Florin Dumitrescu rupe tăcerea despre cele 4 procese în instanță pe care le are: „Începe să îmi fie teamă să nu se ajungă și la alte chestii”

Florin Dumitrescu rupe tăcerea despre cele 4 procese în instanță pe care le are: „Începe să îmi fie teamă să nu se ajungă și la alte chestii”

Florin Dumitrescu a dezvăluit că are patru procese în instanță, după ce a petrecut o „viață departe de ilegalități și de conflicte”. Într-o postare pe rețelele de socializare, fostul jurat de la „Chefi la cuțite” confirmă că alături de Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu a dat Antena 1 în judecată pentru neplata salariului pentru sezonul 12 al show-ului culinar.

Din toamna anului trecut, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu sunt în prim plan, după ce au refuzat să mai filmeze pentru show-ul „Chefi la cuțite”, de la Antena 1. La momentul respectiv s-a vehiculat că sunt mult prea obosiți pentru a reveni la filmări.

Antena Group, firma care deține Antena 1, le-a deschis proces bucătarilor pentru că nu și-au respectat contractele. În timp ce Sorin Bontea a păstrat tăcerea despre întregul scandal, Cătălin Scărlătescu a confirmat ieri că alături de colegii lui au deschis proces postului de televiziune pentru neplata salariului pentru sezonul 12 „Chefi la cuțite”.

„Am învățat multe în ultima perioada din lumea aceasta a tribunalului”

Astăzi, Florin Dumitrescu rupe tăcerea și spune că are patru procese în instanță, însă fără să dea numele firmei sau celui care l-a dat în judecată. El a confirmat însă că a deschis proces fostului angajator. „Încă un proces. Hai că se poate!”, și-a început el mesajul postat în mediul online.

Și a continuat: „După o viață petrecută departe de ilegalități și departe de conflicte mă trezesc cu 4 PATRU procese în instanță, unul dintre ele intentat de noi. Doaaaamne ferește. Am învățat multe în ultima perioada din lumea aceasta a tribunalului și am înțeles că hârtia suportă orice, dar chiar și așa, deja începe să îmi fie teamă să nu se ajungă și la alte chestii.

Poate ar fi cazul să îmi fac un filmuleț cu semnele corporale și să îmi las gps-ul pornit constant să pot fi găsit în orice situație că practic doar atât a mai rămas. Să va fie cu noroc și sănătate, dragi foști colegi și foști angajatori, poate la un moment dat o să reveniți la gânduri mai bune!”.

<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fchefflorindumitrescu%2Fposts%2F956667385815474&show_text=true&width=500″ width=”500″ height=”744″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share”></iframe>

Mesajul lui de astăzi vine după ce ieri Cătălin Scărlătescu a făcut declarații pe larg despre procesul intentat postului de televiziune Antena 1.

„Nu ne-au plătit salariile pentru sezonul 12”. Reacția postului de televiziune

Pentru Cancan, Cătălin Scărlătescu a făcut primele declarații despre procesul cu Antena 1. „Este foarte simplu. Stimabila Antena 1 nu ne-a dat banii pe sezonul 12, pe care ei au încasat toți banii din lume. Nu ne-au plătit salariul de interesanți ce sunt. Nu vreau să i se întâmple nimic Antenei, vreau doar să îmi dea banii, munciți cu sudoarea frunții.

După ce m-au dat în judecată și mi-au cerut toate milioanele din lume… săracii, băieții ăia care au cerut milioane, știu să numere atât? Nu este o situație delicată, vă spune Scărlătescu, Antena 1 o face delicată. Antena 1 visează cai verzi pe pereți. Și-au permis să nu ne dea banii. Eu îmi dau drumul la restaurant și îmi văd de treaba mea, de viața mea. După Antena 1, nu există moarte.

Există viață în continuare, nu murim. Nu Antena ne-a făcut pe noi. Noi trei am făcut Antena mare. Când am ajuns eu în Antenă, nu era așa mare rating. Cred că nu sunt primul din Antena 1 care a plecat fără bani, dar vor plăti pentru că ei au încasat pentru sezonul 12 de la alții și mi-au oprit din bani. O să plătească pentru treaba asta.”, a susținut Cătălin Scărlătescu.

Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu

„Situaţia este în analiza instanţelor de judecată”

Tot pentru Cancan, reprezentanții Antenei 1 au reacționat în urma declarațiilor făcute de Cătălin Scărlătescu. „Antena Group şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale faţă de Cătălin Scărlătescu. Ca urmare a încălcării obligaţiilor contractuale de către acesta, s-au născut obligaţii de plată ale lui Cătălin Scărlătescu faţă de Antena Group, situaţie care este în analiza instanţelor de judecată.

În privinţa celorlalte declaraţii ale acestuia, sunt afirmaţii făcute în necunostinţă de cauză”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *