Fosta colegă de facultate a lui Vladimir Putin, nominalizată din postura de unic candidat la șefia Curții Supreme a Rusiei

Fosta colegă de facultate a lui Vladimir Putin, nominalizată din postura de unic candidat la șefia Curții Supreme a Rusiei

Irina Podnosova, fostă colegă de facultate cu președintele Vladimir Putin, a fost nominalizată pentru a conduce Curtea Supremă a Rusiei, după decesul recent al președintelui de lungă durată al instituției, anunță luni, 1 aprilie, publicația rusă de știri juridice Rapsi, potrivit The Moscow Times. Podnosova este singurul candidat pentru această funcție.

În prezent, Irina Podnosova este vicepreședintă a Curții Supreme a Rusiei. Ea și Putin au studiat dreptul la Universitatea de Stat din Leningrad, pe care au absolvit-o amândoi în 1975, deși nu este clar dacă cei doi se cunoșteau la acea vreme.

Consiliul de calificare al Curții Supreme de Justiție a recomandat-o în unanimitate pe Podnosova pentru postul de președinte al instituției, conform Rapsi. Șeful Curții este cel mai înalt funcționar din sistemul judiciar federal al Rusiei.

Este de așteptat ca Podnosova să își asume rolul după ce Putin îi va supune candidatura la vot în Consiliul Federației (camera superioară a parlamentului rus).

Viaceslav Lebedev, care a condus Curtea Supremă a Rusiei încă din 1991, a murit la sfârșitul lunii februarie, la vârsta de 80 de ani.

Cotidianul economic rus Kommersant, citând mai mulți experți juridici, a scris luna trecută că nominalizarea lui Podnosova era „destul de așteptată”, adăugând că eforturile de găsire a unui succesor pentru Lebedev a început cu mai mulți ani în urmă.

Podnosova, care conduce, de asemenea, camera judiciară pentru litigii economice din cadrul Curții, ocupă funcția de vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție din iulie 2020.

Kremlinul a descris candidatura ei ca fiind o dovadă că nu există inegalitate de gen în Rusia.

Luna trecută, Kievul a plasat-o pe Podnosova pe lista sancțiunilor sale, sub acuzația că susține invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *