Motivul pentru care Nicoleta Nucă nu mai face maraton de evenimente de Revelion. „Am așteptat să vină să ne salveze cineva”

Motivul pentru care Nicoleta Nucă nu mai face maraton de evenimente de Revelion. „Am așteptat să vină să ne salveze cineva”

Nicoleta Nucă, în vârstă de 29 de ani, se află printre artiștii veniți din Republica Moldova care sărbătoresc de două ori Crăciunul și Revelionul, atât de rit nou, cât și pe rit vechi. Spre deosebire de alți ani, vedeta nu va mai face maraton de evenimente în noaptea dintre ani.

Pentru Nicoleta Nucă nu există o altă situație decât aceea de a petrece noaptea dintre ani alături de publicului ei, cântând. De altfel, anul pandemiei a fost singurul în care aceasta nu a urcat pe scenă de Revelion.

„Cred că unica situație a fost în pandemie, când nu am avut concert și am dat-o atunci că oricum eu nu voiam să merg. Dar adevărul este că nu am avut vreo pauză de Revelion. În primul rând, îmi place să cânt de Revelion, eu fac asta de drag, fac muzică de drag. Și în al doilea rând, avem timpul ăla să ne odihnim din ianuarie.

Deci, după Revelion, începe perioada «moartă», ca să zic așa, pentru noi și atunci de ce să nu profităm de perioada asta care este mai aglomerată, să le facem o plăcere oamenilor care ne urmăresc. După care noi, frumos, ne retragem în bârlogul nostru, aproape până în martie. Și stăm cuminți”, a povestit Nicoleta Nucă pentru Ego.

Anul acesta, Nicoleta nu vrea să facă maraton de evenimente în noaptea dintre ani. „Nu cred că se mai face treaba asta de mulți ani. Adică în mare parte se încearcă să se lege câteva evenimente dar în aceeași zonă, cumva tocmai să nu fie acest tras de noi nebun, în care apoi să avem nevoie de 3 zile să ne refacem. Cred că au început să fie mai organizate lucrurile per total, ceea ce este foarte bine pentru că suntem și noi mai bine, performăm clar mai bine și nu stăm nici cu stresul ăla, cu panica aia să terminăm mai repede un recital că întârziem la altul. Mai ales că trebuie să ții cont în noaptea de Revelion și de anumite situații, meteorologice spre exemplu, că poate se întâmplă ceva”, a mai povestit artista.

Am făcut Revelionul pe stradă

În urma unei întâmplări nefericite, Nicoleta Nucă nu se mai aventurează să cânte de Revelion în mai multe orașe din țară.

„Chiar am pățit acum câțiva ani, acum vreo două Revelioane. Mi s-a stricat mașina în drum și noi am făcut Revelionul pe stradă practic, în mașină. Norocul nostru a fost că s-a întâmplat după ultimul concert, dar chiar și așa, noi am stat în noaptea aia și am așteptat să vină să ne salveze cineva”, a mai completat Nicoleta Nucă pentru EGO.ro.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *