Italia a devenit un „cuptor de pizza gigant”, spune un climatolog în ziua în care sunt așteptate temperaturi de 48 de grade în Sicilia și Sardinia

Italia a devenit un „cuptor de pizza gigant”, spune un climatolog în ziua în care sunt așteptate temperaturi de 48 de grade în Sicilia și Sardinia

Temperaturi extrem de ridicate sunt așteptate marți, 18 iulie, cu posibile noi recorduri pe mai multe continente. Unele din cele mai mari probleme sunt în sudul Europei, care intră într-un al doilea val de căldură în doar câteva zile, într-o perioadă în care au început să se extindă incendiile de vegetație, relatează CNN și The Guardian.

Europa se pregătește pentru una dintre cele mai calde zile de până acum pe insulele italiene Sicilia și Sardinia, unde Agenția Spațială Europeană a prognozat pentru astăzi o valoare maximă de 48 de grade Celsius. Alți meteorologi, totuși, se așteaptă ca temperatura să ajungă la un vârf de aproximativ 46 de grade.

„Bula de aer fierbinte care s-a umflat peste sudul Europei a transformat Italia și țările învecinate într-un cuptor de pizza gigant”, a declarat Hannah Cloke, climatolog și profesor la Universitatea din Reading.

Simon Lewis, directorul departamentului pentru schimbări globale la University College London (UCL), a avertizat că „acesta este doar începutul” și a subliniat că condițiile meteorologice extreme din această vară au loc întrucât planeta s-a încălzit cu 1,2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale.

„Politicile actuale la nivel global ne fac să atingem o încălzire de 2,7 grade Celsius până în 2100. Este cu adevărat terifiant”, a spus Lewis. „Așa cum oamenii de știință au convenit anul trecut: există o fereastră de oportunitate care se închide rapid pentru a asigura un viitor viabil și durabil pentru toți.”

Oamenii de știință au avertizat de zeci de ani că actuala criza climatică va genera căldură extremă, care era deja printre cele mai mortale fenomene meteorologice.

„Valurile de căldură apar mai frecvent și devin din ce în ce mai intense și duc la defecțiuni ale infrastructurii, probleme de sănătate umană și decese, secetă și deficit de apă. Nu suntem pregătiți în prezent pentru aceste tipuri de evenimente”, a spus Melissa Lazenby, profesor specializat în schimbări climatice la Universitatea din Sussex.

45,7 grade, cea mai ridicată temperatură din 2023

Luni, temperatura a crescut până la 45,7 grade Celsius la Villanova, în Sardinia, cea mai mare atinsă în Europa în 2023. De asemenea, a crescut până la 42,8 grade în Toledo, Spania, și 41 de grade Celsius în Zenica, Bosnia.

European Heat Wave:Temperature rose as high as 45.7C at Villanova, In Sardinia,Italy, new 2023 European highest.Few monthly records fell today:42.8C Toledo,Spain tied38.0C Campobasso,Italy41.0C Zenica, Bosnia tied27.5C Isola 2000 (1912m asl), FranceHotter tomorrow pic.twitter.com/MOsXPNHL4j

— Extreme Temperatures Around The World (@extremetemps) July 17, 2023

Marți, temperaturile din multe orașe italiene ar urma să depășească 40 de grade Celsius, potrivit prognozelor meteorologice. De marți, un total de 20 de orașe italiene se află pe lista roșie, unde oamenii se vor confrunta cu un risc foarte mare pentru sănătate din cauza căldurii intense, a anunțat Ministerul Sănătății. În Sardinia este așteptat să se înregistreze marți un record de 48 de grade Celsius.

De asemenea, Spania se confruntă cu cel de-al treilea val de căldură al verii, temperaturile fiind așteptate să crească în continuare în zilele următoare. Madridul va vedea temperaturi mai mici de 40 de grade marți, revenind încet la 30 până la sfârșitul săptămânii, înainte de a începe să crească din nou până la sfârșitul weekendului, potrivit meteorologilor.

Incendiile din La Palma din Insulele Canare, care au început sâmbătă, au distrus peste 4.650 de hectare, distrugând 20 de case și forțând evacuarea a mii de oameni.

Și în Grecia sunt problema mari din cauza incendiilor. Peste 500 de pompieri se luptă cu peste 80 de incendii de vegetație care fac ravagii în toată țara, inclusiv patru incendii majore. Temperaturile din Grecia au crescut la peste 40 de grade Celsius în ultimele zile.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *