InfoCons, sfaturi esențiale pentru cumpărarea bijuteriilor. Cum să ne ferim de falsurile care ne pot „lua ochii” la prima vedere

InfoCons, sfaturi esențiale pentru cumpărarea bijuteriilor. Cum să ne ferim de falsurile care ne pot „lua ochii” la prima vedere

Indiferent dacă ești în căutarea unui inel elegant, a unui lănțișor subtil sau a unui ceas de lux, este important să cunoști cum să te feresti de falsuri atunci când cumperi bijuterii. Ghidul InfoCons și-a propus să ghideze consumatorul în procesul de achiziționare, astfel încât să te asiguri că produsele pe care le cumperi sunt autentice și de calitate. 

În primul rând, bijuteriile ar trebui să fie însoțite de Certificatul de calitate în original, alături de factură sau bon fiscal, spun cei de la InfoCons.

Înainte de a cumpăra o bijuterie, clienții trebuie să verifice dacă magazinul are autorizaţie pentru vânzarea de obiecte din metale preţioase şi pietre preţioase, arată comunicatul de presă al organizaţiei pentru protecţia consumatorilor.

După ce a polarizat opinia publică prin „Macarena”, Erika Isac lansează o nouă melodie. „Femei în Parlament”, noul hit cu care vrea să facă valuri în muzica românească

Prețul de vânzare pentru metalele și pietrele prețioase nu este impus de nicio instituție a statului, atrag atenția specialiștii.

Mai mult decât atât, trebuie evitată cumpărarea de bijuterii de la persoane care “vă acostează” pe stradă sub diverse pretexte, dar şi achiziţionarea de obiecte din metale preţioase cu greutate suspectă.

Este importantă și solicitarea de informaţii complete despre produs, preţ, condiţii de cumpărare (dacă acestea există) şi, neapărat, precizarea că piatra este naturală

Alte recomandări ale reprezentanților InfoCons sunt: feriţi-vă de oferte de vânzări nesolicitate şi de la persoane neautorizate; asiguraţi-vă că veţi primi un Certificat de calitate în original, însoţit de factură sau bon fiscal; asiguraţi-vă că primiţi factura fiscală sau bonul fiscal care să ateste cumpărarea produsului de la operatorul economic în cauză; cereţi informaţii suplimentare despre garanţia oferită produsului şi eventualele probleme de service care pot să apară; verificaţi politica respectivei companii de returnare a bunurilor, în cazul apariţiei unor defecte ulterioare care nu ţin de cauze mecanice ce pot interveni în momentul purtării.

Transportatorii români, acuzații fără perdea: ASF protejează multinaționalele din asigurări!

Ce trebuie să conțină Certificatul de calitate

Acest document ar trebui să menționeze în mod obligatoriu, detalii corecte, precise şi complete referitoare la produsul cumpărat (titlul metalului, natura pietrelor etc.) – natural/sintetic/artificial, precum şi datele de identificare ale operatorului economic de unde este achiziţionat produsul, scrie Adevarul.

De asemenea, consumatorii au la dispoziție aplicaţia gratuită InfoCons, unde utilizatorii primesc alerte rapide pentru produsele nealimentare, printre care şi bijuterii, la nivelul Uniunii Europene, actualizate în timp real.

Aplicația este disponibilă în App Store, Google Play sau App Gallery. Prin această aplicație, consumatorii au acces direct şi transparent la alertele rapide pentru produsele nealimentare, actualizate zilnic şi însoţite de detalii, precum: denumire produs, ţara vizată, gradul de risc, originea produsului, data la care intră alerta în vigoare şi fotografia cu produsul vizat.

Locul din România unde un meniu cu două feluri costă doar 7 lei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *