pentru prezidențiale, parlamentare și lista comună la europarlamentare, dar nu alegeri locale, care are componentă umană.   Cetățenii vor să-și aleagă gospodarul orașului și sunt oameni în afara spațiului politic, oameni care nu sunt înregimentați politic, oameni care nu fac politică de obicei, dar care, în preajma alegerilor locale, sunt foarte interesați care sunt candidații și vor să dea un vot, un vot util. Cum putem noi să mergem în cartiere, pe străzile din București să le spunem: ‘știți, votați candidatul PNL’. Va fi imposibil să le spunem oamenilor: PNL și USR v-au dezamăgit 4 ani cu actualul primar, dar vă rugăm să votați un candidat PNL. Nu se va putea face asta. Normal ar fi să avem candidaturi separate, PSD candidat în persoana mea, pentru că ceilalți care au fost arătați pe ecran au spus foarte clar, inclusiv primarul de la sectorul 4, au spus că nu candidează.

Eu voi aștepta cât se poate în cadrul statutar și colegial decizia PSD, pentru că eu mă raportez la PSD. Coaliția azi este, mâine poate nu mai este. Astăzi funcționează, mâine poate se întâmplă ceva. Îl respect foarte mult pe dl. președinte Ciucă, a nu se înțelege altceva. Am lucrat extraordinar, eu, ca ministru al Familiei când domnia sa era premier al României. Este un om deosebit, un patriot, un om extrem de energic și implicat pentru a rezolva problemele românilor. Dar PNL București este cu totul altceva. Iar președintele PNL București, dl. (Sebastian) Burduja, nu are cum să vină să promită în București ceva bucureștenilor decât mințindu-i. Pentru că, încă o dată, PNL în București egal USR în București egal Nicușor Dan”, a declarat Gabriela Firea, la Antena3 CNN.

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a anunţat că rezultatele sondajele făcute de PNL şi PSD pentru desemnarea candidatului comun la Primăria Capitalei vor fi gata luni, menţionând că decizia va fi luată în coaliţie, după analiza acestor sondaje.

„Nu am reuşit să ajungem la a nominaliza un candidat sau altul (pentru Primăria Capitalei – n.r.) pentru că am agreat împreună să sondăm care sunt cele mai potrivite persoane. În momentul de faţă sondajele sunt pe final. Noi am sondat pe Sebastian Burduja şi pe Ionuţ Lupescu. PSD ştiu sigur că nominalizat-o pe doamna Gabriela Firea şi cred că pe primarul de la sectorul 4 (Daniel Băluţă – n.r.)”, a declarat Nicolae Ciucă duminică, la Prima News.

El a precizat că rezultatele finale ale sondajelor vor veni luni, iar candidatul pentru Primăria Capitalei va fi desemnat după analiza acestor sondaje.

Întrebat în legătură cu posibilitatea nominalizării pentru această funcţie a lui Ionuţ Lupescu, liderul PNL a spus că acesta „n-a fost un simplu fotbalist”.

„Nu este vorba doar de notorietate. Este vorba şi de experienţa profesională. A lucrat atâţia ani în structurile de conducere ale UEFA, a ocupat funcţii importante acolo, a dobândit experienţă managerială şi (…) eu sunt unul care susţin foarte mult deschiderea uşilor PNL către oameni noi care au performat în viaţa profesională”, a explicat Ciucă.

Întrebat dacă PNL ar avea o problemă cu susţinerea Gabrielei Firea pentru această funcţie, Ciucă a răspuns: „După ce vedem lista, discutăm”.

„Este o decizie pe care o vom lua în coaliţie şi acolo vom stabili pe cine susţinem”, a adăugat liderul PNL.

Legat de posibilitatea candidaturii lui Daniel Băluţă pentru primăria Capitalei, Ciucă a spus: „Nu ştiu, nu-l cunosc personal, dar să ştiţi că astăzi chiar astăzi discutam cu cineva şi era foarte mulţumit de cum arată sectorul 4”.

Ciucă a mai spus că această problemă trebuie rezolvată într-un timp cât mai scurt.

„Domnul primar ar trebui să se stea la primărie sau în mijlocul bucureştenilor să rezolve problemele bucureştenilor nu să râdă, adică nu prea are de ce să râdă. Motive îi dau bucureştenii să se ocupe de ce trebuie. (…) E primarul în funcţie şi ştiţi foarte bine că orice primar în funcţie pleacă cu prima şansă”, a spus Nicolae Ciucă, întrebat despre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, care este candidatul Alianţei Dreapta Unită.

The post Firea presează appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *