Mitriță, după al treilea eșec consecutiv al Universității Craiova: „Sezon ratat!”. Cum răspunde ofertei de la FCSB

Mitriță, după al treilea eșec consecutiv al Universității Craiova: „Sezon ratat!”. Cum răspunde ofertei de la FCSB

Universitatea Craiova a primit vizita celor de la Farul Constanța în etapa a patra din play-off-ul SuperLigii. Meciul a avut o miză extrem de importantă, lupta pentru o poziție pe podium la finalul campionatului, implicit calificarea în cupele europene.

Lupta pentru podium, câștigată de Hagi

Farul s-a impus cu scorul de 2-1 pe Ion Oblemenco și adâncește criza oltenilor. Echipa finanțată de Mihai Rotaru a avut parte de o săptămână agitată. Demiterea lui Ivaylo Petev de pe banca tehnică a oltenilor a învolburat apele în vestiar.

După eliminarea din Cupă și spulberarea șanselor la titlu, înlăturarea bulgarului s-a dorit a fi deja celebrul, șoc la echipă. Se pare că șocul continuă la Universitatea Craiova, iar echipa lui Hagi le suflă în ceafă, punându-le în pericol locul pe podium.

Mitriță îi răspunde lui Becali

Căpitanul Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recunoscut că echipa sa se află într-o stare de nervozitate după eliminarea din Cupă și înfrângerea cu FCSB. Mitriță a mai punctat că el și colegii săi nu sunt bine mental în acest moment.

“Suntem foarte triști în această seară. Ne doream cele trei puncte cu Farul, dar suntem triști la final. Încă nu sunt sută la sută fizic. Am simțit din nou ceva la gleznă, sper să fie doar o lovitură și să nu fie ceva mai grav.

Îmi doresc să fiu apt la fiecare meci și să nu mai am probleme cu accidentările. Nu este ușor să pierzi în semifinalele cupei. După aceea a venit înfrângerea cu FCSB, unde nu ne doream să pierdem.

Vă dați seama că nu suntem deloc ok mental. Se vede că suntem nervoși. Mai avem meciuri de jucat și trebuie să ne luptăm în continuare. Nu știu ce s-a întâmplat în această seară. Trebuie să analizăm foarte bine jocul.

Ne doream victoria dar atât s-a putut în această seară. Sezonul este pe jumătate ratat în acest moment. Ne doream foarte tare Cupa. Ne-a rămas să ne batem la podium. Nu ne dorim să ratăm și al doilea obiectiv”, a declarat Mitriță, în cadrul FANATIK SUPERLIGA, pe Prima Sport 1.

Atacantul oltenilor, Alexandru Mitriță, nu a ocolit și subiectul interesului celor de la FCSB pentru el. Craioveanul a ținut să-i mulțumească lui Gigi Becali pentru interesul acordat, dar a punctat foarte clar poziția sa.

“Am văzut și eu declarațiile. Îi mulțumesc domnului Gigi Becali pentru interesul acordat și pentru cuvintele adresate, dar eu nu voi merge niciodată acolo”, a punctat Alexandru Mitriță, în urma declarațiilor lui Gigi Becali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *