O fostă ministră a învățământului superior din Norvegia, acuzată de plagiat. Disertația de master a fost anulată. Cine a dat-o de gol

O fostă ministră a învățământului superior din Norvegia, acuzată de plagiat. Disertația de master a fost anulată. Cine a dat-o de gol

Sandra Borch, fostă ministră a învățământului superior din Norvegia, a fost acuzată de plagiat în disertația de master. Lucrarea a fost anulată pentru „înșelăciune” de către universitatea sa.

Lucrarea de disertație, anulată după apariția unei postări pe X

În ianuarie 2024, fosta responsabilă a învățământului superior și-a anunțat demisia, după ce un student a scris pe rețeaua socială X (fosta Twitter) că există pasaje ciudate în lucrarea de disertație pe care ministra a prezentat-o în 2014.

Lucrarea de disertație a fost anulată de Universitatea din Tromso, informează grupul parlamentar al partidului de centru din care face parte Borch, potrivit Agerpres.

„Sandra Borch a trişat, iar rezultatul disertaţiei sale trebuie anulat”, a transmis o comisie a universității.

„Am făcut o greşeală şi am fost neglijentă şi, bineînţeles, îmi asum consecinţele”, a declarat Borch. Fosta ministră a anunțat că nu va contesta decizia.

Adevărul cu privire la lucrarea de disertație a lui Borch a apărut datorită lui Kristoffer Rytterager, un student care a examinat lucrările academice ale ministrei. Sandra Borch a copiat cuvânt cu cuvânt un întreg pasaj.

Curtea Supremă a fost sesizată de minister cu privire la cazul unei studente care a fost exonerată de acuzații de „autoplagiat”, întrucât a reutilizat în lucrarea sa, fără să semnaleze, extrase dintr-unul din propriile sale texte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *