Legea care sancţionează localurile care comercializează bături alcoolice minorilor, promulgată

Legea care sancţionează localurile care comercializează bături alcoolice minorilor, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, 19 iunie, legea care prevede sancţionarea cu amendă şi suspendarea activităţii localurile publice pentru comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit de băuturi alcoolice către minori, informează News.ro.

Potrivit actului normativ promulgat de către şeful statului, va constitui contravenţie comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori de către unităţile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice.

Amenzile prevăzute sunt între 100 lei şi 500 lei, cât şi suspendarea activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.

În această situaţie, sesizarea va putea fi făcută şi de către organele de ocrotire socială.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.16/1991, în sensul stabilirii drept contravenţie a comercializării sau oferirii cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori, de către unităţile autorizate să comercializeze băuturi alcoolice.

Pe 23 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *