Haos la frontiera de la Rafah. Mii de oameni așteaptă să afle dacă sunt pe listele evacuaților, în timp ce familiile sunt separate pe baza cetățeniei

Haos la frontiera de la Rafah. Mii de oameni așteaptă să afle dacă sunt pe listele evacuaților, în timp ce familiile sunt separate pe baza cetățeniei

Miile de oameni care așteaptă să treacă prin granița de la Rafah, dintre Gaza și Egipt, au pașapoarte emise de 60 de state. Însă țări precum România, Irlanda sau Canada nu au reușit să-și scoată din enclavă niciun cetățean până acum. „Suntem confuzi”, declară cei care încă nu și-au văzut numele pe lista evacuaților.

Frontiera Rafah, dintre Fâșia Gaza și Egipt, s-a deschis miercuri, 1 noiembrie, pentru primele evacuări limitate: peste 400 de oameni au reușit să iasă din enclava asediată de armata israeliană, fiind vorba de cetățeni ai altor state și de zeci de palestinieni răniți. Un al doilea grup, format din alți aproape 600 de străini și răniți, a ajuns în Egipt joi. 

Punctul de graniță continuă să rămână deschis atât pentru evacuarea oamenilor, cât și pentru camioanele umanitare cărora li s-a permis să intre în Fâșia Gaza. Vineri dimineață, în jur de 99 de cetățeni străini au plecat din Gaza, iar un convoi de ambulanțe ale Semilunii Roșii egiptene au pătruns în enclavă pentru a-i prelua pe răniți, a anunțat CNN. 

Egiptul a <a href=”https://www.timesofisrael.com/egypt-says-it-will-help-evacuate-some-7000-foreign-nationals-from-gaza/”>promis</a> că va ajuta la evacuarea a 7.000 de străini și oameni cu dublă cetățenie. Vreme de o lună, de la izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas, mii de oameni au așteptat să iasă din zona de conflict. Sunt cetățeni a 60 de state, inclusiv din România.

Până acum, niciun român nu s-a aflat pe lista celor cărora li s-a permis să treacă prin punctul de frontieră Rafah. Ministerul Afacerilor Externe anunța, miercuri, că „este pregătit să asigure condițiile necesare pentru evacuarea cât mai rapidă a cetățenilor români din Fâșia Gaza care au solicitat acest lucru”. Este vorba de aproximativ 200 de cetățeni, din cei aproximativ 350 de români care locuiesc în Fâșia Gaza. 

Românii, disperați de situația din Gaza

În ultima lună, de când a izbucnit războiul dintre Hamas și Israel, mai mulți români au atras atenția la situația critică în care se află, lipsiți de alimente și medicamente și într-o stare permanentă de insecuritate. 

Ștefan Abdelnabi, un student la Medicină român, a rămas blocat în Gaza după ce s-a dus să-și viziteze rudele din partea tatălui. În primele trei săptămâni de război, 35 de persoane din familia lui au murit, a povestit pentru Libertatea tânărul în vârstă de 24 de ani. El așteaptă evacuarea la Rafah, unde ajută voluntar la spitalul din oraș. 

„E nevoie să fim evacuaţi urgent! Nimeni nu e în siguranţă aici. Toţi suntem în pericol. Aşteptăm să murim. Ne e frică”, a fost strigătul lui de ajutor. 

O româncă de 25 de ani, soțul ei și copilul de 8 luni s-au evacuat din orașul Gaza în sud, la Rafah, la îndemnurile armatei israeliene, a povestit mama femeii, aflată în România. În orașul suprapopulat, familia doarme pe beton, într-o casă care adună de la 50 la 100 de oameni. Cel mai acut se simte precaritatea surselor de apă: oamenii stau cu orele la cozi pentru a lua câțiva litri de apă de băut.

„Mama, fă ceva! Mama, te rugăm, fă ceva și scoate-ne de aici!”, îi spun cei patru copii Tatianei, o româncă venită temporar în țară, conform Digi24. Toți au dublă cetățenie, română și palestiniană. „Cine e responsabil dacă se întâmplă ceva cu ei? Nimeni, nimeni! Deci, ce așteptăm? Ce așteaptă? Să-mi aud numele copiilor trecut pe lista cu morți? Doamne ferește!”, se revoltă femeia, neputincioasă. 

Nu am nevoie de nimic de la statul român, doar să evacueze copiii de acolo! Să îmi evacueze copiii din Fâșia Gaza. E un strigăt! E un strigăt de disperare pentru că nu știu ce mai pot face!

Tatiana, româncă a cărei familie e în Gaza:

Sora, cumnatul și doi nepoți ai Lăcrămioarei Danciu, o femeie din Ploiești, se află în Fâșia Gaza. Cei doi adulți lucrează ca medici. La sfârșitul lunii octombrie, femeia a pierdut legătura cu rudele din Fâșie și se teme de cele mai negre scenarii. „Vă rugăm din tot sufletul, din toată inima, ne vrem familiile acasă și îi vrem vii! (Sora mea, n.r.) Îmi spune zi de zi că «Nu vreau să mor aici, ajută-mă!»”, povestește femeia pentru Observator. 

Mărturii de la alți străini care așteaptă să fie evacuați

„Aș merge călare doar ca să ajung la graniță”, a declarat Saeed Adli Sadeq, un student de 21 de ani, originar din Irlanda, scrie Irish Examiner. „De fapt, nici nu există o altă cale de transport. Nu există combustibil. Nu există nimic.” Tânărul învăța informatică în orașul Gaza când a izbucnit războiul. În prezent se află în tabăra de refugiați din Khan Yunis, aflată în zona de sud a Fâșiei. 

Și Irlanda este unul dintre statele care nu au reușit să-și scoată cetățenii din Gaza. În jur de 35 de persoane cu pașaport irlandez se află în prezent în zona de conflict. 

Saeed Adli Sadeq a spus că autoritățile irlandeze l-au informat că va fi anunțat atunci când va putea trece prin granița de la Rafah. „Mi s-a spus că angajații de la Ambasada Irlandei din Cairo ne vor aștepta pe partea egipteană. Cred că planul va fi să ne scoată în siguranță din Gaza și apoi să ne ocupăm noi înșine de restul (drumului spre casă, n.r.)”, spus tânărul.

În aceeași situație se află și canadienii – care sunt una dintre cele mai mari comunități de cetățeni cu pașaport dublu în Gaza și Cisiordania. „Suntem confuzi. Am primit un telefon marți de la Global Affairs și ni s-a spus să ne pregătim”, povestește Said Alhassoimi, în vârstă de 16 ani, pentru CBC. Însă când a ajuns la graniță, alături de cei patru frați și surori mai mici, speranțele i-au fost spulberate: „Am verificat și, din păcate, numele noastre nu erau pe acea listă… Noi am vorbit cu guvernul canadian și ni s-a zis că suntem înregistrați”, povestește băiatul.

Autoritățile de la Ottawa au asigurat familia Alhassoimi că lucrează pentru a-i scoate pe cetățenii canadieni din Gaza și au îndemnat-o să verifice constant lista publicată online de Autoritatea Generală pentru Trecerea Frontierei din Gaza. 

Familii separate la graniță

Nizar, un asistent social din orașul Gaza, și-a luat soția, fiul de 8 luni și fiica de 6 ani și s-au dus la Rafah în speranța că va putea părăsi enclava. Fiica lui, Zainab, s-a născut la San Francisco și are cetățenie americană, scrie AP. 

Când s-a strigat lista celor care pot traversa în Egipt, a fost strigat și numele lui Zainab. Însă, oficialii de la frontieră i-au curmat brutal bucuria de moment: doar cetățenii americani pot intra în Egipt, restul familiei rămâne în Gaza, i s-a zis. 

„Sunt foarte multe familii care sunt confuze și care nu pot să se alăture rudelor lor și să plece”, declară Nizar, adăugând că multe familii au fost separate din același motiv care i s-a oferit și lui. 

Nu se știe cum ajung să fie întocmite listele cu cei care pot traversa Rafah. Americanul Jason Shawa, a cărui soție și fiice nu au pașapoarte americane și nu se aflau pe listă, spune că întregul proces e foarte derutant și că nu a primit asistența cuvenită din partea Departamentului de Stat al SUA. 

Haos la graniță

Între statele care au reușit să-și pună cetățenii pe lista celor cărora li s-a permis să treacă granița de la Rafah sunt SUA, Marea Britanie, Finlanda, Japonia, Australia, Cehia și Bulgaria.

Cei care au reușit să iasă din Fâșia Gaza descriu procesul de evacuare drept „un haos”. Barbara Zind, originară din Colorado, SUA, este un medic ajuns în Gaza într-o misiune umanitară. A reușit să fie printre primii evacuați și spune că a durat 12 ore să ajungă în Egipt.

„Era haos la prima ușă”, unde oamenilor li s-a spus să aștepte pentru a-și auzi numele strigat, miercuri, 1 noiembrie, a povestit Barbara Zind, citată de NPR (National Public Radio, ONG media din SUA). „Și apoi intrai într-o altă sală de așteptare, unde era pur și simplu haos.”

Departamentul de Stat al SUA a declarat că 1.000 de americani au cerut să fie evacuați din Gaza. 

„Nici măcar nu mă bucur că plec din Gaza, pentru că avem aici atât de mulți oameni pe care îi iubim”, a declarat pentru Reuters Suzan Beseiso, o americană care a petrecut câteva luni în Fâșie. „În acest moment sunt între ciocan și nicovală. Nu știu dacă voi putea vreodată să-mi văd familia sau prietenii pe care i-am lăsat în urmă. Oamenii sunt pe moarte. Toată lumea moare. Nimeni nu este în siguranță”, a mai spus femeia.

Vineri, au reușit să treacă prin frontiera de la Rafah și socrii premierului scoțian, Humza Yousaf, scrie BBC. Aceștia se numărau printre cei 200 de britanici blocați în Gaza.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *