Manifestații în mai multe capitale europene și la Washington în semn de solidaritate cu palestinienii

Manifestații în mai multe capitale europene și la Washington în semn de solidaritate cu palestinienii

Demonstrații de solidaritate cu palestinienii au fost organizate sâmbătă, 5 noiembrie, la Berlin, Paris și Londra, precum și peste ocean, la Washington. Manifestanții au cerut, printre altele, încetarea imediată a focului dintre Israel și Hamas, relatează AFP, citată de News.ro.

Câteva mii de persoane, inclusiv familii cu copii, s-au adunat în Alexander Platz din centrul Berlinului. Unii dintre manifestanți au purtat keffiyeh, eşarfa folosită de activiştii palestinieni, au scandat sau afișat mesaje precum „Salvaţi Gaza”, „Opriţi genocidul” sau „Încetaţi focul” și au fluturat steaguri palestiniene.

Acțiunea a fost organizată de mai multe asociații pro-palestiniene, sub sloganul „Apăraţi drepturile democratice fundamentale: libertate de exprimare şi pentru palestinieni”.

Poliția germană a estimat că la demonstrație vor participa cel puțin 10.000 de persoane și a desfășurat pe străzi aproximativ 1.400 de agenți.

Manifestanți pro-Palestina pe străzile din Washington D.C. Foto: Profimedia
Manifestație de susținere față de palestinieni, la Berlin. Foto: Profimedia
Mii de manifestanți pro-palestinieni s-au adunat în Piața Trafalgar din Londra, cerând încetarea focului în Gaza. Foto: Profimedia
Manifestanții de la Londra au scandat mesaje pentru pentru o Palestină liberă, împotriva regimului israelian și pentru alte cauze. Foto: Profimedia
Demonstrație pariziană în sprijinul Palestinei. Foto: Profimedia
O pancartă pe care se poate citi “Suntem cu toții palestinieni”, la Paris. Foto: Profimedia

Autoritățile au atras atenția că orice „negare a dreptului Israelului de a exista, prin declaraţii antisemite, incitare la ură, apologia violenţei sau a terorismului” va fi condamnată penal.

#BREAKING #Germany #Palestine Protests of support for Palestine were held in Berlin, Germany. pic.twitter.com/qgSE9tz5kk

— The National Independent (@NationalIndNews) November 4, 2023

Mii de protestatari au ieșit în stradă și la Paris pentru un marș în semn de susținere pentru palestinieni, dar și pentru a-și exprima nemulțumirea față de acțiunile președintelui Emmanuel Macron.

„Israel, asasinule”, „Macron, complice”, „Încetarea imediată a focului”, „Opriţi masacrul din Gaza”, „Palestina va trăi, Palestina va învinge” sunt câteva dintre mesajele manifestanților din capitala Franței, potrivit surselor citate.

Și la Paris, poliția a avertizat că nu va tolera niciun comportament considerat antisemit sau care simpatizează cu terorismul.

Sans doute plus de 10.000 personnes se sont rendues à Paris pour la manifestation pour un cessez-le-feu à Gaza à l’appel de Urgence Palestine#GazaGenocide #IsraelPalestineConflict pic.twitter.com/5tzn6SHAoI

— Arnaud César Vilette (@ArnaudCesarV) November 4, 2023

La Londra, poliția a interzis ca manifestanții să se adune în fața ambasadei Israelului. Unii dintre demonstranții din capitala britanică au blocat traficul din zona stației de metrou Oxford Circus, fiind îndepărtați în cele din urmă de poliție.

Free Palestine protest ?? Trafalgar Square London. Amazing turn out – #Gaza_Genocide pic.twitter.com/DIokgfGIZJ

— Akunjee ? (@mohammedakunjee) November 4, 2023

Mii de manifestanți s-au strâns și în Freedom Plaza din Washington DC, în semn de solidaritate cu palestinienii, relatează The Guaurdian.

Organizatorii protestului au declarat că se așteaptă ca cel puțin 30.000 de oameni să participe la marșul stabilit să treacă în buclă prin fața Casei Albe, într-un apel către președintele Joe Biden pentru a opri ajutorul militar american acordat Israelului și pentru a îndemna la o încetare a focului.

Incredible scene here at Freedom Plaza right now. As speeches kick off, tens of thousands prepare to #MarchOnWashington. In our thousands, in our millions WE ARE ALL PALESTINIAN ?????? pic.twitter.com/rE5OTWDI6D

— Palestinian Youth Movement (@palyouthmvmt) November 4, 2023

More than an hour out and Freedom Plaza is FULL with thousands more on their way to join us. #MarchOnWashington #FreePalestine pic.twitter.com/TxVBaUJElb

— Palestinian Youth Movement (@palyouthmvmt) November 4, 2023

Proteste au avut loc sâmbătă seară și în Israel. La Ierusalim, oamenii s-au adunat în fața reședinței premierului Benjamin Netanyahu, cerând demisia sa și eliberarea ostaticilor luați de Hamas în Fâșia Gaza.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *