Nicolae Ciucă, despre cazul Iulian Dumitrescu: Am așteptat comunicatul DNA, apoi am vorbit cu el și a luat decizia

Nicolae Ciucă, despre cazul Iulian Dumitrescu: Am așteptat comunicatul DNA, apoi am vorbit cu el și a luat decizia

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, 2 februarie, că mai întâi a așteptat comunicatul DNA cu privire la prim-vicepreședintele Iulian Dumitrescu, plasat sub control judiciar pentru luare de mită şi fals în declaraţii, apoi a discutat cu el și acesta a decis să demisioneze.

„PNL, ca de fiecare dată nu va obstrucționa justiția, iar în momentul când s-a definitivat ziua de ieri și am avut un comunicat al DNA, am stat de vorbă cu domnul Iulian Dumitrescu și, ca de fiecare dată, pentru a evita prejudiciul de imagine al partidului, domnul Iulian Dumitrescu a luat decizia de a își da demisia din toate funcțiile”, a afirmat Nicolae Ciucă la sediul PNL.

El a adăugat că nu știe ce scrie în dosar și că nu face alte comentarii. „Este o anchetă în derulare, motiv pentru care tot ce ține de punerea la dispozitie a datelor și a informațiilor pentru derularea procesului de investigare va fi pus la dispoziție”, a spus Ciucă.

Președintele PNL a menționat că deocamdată nu s-a decis cine îl va înlocui pe Iulian Dumitrescu în funcția de prim-vicepreședinte. „În acest moment nu am luat încă o decizie ce se va întâmpla, dar cât timp este vacantată poziția, va trebui să fie ocupată de cineva”, a punctat Ciucă.

Precizările președintelui PNL au venit după ce premierul PSD, Marcel Ciolacu, a spus că el a luat decizia excluderii lui Dumitru Buzatu din PSD la 10 minute după acuzațiile DNA. Numai că decizia președintelui PSD a fost bazată pe informațiile apărute în presă și a fost luată înainte ca DNA să anunțe oficial acuzațiile în cazul ex-președintelui PSD al CJ Vaslui.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost plasat joi, 1 februarie, sub control judiciar, pentru luare de mită și fals în declarații. Dumitrescu a fost acuzat de DNA că a primit mită de peste 16 milioane de lei de la un om de afaceri care avea un contract cu CJ Prahova. Seara, Iulian Dumitrescu și-a anunțat demisia din conducerea PNL printr-un mesaj pe Facebook.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *