Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, mesaj subtil după ce și-a asumat relația cu Spike: „Am jumătăți de nu-mi pasă”

Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, mesaj subtil după ce și-a asumat relația cu Spike: „Am jumătăți de nu-mi pasă”

După luni de tăcere și discreție, Livia, fosta soție a cunoscutului comedian Cătălin Bordea, a revenit pe rețelele de socializare, cu o postare misterioasă care a captat atenția internauților. După divorțul de juratul de la iUmor, ea și-a asumat relația cu Spike.

Aproape un an a trecut de la divorțul dintre Cătălin Bordea și Livia Eftimie, o despărțire care a șocat multă lume, iar de atunci, Livia a ales să stea departe de lumina reflectoarelor, alegând o viață mai discretă. Cu toate acestea, ea a decis acum să revină în atenția publicului, redeschizându-și contul de Instagram.

Prima sa postare după o lungă perioadă de absență a fost una plină de mister, ridicând multe semne de întrebare în rândul urmăritorilor săi. În imagine, Livia poartă un tricou cu un mesaj care a stârnit speculații și interpretări diverse, iar mulți au început să se întrebe dacă acesta ar putea fi un mesaj subtil adresat fostului său soț.

„N-am jumătăți de măsură. Am jumătăți de nu-mi pasă”, a fost mesajul inscripționat pe tricoul Liviei, fosta soție a lui Cătălin Bordea. De asemenea, ea postat la descrierea fotografiei mesajul: „Am auzit că te-ai întors în oraș”.

Această apariție surprinzătoare vine după luni de speculații și curiozitate din partea fanilor cu privire la viața personală a Liviei, în special la relația sa cu Spike, fost prieten apropiat al lui Cătălin Bordea, alături de care s-a afișat în public în ultima perioadă. Juratul de la iUmor a aflat din presă că fosta lui soție are o relație cu unul dintre cei mai buni prieteni ai săi.

Mesajul lui Cătălin Bordea pentru Livia și Spike, după ce s-au afișat oficial ca un cuplu

O bună perioadă, Livia, fostă Bordea, și cântărețul Spike s-au ascuns, nu și-au dorit să se afle public că au o relație, mai ales după controversatul divorț al ei de Cătălin Bordea. Comediantul susține că ea l-a înșelat cu artistul chiar în timpul căsniciei. A ajuns chiar și la psiholog pentru a trece peste traumă.

Având în vedere că divorțul lor a fost pronunțat, Livia nu se mai ferește să apară alături de noul iubit. Fosta soția a lui Cătălin Bordea și Spike au fost surprinși recent într-un mall din București. Conform Cancan, îndrăgostiții au ieșit la cumpărături. S-au ținut de mână, semn că formează oficial un cuplu.

Imaginile cu îndrăgostiții au fost văzute și de Cătălin Bordea, care a reacționat. Comediantul le-a transmis celor doi să rămână împreună. Într-o notă ironică a explicat că în felul acesta nu vor mai deranja pe alții. Totodată, el a dat de înțeles că pe viitor va avea grijă când își va alege prietenii.

Spike a fost chiar cavaler de onoare la nunta lui Cătălin Bordea cu Livia. „Chiar le doresc să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni. Până la adânci bătrânețe. De aici înainte, dacă vrei să fii prietenul meu, trebuie să semnezi un contract.

Măcar dacă-mi fac ceva, să primesc și eu niște despăgubiri, ceva în schimb. Nu se poate așa, fără nicio obligație. Și eu semnez, nu doar ei. Clar că nici nu o să le facem cunoștință cu soțiile sau iubitele. Poate după ani de zile. Ele cu ele, noi cu noi”, a spus Cătălin Bordea pentru CANCAN.RO.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *