Joe Biden spune despre China că este „o bombă cu ceas”. „Când oamenii răi au probleme, fac lucruri rele”

Joe Biden spune despre China că este „o bombă cu ceas”. „Când oamenii răi au probleme, fac lucruri rele”

Președintele american Joe Biden a numit joi, 10 august, China o „bombă cu ceas” din cauza problemelor economice cu care se confruntă, relatează Reuters și AFP, citată de Agerpres.

„China este o bombă cu ceas în multe privinţe. (…) Au niște probleme. Asta nu este bine, pentru că atunci când oamenii răi au probleme, fac lucruri rele”, a spus liderul de la Casa Albă la un eveniment de strângere de fonduri în Utah.

Declarația lui Joe Biden vine în contextul în care secretarul de stat american Antony Blinken a făcut recent o vizită în China, într-o încercare de a îmbunătăți relațiile dintre cele două țări, pe care Beijingul le-a descris ca fiind la cel mai scăzut nivel de când au fost stabilite legături oficiale în 1979.

În luna iunie, Joe Biden l-a numit pe președintele Chinei, Xi Jinping, „dictator”, afirmând că acesta a fost foarte jenat atunci când un balon chinezesc a fost deturnat de la cursul său deasupra Statelor Unite la începutul anului.

Biden a semnat miercuri un ordin executiv care va interzice noi investiții americane în China în tehnologii sensibile, cum ar fi semiconductorii. China, care are a doua cea mai mare economie din lume, a declarat că este „foarte îngrijorată” de acest ordin și și-a rezervat dreptul de a lua măsuri.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *