Fito, cel mai periculos infractor al Ecuadorului, a dispărut dintr-o închisoare de maximă securitate, unde fusese mutat escortat de 4.000 de soldați

Fito, cel mai periculos infractor al Ecuadorului, a dispărut dintr-o închisoare de maximă securitate, unde fusese mutat escortat de 4.000 de soldați

Cel mai periculos infractor al Ecuadorului, Fito, liderul grupării Los Choneros, a dispărut din penitenciarul de maximă siguranță în care era închis, au anunţat duminică autorităţile, care au lansat o operaţiune pentru a-l găsi, scrie cotidianul spaniol El Pais.

Guvernul Ecuadorului nu știe când a evadat José Adolfo Macías Villamar, alias Fito, din închisoarea Guayaquil. Oficialilor le-au trebuit 15 ore să recunoască că liderul bandei criminale însetate de sânge Los Choneros, brațul operațional al cartelului mexican din Sinaloa, a scăpat. „Astăzi, Poliția, împreună cu Forțele Armate, și-au dat seama de lipsa unuia dintre deținuții care erau în acest centru de reabilitare socială”, a raportat Comandantul Poliției, César Zapata.

Declarațiile au fost făcute la ieșirea dintr-o ședință de urgență a Consiliului de Securitate, convocată de președinte. Deşi Zapata nu a menţionat numele deţinutului, procuratura a declarat că va investiga “presupusa evadare” a lui Jose Adolfo Macias, liderul grupării Los Choneros.

Complexul penitenciar Guayaquil, care include cinci închisori în care peste 12.000 de persoane sunt private de libertate, s-a trezit cu un puternic contingent de poliție și militari duminică, 7 ianuarie. Era vorba despre o operațiune de control a armelor, se arată în scurta declarație a instituției guvernamentale responsabilă de ceea ce se întâmplă în închisori.

Operațiunea a fost urmată de eliminarea prizelor și întrerupătoarelor din celule, a declarat o sursă din poliție. La începutul lunii decembrie, președintele Daniel Noboa avertizase deja într-un interviu că ar trebui „să nu pună prize la liderul bandei”. Celula în care se afla Fito, potrivit președintelui, are patru prize, „are mai multe prize decât o cameră de hotel”.

José Adolfo Macías Villamar, alias Fito, are 44 de ani și pe numele lui au fost efectuate 14 proceduri judiciare pentru diferite infracțiuni, inclusiv tâlhărie, crimă organizată, deținere de arme și omor, care împreună au însumat pedeapsa maximă de 34 de ani de închisoare, dintre care a executat 12.

Nu este prima dată când evadează. În februarie 2013, Fito și alți 15 prizonieri din banda Los Choneros, inclusiv liderul grupului, Jorge Luis Zambrano, au evadat din închisoarea de maximă securitate numită La Roca, care se află în același complex penitenciar. Timp de 10 luni au fost cei mai căutați infractori din țară, până când au fost găsiți de Poliție.

Ascensiunea lui Fito la conducerea Los Choneros a avut loc în urma uciderii lui Jorge Luis Zambrano, alias Rasquiña, care a menținut hegemonia organizației care și-a avut începuturile în anii 1980 în Manabí, o provincie de pe coasta ecuadoriană.

Choneros și-au câștigat faima ca asasini, deși de-a lungul timpului și-au extins infracțiunile la trafic de droguri, micro-trafic, extorcare și jaf. Ei au fost primii care au creat legături cu carteluri străine, potrivit informațiilor poliției. După uciderea lui Rasquiña, Los Choneros s-a scindat și oamenii de încredere ai acestuia au preluat conducerea, formând noi celule: Los Águilas și Los Fatales, cei din urmă supunându-se lui Macías.

Pe 12 august, Fito fusese transferat la La Roca, într-o operațiune care a necesitat aproape 4.000 de polițiști și militari, și care a provocat ulterior revolte în închisoare, deținuții de aici cerând să fie retrimis la penitenciarul regional din Guayaquil, unde fusese încarcerat înainte.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *