Portretele de război ale lui Max Denison-Pender, 25 de ani, un pictor britanic de origine chiliană, vor fi expuse la Galeria Fine Art Commissions în perioada 10-21 octombrie. Fondurile strânse merg direct către „Dorset to Donetsk”, o comunitate de voluntari care oferă sprijin civililor și soldaților din estul Ucrainei, relatează Metro.
Cunoscut pentru că evită confortul unui studio, Max preferă să-și împacheteze șevaletul, vopsele și pensulele pentru a se îndrepta către colțuri îndepărtate ale planetei pentru a documenta viața în stare pură.
De la vulcanii din Islanda și indigenii din pădurea amazoniană, la Bahmut
Subiectele sale anterioare au inclus vulcanii în erupție din Islanda, mineri ilegali din Congo, întâlniri cu indigenii Korubo în pădurea tropicală amazoniană sau picturi cu fauna sălbatice rară și periculoasă de pe glob.
Însă ultima sa „expediție” a fost cea mai îndrăzneață mișcare de până acum; Trei săptămâni pe frontul ucrainean de est, care a cunoscut unele dintre cele mai aprige lupte de la începutul invaziei Ucrainei de către Rusia, în februarie anul trecut.
Alături de Max s-a aflat Henry Harte, fotograf, videograf și prieten. Împreună, în cadrul proiectului lor Art in the Extreme, vizitează toate colțurile globului, căutând să se conecteze prin puterea combinată a artei și a filmului cu cei care trăiesc în cele mai periculoase locații.
Max, la Kiev, pictând tancul avariat expus în piața entrală a capitale ucrainene. Foto: Profimedia
Max crede că artiștii-aventurieri au un rol important. „Nu este niciodată turism”, spune el, „ci, de fapt, un impuls palpabil de a asista și de a documenta marginile extreme ale vieții de pe Pământ”.
„Doar pentru că ceva este periculos, de ce ar trebui să-l lăsăm în calea creării unei arte puternice?” întreabă Max, revenit în studioul său din sudul Londrei, după ce a pictat trei săptămâni în prima linie a frontului, lângă Bahmut.
Nu există multe modalități de a explica prietenilor și familiei că pleci pe un câmp de luptă pentru a picta oameni în război. I-am spus tatălui meu doar cu o zi înainte să plec.
Max Denison-Pender:
Cu ajutorul organizației de caritate „Dorset to Donetsk”, Max și Henry Harte au plecat în Ucraina „pentru a arunca o nouă lumină asupra experiențelor umane adesea trecute cu vederea în mijlocul haosului unui război care a intrat acum în luna a 18-a”.
În „punctul de stabilizare”, o „țintă fierbinte” pentru artileria rusă
Având stagiul militar efectuat, Harte spune că „a fost cu atât mai bine cu cât am aflat detalii despre călătoria noastră în ultima clipă. Am zis că mergem și asta a fost. Nu a fost aproape nimic planificat. Fusesem deja în Amazon, Congo, Rwanda, dar asta a fost cu totul altceva”.
Max și Henry aveau să ajungă în curând la Bahmut, staționați într-un așa-numit „punct de stabilizare”, o zonă pe care soldații o numesc „acasă” atunci când nu luptă și care se află la doar 2 kilometri distanță de linia frontului.
Acesta este, în primul rând, un loc în care soldații răniți pot fi îngrijiți de medici înainte de a fi trimiși la cel mai apropiat spital. Sunt ținte fierbinți pentru atacurile rusești cu drone și rachete.
Prima zi a fost terifiantă, să fiu perfect sincer. Mă gândeam: „Doamne, ce-o să facem?”. Inima îmi bătea cu putere în piept. Am mers într-un SUV, peste molozul clădirilor bombardate, în timp ce ne îndreptam spre casa noastră temporară pentru următoarele trei săptămâni.
Max Denison-Pender:
„Când am ajuns în sfârșit la batalion, nu au fost decât zâmbete și îmbrățișări din partea tuturor. Primirea a fost copleșitoare. Toată lumea era atât de bucuroasă să ne vadă”, explică Max.
Și-a desfășurat șevaletul și pensulele și s-a apucat de treabă. „Am simțit o și mai mare înțelegere pentru cei care își apără țara”, afirmă artistul.
Torri, paramedicul-erou
În limitele impuse de un tanc distrus, Max a pictat portretul tinerei Torri, 22 de ani un paramedic care și-a părăsit slujba ei bine plătită dintr-un oraș din SUA și s-a întors acasă pentru a fi în prima linie.
Torri și-a făcut deja un renume printre camarazii său. „Soldații ne-au tot spus că ea a salvat cel puțin 50 de oameni și că nicio persoană nu a murit în timp ce era în grija ei”, spune Max.
Torri, modelul lui Max
„Dincolo de uniforme și blindaje, am vrut să explorez această idee a ceea ce înseamnă cu adevărat să fii om în circumstanțe extreme”, continuă Max. „Dar pentru a face acest lucru, trebuie să-i prinzi pe oameni cu garda jos pentru a experimenta latura lor autentică”, continuă.
Acești oameni sunt tatăl, mama, sora sau fratele cuiva. Iar portretele lor, ale eroilor simpli, sunt pentru eternitate.
Max Denison-Pender:
În curând a devenit o rutină pentru Max să se deplaseze între grupurile de soldați, întrebându-i pe dacă ar fi dispuși „să-și ia ceva timp liber” și să-l lase să-i picteze.
Soldatul care și-a pierdut brațul în luptă înainte să fie model
„De câte ori îmi așezam șevaletul, toată lumea întreba întâi de ce cineva călătorește din siguranța țării lui pentru a picta printre dărâmături și clădiri pe jumătate dărâmate, sub amenințarea bombelor și rachetelor. Simpla noastră prezență îmi părea că le ridică moralul”, crede Max.
Max lucrează la portretul unui soldat dis de dimineață
Înainte de a avea șansa să înceapă portretul unui tânăr soldat, Max a fost informat că acesta și-au pierdut brațul în luptă, în noaptea anterioară. Era cel care își împărtea rația de mâncare cu artistul
„Au fost momente în care nu am avut timp să procesez ceea ce vedeam, dar nu eram acolo să surprind un moment la fel cum ar face un fotograf”, explică Max.
Nu vreau să țintesc nimic. Nu există un scop final. Ești ca un burete care absoarbe ceea ce experimentezi în acest moment. Pictura se dezvăluie doar la sfârșit.
Max Denison-Pender:
Henry Harte, care de aproape trei săptămâni a surprins călătoria lui Max pe video, și-a dezvoltat simțul de a ști când să filmeze soldații în cele mai intime stări și când este mai bine doar să-i observe pur și simplu.
View this post on Instagram
A post shared by Art In The Extreme (@art_in_the_extreme)
„Sper că au simțit că nu au fost uitați de restul lumii”
Într-un război mai accesibil vizual lumii decât oricând în istorie, Max spera ca lucrările lui vor servi ca „o amintire a nenumăratelor momente umane pe care nu le-ați văzut niciodată”
„Și sper că toți au simțit că nu au fost uitați de restul lumii”, adaugă Max.
Foto: Facebook Max Denison-Pender și fineartcommissions.com
