Marcel Ciolacu, la semnarea contractelor pentru spitalele regionale de la Cluj și Iași: Un moment care pare un pic ireal. Vorbim de o investiție de aproape 7 miliarde de lei (VIDEO)

Marcel Ciolacu, la semnarea contractelor pentru spitalele regionale de la Cluj și Iași: Un moment care pare un pic ireal. Vorbim de o investiție de aproape 7 miliarde de lei (VIDEO)

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a participat la semnarea contractelor pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Iași și a Spitalului Regional de Urgență Cluj, miercuri, la Palatul Victoria, și a descris momentul drept unul „care pare un pic ireal”.

 

Marcel Ciolacu, declarații la semnarea contractelor pentru spitalele regionale de la Cluj și Iași

 

„Întotdeauna când e vorba de construcții de infrastructură, mai ales în Sănătate, e un moment de mândrie. V-o spun fără nicio reținere, ca și prim-ministru, e normal să fiu mândru, alături de echipa guvernamentală, dar parcă am o jenă de a mai vorbi încă o dată despre spitalele regionale. De 15 ani de zile, toți politicienii din România, toate guvernele din România, toți miniștrii Sănătății au vorbit și și-au pus în oferta electorală cele trei spitale regionale, respectiv Spitalul Regional de la Iași, Spitalul Regional de la Cluj și Spitalul Regional de la Craiova. Parcă este un moment, când îi văd și pe reprezentanții constructorilor, e un moment care pare un pic ireal”, a declarat premierul.

 

Investiție de aproape 7 miliarde de lei

 

„În sfârșit, am semnat construcția la două spitale regionale, la cel de la Cluj și la cel de la Iași. Urmează, din câte am înțeles, săptămâna viitoare, de la domnul președinte ANDIS, domnul Popa, am înțeles că săptămâna viitoare urmează să se închidă și procedurile la Spitalul Regional de la Craiova. Vorbim, la cele două spitale, de o investiție de aproape 7 miliarde de lei, aproximativ 1,5 miliarde de euro, bani prinși în PNRR. În schimb, cunoașteți la fel de bine ca și mine că termenul de execuție este unul scurt. Avem termen de implementare la PNRR (…), în acest moment, până în anul 2026”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *