Luni, 3 iulie, a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în lume. „Este o sentinţă la moarte pentru oameni şi pentru ecosisteme”

Luni, 3 iulie, a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în lume. „Este o sentinţă la moarte pentru oameni şi pentru ecosisteme”

Luni, 3 iulie 2023, a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată de meteorologi la nivel mondial, arată datele transmise de Centrul Naţional din Statele Unite pentru Previziuni de Mediu, potrivit agenției de știri Reuters, preluată de Agerpres.

Astfel, temperatura medie globală a fost luni de 17,01 grade Celsius, depăşind precedentul record din august 2016, care era de 16,9 grade Celsius, într-o perioadă în care o serie de valuri de căldură s-au produs în mai multe regiuni ale lumii.

Sudul Statelor Unite suferă de câteva săptămâni din cauza unui dom de căldură intensă. În China, un val de căldură persistentă continuă să se manifeste, cu temperaturi în jurul valorii de 35 de grade Celsius. În Africa de Nord au fost înregistrate temperaturi apropiate de pragul de 50 de grade Celsius.

Chiar şi în Antarctica, unde este iarnă în prezent, au fost înregistrate temperaturi anormal de ridicate. Baza ucraineană de cercetări ştiinţifice Vernadsky, amplasată în Argentine Islands din largul continentului acoperit de gheaţă, a înregistrat un nou record de temperatură pentru luna iulie: +8,7 grade Celsius.

“Aceasta nu este o piatră de hotar pe care ar trebui să o celebrăm. Este o sentinţă la moarte pentru oameni şi pentru ecosisteme”, a declarat Friederike Otto, specialistă în climatologie la Institutul Grantham pentru Schimbări Climatice şi de Mediu din cadrul universităţii britanice Imperial College London.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice, în combinaţie cu apariţia fenomenului meteorologic El Nino, sunt vinovate pentru aceste temperaturi record.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *