Imagini de la locul prăbușirii dronei în Insula Mare a Brăilei. „Craterul format are un diametru de aproximativ 4 metri”

Imagini de la locul prăbușirii dronei în Insula Mare a Brăilei. „Craterul format are un diametru de aproximativ 4 metri”

Fragmente dintr-o dronă au fost găsite joi seară, 28 martie, în Insula Mare a Brăilei. Drona s-a prăbușit pe un câmp, iar imagini de la locul prăbușirii au fost publicate de publicația locală debraila.ro.

Drona a lăsat în urma impactului „un crater cu diametru de aproximativ 4 metri”, fiind vizibil și din aer, potrivit jurnaliștilor locali.

În imagini, sunt surprinse și numeroase forțe de ordine la fața locului, care fac cercetări pe teren.

Incidentul a fost confirmat de Armata Română, care a precizat că au fost identificate „fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei”.

Locul prăbușirii se află în zona fermei Filipoiu, la 8 km de trecerea bac dinspre municipiul Brăila spre Insula Mare a Brăilei. Autoritățile au fost alertate aseară, în jurul orei 22.00 cu privire la prăbușirea dronei, potrivit presei locale.

Martorii au susținut că au auzit o bubuitură puternică în momentul prăbușirii dronei și au surprins momentul când aceasta zbura deasupra gospodăriilor lor, din zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, potrivit presei locale.

Aceasta este cea de-a șasea dronă care a căzut pe teritoriul României de la începutul lunii septembrie 2023, după cele identificate în județele Tulcea și Galați. Ultima dată, fragemente dintr-o dronă au fost găsite pe 14 decembrie 2023, în zona localității Grindu, din județul Tulcea.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *