Rafly a venit din Indonezia să studieze Jurnalism la Cluj-Napoca, prin intermediul uneia dintre bursele oferite de Guvernul României tinerilor din țările non-UE. Acesta povestește, în limba română, pentru publicația Școala 9, cum a fost călătoria sa educațională la noi, de la proceduri și cum se descurcă cu banii până la cum l-au lovit diferențele culturale.
Text de Rafly Gilang Pratama, o lucrare colectivă cu Anton Pojoni, Andrei Tatu & Rareș Țară de la secția de Jurnalism a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai.
Era anul 2020, o perioadă incertă și haotică pentru aproape toată lumea. Călătoria mea academică a luat o turnură neașteptată atunci când am dat peste un anunț de la Ambasada României din Jakarta, Indonezia, despre o oportunitate de bursă integrală pentru a studia gratuit în România.
Mă numesc Rafly și sunt indonezian. Sunt student la licență în Jurnalism la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, și am venit aici exact cu această bursă acum câțiva ani.
De la 20 de grade minimum la temperaturile cu minus de la Cluj
A fost o provocare în ultimii patru ani? Cu siguranță. Să studiezi „în străinătate” nu este niciodată atât de lin pe cât o fac să pară agențiile de educație. Au fost zile în care lucrurile au fost dificile. Dor de casă. Mi-era dor de prietenii, mâncarea, cultura și familia din orașul meu natal.
Și nu contează cât de bine te poți adapta la o nouă limbă, la o nouă țară sau la un nou mediu. Sau cât de „extrovertit” ești. Atunci când trăiești într-un loc în care nimeni nu arată ca tine, nimeni nu vorbește aceeași limbă ca tine, nimeni nu-ți înțelege cultura sau mâncarea, este normal să te simți oarecum ca un „străin”.
Orașul meu natal este capitala unei țări relativ umede. Cea mai scăzută temperatură pe care am avut-o vreodată a fost probabil în jur de 20°C într-o noapte ploioasă. Așa că, atunci când am ajuns la Cluj, în luna decembrie a acelui an, a fost un dezastru. Nu eram și încă nu sunt obișnuit cu vremea, așa că mi-a luat luni bune să mă adaptez la ea.
Nu este întotdeauna ușor nici în timpul cursurilor, mai ales pentru cineva ca mine, care trebuie să traducă totul în cap de fiecare dată când cineva spune ceva, pentru ca apoi să descopere că vorbește despre altceva deja când procesul de traducere este gata.
Aventura învățării limbii
Când am venit prima dată aici, am fost înscris la un curs intensiv de limba română cu alți studenți bursieri, alături de alte persoane care doreau să învețe limba română. Am avut colegi din Thailanda, Turcia, Siria, Iordania, Palestina, Maroc, Etiopia, Azerbaidjan și multe alte țări. Scopul nostru era să obținem certificatul B2 și, sperăm, să ne îmbunătățim vorbitul, ascultatul și scrisul pe măsură ce trece timpul.
Dar totuși, sosirea în 2020 a făcut totul mai greu. Cursurile erau online, așa că, deși eram capabil să înțeleg și să scriu, partea de practică nu a venit la fel de ușor. Așa că, atunci când am terminat cursul de limbă și am continuat la Jurnalism într-o clasă de peste 80 de români, a fost destul de greu să înțeleg lucrurile.
Mi se pare destul de greu să învăț limba română. Indoneziana și româna au rădăcini lingvistice diferite, la fel ca și alte limbi pe care le-am învățat în trecut, cum ar fi engleza și araba. În indoneziană, de exemplu, nu avem substantive masculine și feminine, iar lista de diferențe continuă la nesfârșit.
M-am bazat foarte mult pe Google Translate & DeepL și este destul de complicat când vine vorba de examene, deoarece trebuie să le dau și în limba română. Trebuia să petrec cel puțin o treime din timpul alocat pentru a încerca să înțeleg despre ce este vorba în întrebare.
Cu toate acestea, consider că profesorii de aici sunt extrem de deschiși, cel puțin în cazul meu, pentru că îi cunosc pe unii duri și stricți. Aceștia au înțeles barierele lingvistice pe care le am și încearcă întotdeauna să facă tot posibilul să mă ajute. Și, în ciuda a tot, am reușit să trec examenele cu note bune și nu am avut nicio restanță până acum.
Un număr din ce în ce mai mare de participanți. Doar 85 au fost acceptați din 50.000 (!)
Când am venit prima dată aici, am fost împreună cu alți 4 bursieri din Indonezia, dar toți au studiat la Brașov. Eram 5 din cei 85 de studenți non-UE pe care MAE român îi invită în fiecare an să studieze gratuit.
Bursa în sine vrea să „promoveze cultura română în masă”, prin urmare, ar fi trebuit să urmăm un curs pregătitor obligatoriu de un an de limba română înainte de a ne continua studiile. Este nevoie de o medie minimă de 7 pe tot parcursul anilor de liceu, care să corespundă sistemului de notare din România.
De la începutul programului anual de burse oferite de statul român cetățenilor extracomunitari prin Ministerul Afacerilor Externe au fost acordate 288 de burse pentru studii de licență, 202 pentru studii de masterat și 10 pentru studii de doctorat, sunt datele pe care ni le-a furnizat Ministerul Afacerilor Externe.
Numărul de candidați crește semnificativ în fiecare an. Numai anul trecut, aproximativ 50.000 de candidați din țări non-UE au aplicat pentru această bursă prin intermediul portalului Study in Romania, față de cele puțin peste 950 de persoane care au aplicat prima dată în 2020/2021, așa că mă consider unul dintre cei norocoși.
Adică 85 de aplicanți reușiți din 50.000 (!). Iată un tabel de comparație.
Anul universitar 2020 – 2021Anul universitar 2021 – 2022Anul universitar 2022 – 2023Anul universitar 2023 – 2024959 de candidaturi4.593 de candidaturi44.733 de candidaturi50.858 de candidaturi
În anul universitar 2023-2024, de exemplu, bursierii selectați provin din 116 țări de pe 5 continente, un procent semnificativ de burse a fost acordat studenților din Africa Subsahariană (46,4%), urmat de Asia de Sud și de Est (11,8%), America de Sud (8,4%), America Centrală (7,8%), Caucaz și Asia Centrală (5,4%), Orientul Mijlociu și Golf (8,8%), Caraibe (4,6%), Africa de Nord (3,8%).
Bursa se adresează aproape tuturor studiilor, cu excepția medicinei, farmaciei și stomatologiei. Toți acești studenți studiază inginerie, informatică, administrarea afacerilor, agronomie, finanțe, economie, relații internaționale și studii europene, cinematografie și media, psihologie și multe altele în universități de top din întreaga țară.
În plus, există oportunități alternative de burse, cum ar fi Bursa Transilvania Academica (TAS) oferită de Universitatea Transilvania din Brașov, precum și o bursă similară oferită la 40 de persoane de către Ministerul Român al Antreprenoriatului și Turismului.
Cât de mult oferă guvernul român pentru o indemnizație lunară?
Acum, hai să vorbim despre bani. Bursa oferă o alocație lunară de 65 de euro (aproximativ 320 de lei) pentru studenții de la licență, 75 de euro (aproximativ 370 de lei) pentru masteranzi și 85 de euro (aproximativ 420 de lei) pentru doctoranzi.
Această sumă rămâne fixă, chiar dacă, anul trecut, guvernul a majorat sprijinul financiar pentru studenții români nativi și cei din Republica Moldova.
Bineînțeles, acest lucru adaugă un alt nivel la greutăți. Mulți dintre acești studenți bursieri din afara UE, inclusiv eu, trebuie să recurgă la locuri de muncă cu jumătate de normă pentru a se întreține financiar, deoarece nu ne este permis să ne asumăm roluri cu normă întreagă din cauza permisului de ședere.
Și, ca urmare, este o muncă dublă pe lângă bariera lingvistică și procesul de adaptare. Majoritatea studenților își găsesc locuri de muncă cu jumătate de normă în malluri, cafenele și în food courturi. Salariul variază: pentru unele posturi se câștigă în jur de 1.500 de lei net pe lună.
Nu se știe cât cheltuie MAE în fiecare an pentru această bursă, nu am primit informația nici de la MAE, nici de la Ministerul Educației, dar putem estima. Costurile pentru cetățenii non-UE pentru a urma studii în orice țară europeană, inclusiv în România, sunt considerabil mai mari. Se estimează o sumă de 2.000-3.000 de euro (nu în lei!) în taxe de școlarizare anuale.
Am luat un exemplu de la universitatea mea. Pentru exact aceleași studii de jurnalism pe care îl urmez eu, un student din afara UE va trebui să plătească în jur de 1.980 de euro pe an, în timp ce prietenul său român sau din UE plătește în jur de 3.400 de lei (aprox. 680 de euro).
Un alt exemplu este Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor de la Universitatea Babeș-Bolyai. Este una dintre cele mai populare facultăți din cadrul universității. Un student care provine dintr-un stat membru al UE va trebui să plătească aproximativ 4.100 de lei (aprox. 820 de euro) pentru un an universitar, în timp ce un student străin va trebui să plătească 3.600 de euro pentru un an de studiu.
Pe lângă aceste taxe de școlarizare uriașe, studenții străini vor trebui, de asemenea, să obțină o viză de studii de lungă ședere, care costă 120 de euro. Această cifră nu include prețul biletelor de avion, chiriile apartamentelor care continuă să crească în fiecare an în căminele studențești și multe altele.
Nu e pentru cei slabi de inimă
De la Jakarta la Cluj-Napoca, de exemplu, a fost o călătorie lungă de 14 ore, cu un tranzit în Istanbul. Orice sumă sub 700 de euro pentru acest zbor este considerat ieftin pentru prețul său de piață.
A meritat? Tot ce pot spune este că nu este pentru cei slabi de inimă. Este nevoie de mult curaj. Avem de lucru dublu față de colegii noștri români, de la înțelegere lingvistică, financiară și chiar culturală. Sunt o persoană care crede că educația ar trebui să se extindă dincolo de granițele manualelor și ale sălilor de curs, iar împingându-mă prin toate granițele geografice & culturale aici, în România, aș putea să ajung la cea mai bună versiune a mea.
Și, așa cum se spune, „o mare lină nu face niciodată un marinar bun”.
Versiunea în engleză a textului, pe Școala 9.
