Mărturia ultimului om care a vorbit cu piloții morți în avionul de stingere a incendiilor prăbușit în Grecia. Ce i-au spus pompierului

Mărturia ultimului om care a vorbit cu piloții morți în avionul de stingere a incendiilor prăbușit în Grecia. Ce i-au spus pompierului

Un pompier grec care spune că e ultimul care a discutat cu cei doi piloţi ai unui avion de tip Canadair care s-a prăbuşit în Grecia, marţi, dezvăluie, la două zile după dramă, că în ultimele lor cuvinte ei „au semnalat că nu există nicio problemă cu avionul”, relatează SkyNews, citat de News.ro.

În imaginile care surprind accidentul, avionul pare să atingă un copac şi să-şi piardă „balonul”, o parte a aeronavei care-i permite să plutească pe apă.

Acest lucru ar fi putut să facă eleronul drept ineficient, sau ar fi putut conduce la deformarea acestuia, lucru care explică virajul la dreapta al avionului.

„Nu-mi vine să cred în continuare că acum trei minute vorbeam cu ei, iar după zece minute am aflat că avionul s-a prăbuşit”, a spus ultimul om care a discutat cu piloţii.

„Ei ne-au spus: «suntem gata să încercăm. Vom face o ultimă realimentare şi plecăm»”, a declarat pompierul elen.

Cei doi tineri piloți care au murit, „şi-au dat viaţa pentru a salva vieţi”, a declarat premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Ei aveau 34 şi 27 de ani.

Presa greacă scrie că soţia pilotului în vârstă de 34 de ani este însărcinată în luna a treia.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat „eroi” care „luptă în fiecare vară, punându-şi viaţa în pericol, împotriva incendiilor”.

Grecia este devastată, de la mijlocul lui iulie, de incendii violente care au condus la evacuarea a peste 30.000 de oameni de pe Insula turistică Rhodos.

Sute de pompieri greci, susţinuţi de pompieri europeni, continuau să lupte joi împotriva incendiilor, cu teama că rafale de vânt pot să alimenteze flăcările.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *