Kamala Harris a dat verdictul

Rmag Breaking News

Nu există „nicio dovadă” că Ucraina este implicată în masacrul soldat cu cel puţin 137 de morţi de la sala de concerte de lângă Moscova şi „Statul islamic este responsabil”, a spus vicepreşedinta americană Kamala Harris într-un interviu televizat.

Gruparea jihadistă „Stat Islamic poartă întreaga responsabilitate a acestui atentat. Nu a fost nicio implicare ucraineană”, a insistat într-un comunicat şi Adrienne Watson, purtătoare de cuvânt a Consiliului naţional al securităţii SUA.

Statul Islamic, împotriva căruia Rusia luptă în Siria şi care este activ şi în Caucazul rus, a mai comis o serie de atentate pe teritoriul rus de la finele anilor 2010, dar nu a mai revendicat o acţiune de asemenea amploare, notează AFP.

Gruparea jihadistă a afirmat vineri seara, după atentat, pe unul din conturile sale de Telegram că atacul a fost comis de patru dintre membrii săi şi că acesta s-a înscris „în contextul (…) războiului” care are loc între organizaţie şi „ţările care luptă împotriva islamului”.

Liderul rus Vladimir Putin a promis sâmbătă că îi va „pedepsi” pe toţi cei responsabili pentru atentat, afirmând că atacatorii au fost arestaţi în timp ce se îndreptau către Ucraina, fără a menţiona revendicarea grupării jihadiste.

The post Kamala Harris a dat verdictul appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *