Mișcarea LGBT și „filialele ei”, interzise de Curtea Supremă a Rusiei pe teritoriul țării, pe motiv că sunt „extremiste”

Mișcarea LGBT și „filialele ei”, interzise de Curtea Supremă a Rusiei pe teritoriul țării, pe motiv că sunt „extremiste”

Curtea Supremă rusă a interzis joi, 30 noiembrie, pentru extremism „mişcarea internaţională” LGBT+, precum şi toate “filialele” acesteia în Rusia, în plin viraj ultraconservator al acestei ţări, relatează agențiile Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

Judecătorul şi-a citit verdictul în faţa presei, după o audiere în spatele uşilor închise, precizând că decizia va intra în vigoare „imediat”.

Audierea a avut loc fără apărător, în Rusia neexistând vreo organizaţie cu acest nume, însă decizia Curţii Supreme duce la interzicerea oricărui grup care apără cauzele LGBT+.

Rusia susține că îi apără pe copii față de „comportamentele deviante”

Ministerul Justiţiei din Federaţia Rusă a solictat, la mijlocul acestei luni, ca „mişcarea internaţională LGBT” să fie calificată drept „organizaţie extremistă” şi interzisă pe teritoriul Rusiei, fără a clarifica ce organizaţie viza.

Rusia îşi înmulţeşte astfel măsurile conservatoare ce vizează comunităţile LGBT+, susținând că apără astfel copiii în faţa comportamentelor considerate „deviante”.

Apărătorii drepturilor omului spun că președintele Vladimir Putin şi regimul său duc o politică homofobă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în fața presei, înainte de anunțarea deciziei instanței, că președinția rusă „nu urmărește” acest caz și nu are niciun comentariu în acest sens.

Președintele Vladimir Putin, care ar trebui să anunțe în scurt timp că va candida pentru un nou mandat de șase ani în martie, promovează de mult timp o imagine a Rusiei ca un apărător al valorilor morale tradiționale în contrast cu Occidentul decadent.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *