Furtuni geomagnetice provocate de erupțiile solare urmează să lovească pământul în acest weekend. Comunicațiile radio pot fi afectate

Furtuni geomagnetice provocate de erupțiile solare urmează să lovească pământul în acest weekend. Comunicațiile radio pot fi afectate

Furtunile geomagnetice, rezultate în urma erupțiilor solare puternice de joi ar putea afecta comunicaţiile radio în anumite zone, a raportat sâmbătă Centrul de prognoză meteo spaţială din Statele Unite, informează DPA, potrivit Agerpres.

Specialiştii americani se aşteaptă ca aceste furtuni geomagnetice să facă parte din categoriile G1 (minore) şi G2 (moderate).

O componentă îndreptată spre Terra a acestui flux solar este aşteptată să lovească planeta noastră în a doua parte a zilei de sâmbătă, a precizat centrul american. Efectele sale ar continua să se manifeste până duminică.

Furtunile din categoria G2 ar putea duce la nevoia de corectare a orientării vehiculelor spaţiale, potrivit aceluiaşi centru din Statele Unite. În plus, anumite comunicaţii wireless de la latitudini mai mari ar putea fi afectate.

Transformatoare electrice ar putea fi, de asemenea, avariate, iar aurore boreale ar putea fi observate atât în regiunile polare sudice, cât şi în cele nordice.

Furtunile geomagnetice sunt cauzate de aşa-numitele “ejecţii de masă coronală” (CME), care au avut loc joi şi vineri. Aceste CME aruncă în spaţiu nori de plasmă alcătuiţi din electroni, protoni şi nuclee atomice.

Potrivit aceluiaşi centru american, cele mai puternice erupţii solare înregistrate până în prezent au fost semnalate joi. Acele erupţii au perturbat anumite reţele de comunicaţii wireless în cursul zilei de joi.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *