Incendiu în Botoșani. O moară dezafectată din orașul Săveni a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu în Botoșani. O moară dezafectată din orașul Săveni a fost cuprinsă de flăcări

Un incendiu puternic a izbucnit luni seară, 22 aprilie, la o fostă moară de grâu din orașul Săveni, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Clădirea este una dezafectată, iar flăcările au fost sesizate de oamenii care locuiesc în zonă, scrie Agerpres.

Incendiu la o moară dezafectată din orașul Săveni

La fața locului au intervenit pompierii de la Staţia Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Săveni. Ulterior, forţele şi mijloacele de intervenţie au fost suplimentate cu autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani.

Incendiul a fost localizat, iar pompierii încearcă să stingă flăcările și să înlăture efectele. Intervenția este una dificilă, având în vedere că suprafața afectată este mare, de aproximativ 300 de metri pătrați.

„În acest moment, incendiul este localizat şi se lucrează pentru stingerea flăcărilor şi înlăturarea efectelor. Intervenţia este una de durată, având în vedere suprafaţa mare afectată, aproximativ 300 de metri pătraţi”, au mai precizat oficialii ISU Botoşani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *