Germania reia colaborarea cu UNRWA după raportul care a arătat că Israelul nu a oferit dovezi privind acuzațiile de legături ale agenției cu terorismul

Germania reia colaborarea cu UNRWA după raportul care a arătat că Israelul nu a oferit dovezi privind acuzațiile de legături ale agenției cu terorismul

Guvernul german intenționează să reia cooperarea cu Agenția ONU de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații din Palestina în Orientul Apropiat (UNRWA), au anunțat miercuri, într-o declarație comună, Ministerul german de Externe și cel al Dezvoltării, relatează CNN și agenția Reuters, citată de The Guardian.

Decizia vine în urma unei investigații conduse de fostul ministru francez de externe Catherine Colonna, care a cercetat dacă unii angajați ai UNRWA au legături cu Hamas sau Jihadul Islamic, așa cum a acuzat Israelul. Raportul independent publicat luni a arătat că Israelul nu și-a susținut încă acuzațiile cu dovezi.

Ministerele germane au îndemnat UNRWA să pună rapid în aplicare recomandările Raportului Colonna, inclusiv consolidarea funcției de audit intern și îmbunătățirea supravegherii externe a proiectelor.

„În sprijinul acestor reforme, guvernul german își va continua în curând cooperarea cu UNRWA în Gaza, așa cum au făcut deja Australia, Canada, Suedia și Japonia, printre altele”, se precizează în declarație.

Investigația a fost declanșată după ce Israelul a afirmat, în luna ianuarie, că unii angajați ai UNRWA din Gaza au fost implicați în atacul Hamas din 7 octombrie.

Ancheta nu a fost menită să abordeze acuzațiile, ci a avut un mandat mai larg de a „evalua dacă UNRWA face tot ce îi stă în putință pentru a asigura neutralitatea”. Acuzațiile Israelului sunt încă în curs de investigare de către ONU.

UNRWA a concediat mai mulți angajați în urma acuzațiilor și a lansat o anchetă, promițând că orice persoană implicată în atacurile din 7 octombrie va fi trasă la răspundere.

În urma acuzațiilor, SUA și cel puțin 13 dintre aliații săi au decis să retragă finanțarea pentru agenția ONU, care oferă ajutor și servicii refugiaților palestinieni, însă, ulterior, mai multe țări au reluat finanțarea.

Statele Unite, care au fost cel mai mare donator al UNRWA, au exclus reluarea finanțării până cel mai devreme în martie 2025.

Între timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului israelian de Externe, Oren Marmorstein, a acuzat luni că peste 2.135 de lucrători ai UNRWA că sunt membri ai Hamas sau ai Jihadului Islamic Palestinian și a afirmat că investigația independentă a fost insuficientă și un „efort de a evita problema”.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *