Jaqueline Cristian, calificată în premieră în turul 3 la Madrid. Set la zero în fața unei foste câștigătoare de Grand Slam, după o revenire de senzație

Jaqueline Cristian, calificată în premieră în turul 3 la Madrid. Set la zero în fața unei foste câștigătoare de Grand Slam, după o revenire de senzație

Jaqueline Cristian (73 WTA) a învins-o în trei seturi pe Barbora Krejcikova (27 WTA), fostă campioană la Roland Garros, și s-a calificat în premieră în turul 3 la Mutua Madrid Open.

 

Jaqueline Cristian, victorie de senzație cu Barbora Krejickova

 

Românca a cedat rapid primul set al disputei cu jucătoarea din Cehia, dar apoi și-a lăsat adversara fără replică, scor final 2-6 / 6-0 / 6-2.

Pentru Jaqueline Cristian este abia a treia prezență la turneul WTA 1000 din capitala Spaniei. În 2021 s-a oprit în calificări, iar în 2023 a fost eliminată în turul 2.

În turul 3, conaționala noastră o va înfrunta pe câștigătoarea duelului dintre Danielle Rose Collins (15 WTA) și Olga Danilovic (122 WTA). Sportiva americană este într-o formă grozavă și vine după turneele câștigate la Charleston și Miami.

 

Sorana Cîrstea dă peste liderul WTA în turul 3 de la Madrid

 

Românca de pe locul 30 mondial se pregătește pentru un duel de cinci stele cu liderul WTA, Iga Swiatek. S-au mai întâlnit de trei ori până acum, iar poloneza s-a impus de fiecare dată, însă partida de sâmbătă va fi prima pe care o dispută pe zgură. Celelalte meciuri au avut loc pe hard.

În turul 2, Sorana Cîrstea a învins-o pe Alexandra Eala (170 WTA), scor 6-3 / 6-7 / 6-4, după două ore și 20 de minute de joc.

Sorana nu mai trecuse de turul 2 la Madrid din 2017, de când juca în sferturi pentru al doilea an la rând.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *