Măsurile dispuse de Garda de Mediu Tulcea, după ce Libertatea a scris că pe canalele din Lunca Dunării sunt mai multe gunoaie decât păsări

Măsurile dispuse de Garda de Mediu Tulcea, după ce Libertatea a scris că pe canalele din Lunca Dunării sunt mai multe gunoaie decât păsări

Comisarii Gărzii de Mediu Tulcea au cerut curățarea zonelor respective în maximum 15 zile, iar dacă acest lucru nu se va face în termenul fixat, atunci urmează amenzi cuprinse între 50.000 și 100.000 de lei.

„Apariția unor semnale în presă potrivit cărora pe canalele din Lunca Dunării sunt abandonate mai multe tipuri de deșeuri a condus la deplasarea unei echipe de comisari din cadrul Comisariatului Județean Tulcea în zona administrativă a UAT Isaccea, Luncavița, Jijila-Gărvan, Grindu și I. C. Brătianu”, a anunțat Garda Națională de Mediu, luni, 7 august.

Pentru că problema sesizată de Libertatea s-a confirmat, „comisarii GNM-CJ Tulcea au dispus măsura ecologizării zonelor respective, în termen de 15 zile”.

Totodată, Garda de Mediu a avertizat că dacă această măsură nu se va face în termenul cerut, „UAT-urile în cauză vor fi sancționate cu amendă cuprinsă între 50.000 și 100.000 de lei”.

Libertatea a scris pe 6 august că, în căutarea hranei pe canalele din Lunca Dunării, păsările acvatice trec printr-un covor de sticle și ambalaje de plastic, iar autoritățile nu au luat măsuri. Potrivit fotoreportajului publicat de ziar, gunoaiele de pe malul Dunării nu au fost asumate de nicio unitate administrativ-teritorială.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *