Liderul Hamas „este un om mort”, avertizează un oficial al Forțelor de Apărare Israeliene

Liderul Hamas „este un om mort”, avertizează un oficial al Forțelor de Apărare Israeliene

Mesajul către liderul Hamas a fost transmis de purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, care a afirmat că întreaga conducere a grupării „este condamnată”, relatează The Times of Israel.

„Yahya Sinwar este comandantul campaniei și este un om mort. (…) Conducerea militară și politică a Hamas, toate bunurile sale, pot fi atacate și sunt condamnate“, a spus Hagari într-o conferință de presă.

Presa palestiniană, citată de The Times of Israel, relata sâmbătă, 7 octombrie, că Forțele Aeriene Israeliene (IDF) au bombardat casa lui Yahya Sinwar, șeful grupării teroriste Hamas.

Cine este Yahya Sinwar

Sinwar, care va împlini 61 de ani pe 29 octombrie, s-a născut în tabăra de refugiați Khan Younès, într-o familie de refugiați din orașul Majdal din sudul Israelului, relatează agenția turcă de presă Anadolu.

De la o vârstă fragedă, el s-a alăturat Frăției Musulmane, al cărei nume s-a schimbat la sfârșitul anului 1987 în Mișcarea Hamas.

Sinwar a studiat la Universitatea Islamică din Gaza și a obținut o diplomă de licență în limba arabă. În acea perioadă, el a condus Blocul Islamic, ramura studențească a Frăției Musulmane.

A fost arestat pentru prima dată în 1982, inițial pentru câteva zile, apoi pentru șase luni pentru participare la activități de securitate împotriva Israelului.

În 1988, a fost condamnat de patru ori la închisoare pe viață, pe lângă o pedeapsă de 30 de ani de închisoare, după ce a fost acuzat că a fondat aparatul de securitate al Frăției Musulmane, „Al-Majd”, și a contribuit la crearea primului aparat militar al mișcării, cunoscut sub numele de „Mujahedinii palestinieni”.

A petrecut 23 de ani în spatele gratiilor, fiind eliberat, în cele din urmă, ca parte unui acord de schimb de prizonieri dintre mișcarea Hamas și Israel în 2011.

După eliberarea sa, Sinwar a participat la alegerile interne ale Hamas din 2012. El a devenit membru al biroului politic al mișcării și și-a asumat responsabilitatea de a supraveghea aparatul militar, Brigăzile al-Qassam.

Este lider al Hamas din 2017, fiind reconfirmat în funcție în 2021.

În septembrie 2015, Statele Unite l-au inclus pe Sinwar pe lista „teroriștilor internaționali”.

De asemenea, Israelul l-a plasat pe lista celor mai căutați pentru a fi lichidat în Fâșia Gaza, potrivit presei locale.

Israelul se află în război cu gruparea Hamas după ce luptătorii acesteia s-au infiltrat sâmbătă dimineață în zonele din sudul țării, în timp ce mii de rachete au fost lansate din Fâșia Gaza într-un atac surpriză. În replică, Israelul a atăcat ținte din Fâșia Gaza.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *