Klaus Iohannis: România nu va trimite combatanți în Ucraina. O sprijinim în foarte multe feluri și vom continua atât timp cât va fi nevoie (VIDEO)

Klaus Iohannis: România nu va trimite combatanți în Ucraina. O sprijinim în foarte multe feluri și vom continua atât timp cât va fi nevoie (VIDEO)

România nu va trimite combatanți în Ucraina, dar sprijină Ucraina în foarte multe feluri și va continua să o facă, a declarat președintele Klaus Iohannis, marți, la Palatul Cotroceni, într-o conferință comună de presă cu omologul său muntenegrean, Jakov Milatovic.

 

Klaus Iohannis spune că „România nu va trimite combatanți în Ucraina”

 

Răspunzând la întrebările reporterilor, Președintele României a explicat: „O posibilă trimitere de combatanți în Ucraina nu poate fi luată în considerare sub mandat NATO, fiindcă Ucraina nu este aliat NATO. În rest, dacă există înțelegeri bilaterale între un stat și Ucraina pe orice temă, atunci aceste chestiuni țin strict de înțelegerea respectivă bilaterală”.

„România nu va trimite combatanți în Ucraina. Noi sprijinim Ucraina în foarte multe feluri și vom continua așa cum am făcut-o până acum. Am spus-o de multe ori și îmi face plăcere să o repet, România este alături de Ucraina și de ucraineni și vom continua sprijinul nostru atât timp cât va fi nevoie”, a adăugat Klaus Iohannis.

 

Klaus Iohannis, declarații de presă despre NATO la ora 17, pe B1 TV

 

Șeful statului a confirmat că, marți, de la ora 17, va susține o declarații de presă despre NATO.

Întrebat dacă vizează o poziţie europeană sau în cadrul NATO după încheierea mandatului de Președinte, Klaus Iohannis a răspuns: „Ştiţi că voi face o declaraţie la 17:00 şi o să vă spun atunci mai multe, dar nu intenţionez să-mi scurtez mandatul de preşedinte”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *