Ministrul agriculturii susține că fermierii din Botoşani şi Timiş au plecat mulțumiți după negocieri: „Au înțeles că există bani”

Ministrul agriculturii susține că fermierii din Botoşani şi Timiş au plecat mulțumiți după negocieri: „Au înțeles că există bani”

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a anunţat miercuri, 24 ianuarie, că, după cinci ore de discuții, fermierii din Botoşani şi Timiş au fost lămuriți că sunt bani pentru ei, iar prin actele normative pe care Guvernul le va adopta „săptămânile viitoare” le vor fi rezolvate doleanțele.

„După 5 ore de dezbateri, fermierii din Botoșani și Timiș au înțeles că în bugetul Ministerului există bani pentru toate problemele lor și că prin actele normative adoptate și pe care le vom adopta în săptămânile viitoare, vom rezolva revendicările lor”, a scris Florin Barbu pe Facebook.

„Mă bucur că dialogul a fost soluția și le-am promis că vom avea o comunicare mult mai bună, prin comunicate de presă cât mai explicite și întâlniri periodice”, a adăugat el.

Ministrul nu a precizat însă care au fost revendicările fermierilor, nu a oferit un orizont precis de timp și nici nu a precizat dacă aceștia renunță la proteste.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *