Ministrul Muncii anunță noi investiții sociale: Sunt esențiale

Ministrul Muncii anunță noi investiții sociale: Sunt esențiale

 

Aceasta a participat alături de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la Bruxelles, la Reuniunea comună a Consiliilor EPSCO şi ECOFIN, o reuniune în premieră în acest format, informează ministerul de resort într-un comunicat transmis AGERPRES. Tema principală supusă dezbaterii a fost legată de investiţiile sociale şi modul în care acestea pot contribui la creşterea economică.

“Acţiunile noastre, inclusiv investiţiile sociale, sunt esenţiale pentru consolidarea unei coeziunii interne în cadrul UE şi pentru a spori încrederea cetăţenilor în succesul proiectului european. Investiţiile sociale trebuie să fie o parte integrantă a unui demers comun al UE care promovează competitivitatea, sprijină tranziţiile ecologice şi digitale şi consolidează coeziunea şi rezilienţa. În timp ce urmărim obiectivele generale de stabilitate financiară şi finanţe publice solide, trebuie să luăm în considerare contribuţia semnificativă pe termen lung a investiţiilor sociale la creşterea economică durabilă. Politicile de investiţii sociale, cum ar fi subvenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, formarea profesională, educaţia timpurie şi îngrijirea copiilor, precum şi îngrijirea pe termen lung pentru persoanele în vârstă, pot avea un impact pozitiv substanţial asupra productivităţii şi competitivităţii, promovând în acelaşi timp convergenţa socială şi asigurând sustenabilitatea fiscală”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, în comunicatul citat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *