Mai multe ONG-uri cer Guvernului reducerea termenului pentru viză de flotant, înainte de alegeri

Mai multe ONG-uri cer Guvernului reducerea termenului pentru viză de flotant, înainte de alegeri

Mai multe ONG-uri din cadrul proiectului ”Tinerii votează” cer premierului printr-o scrisoare deschisă să reducă, la 45 de zile înainte de data alegerilor, termenul până la care oamenii își pot face viză de flotant.

Solicitarea tinerilor

”Decizia comasării alegerilor, coroborată cu cadrul legislativ actual prin viza de flotant pentru a vota în localitatea de reședință, face imposibilă în acest moment obținerea de către tineri a vizei de flotant, dat fiind că însăși comasarea alegerilor a fost anunțată cu sub 6 luni înainte de data alegerilor locale”, spun tinerii.

În prezent, viza de flotant trebuie obținută cu șase luni înainte de data alegerilor, deși comasarea alegerilor a fost anunțată cu mai puțin de șase luni înainte de momentul scrutinului, deci cetățenii aflați în situația asta, nu își mai pot procura documentul necesar:

”În concret, pentru a asigura respectarea dreptului de vot al tinerilor din România la toate categoriile de alegeri din acest an, organizațiile semnatare au solicitat modificarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, în sensul dispozițiilor în vigoare anterior modificărilor realizate prin Legea nr. 256/2023, astfel încât stabilirea reședinței în circumscripția electorală prin obținerea vizei de flotant să poată fi posibilă până cel târziu cu 45 de zile înainte de data alegerilor”, mai arată tinerii.

Cei mai afectați de această situație sunt tinerii care studiază sau muncesc în alt oraș, cei care și-au schimbat reședința dar nu și-au schimbat și adresa de pe buletin și tinerii care s-au mutat în alte orașe.

Tinerii mai reclamă și că data aleasă pentru comasarea alegerilor, 9 iunie, coincide cu sesiunea de examene la majoritatea universităților din România. Astfel, pentru mulți tineri votanți nu va fi posibil să se întoarcă în localitatea de domiciliu pentru a putea vota, spun ONG-urile care vorbesc și despre prezența scăzută la vot a tinerilor.

Conform Autorității Electorale Permanente, pe listele electorale din România se află 4.594.321 de votanți cu vârste curprinse între 18 și 35 de ani (tineri), susțin inițiatorii demersului. La ultimele alegeri parlamentare, organizate în decembrie 2020, doar 25,46% dintre tineri s-au prezentat la urne, se mai arată în comunicat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *