Iohannis: Îmi exprim speranţa că România îşi va putea spori curând contribuţia ca stat membru Schengen, inclusiv cu frontierele terestre

Iohannis: Îmi exprim speranţa că România îşi va putea spori curând contribuţia ca stat membru Schengen, inclusiv cu frontierele terestre

“Vom rămâne o voce puternică în sprijinul adoptării unor noi soluţii menite să consolideze securitatea internă a Uniunii, inclusiv prin întărirea spaţiului de liberă circulaţie. Îmi exprim speranţa că România îşi va putea spori curând contribuţia ca stat membru Schengen inclusiv prin aderarea cu frontierele terestre, un prim pas pozitiv fiind decizia de aplicare a acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie a acestui an”, a afirmat Klaus Iohannis la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, eveniment organizat la Palatul Cotroceni.

El a arătat că ţara noastră va continua să aibă o acţiune îndreptată spre consolidarea proiectului comun european şi a profilului său în cadrul Uniunii Europene.”Trebuie să lucrăm pe mai departe pentru a construi împreună o Europă unită şi coezivă, care caută soluţii echitabile, într-un spirit de solidaritate şi respect. Pentru a atinge acest obiectiv, România se va implica activ în dialogul european privind conturarea viitoarei Agende Strategice şi va rămâne un susţinător energic al procesului de extindere, inclusiv prin prisma valenţelor strategice ale acestuia”, a mai spus Iohannis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *