Barbu Ștefănescu Delavrancea este numele celui care nu are cum să fie ignorat în paginile istoriei României, fiind un promotor al modernizării și îmbunătățirii condițiilor de viață ale bucureștenilor.
Barbu Ștefănescu Delavrancea, de la începuturile sale
Barbu Ștefănescu Delavrancea s-a născut la 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă, situată în apropierea barierei Vergului din București. El a fost al șaselea copil al unei familii modeste.
Tatăl său, Ștefan, cunoscut sub numele de „căruță-goală“, pe numele său real Ștefan Tudorică Albu, provenea dintr-o familie de ciobani vrânceni și a fost transformat în căruțaș de grâne, desfășurându-și activitatea pe ruta București-Giurgiu. A devenit cunoscut ca „staroste al cărăușilor din barieră“.
Tatăl lui Delavrancea a obținut pământ la Sohatu, în Ilfov, datorită legii rurale adoptate în timpul domniei lui Cuza-Vodă și Mihail Kogălniceanu.
Delavrancea își amintea originile sale umile, fiind conștient de rădăcinile sale de țăran: „Eu nu pot să uit că sunt copilul țăranului clăcaș împroprietărit la ’64 … Străbunii mei se pierd în haosul iobagilor, suferind cu ceilalți țărani deopotrivă și lipsa, și foamea, și năvălirile…”.
Mama lui Barbu, Iana (Ioana sau Ana), era fiica văduvei Stana din Postrăvari, un sat locuit de clăcași, situat pe moșia familiei Filipescu.
În primii săi ani de viață, Delavrancea a trăit în ulița Vergului, alături de tatăl său, care era deja în vârstă de aproape 70 de ani.
El își amintea cu nostalgie momentele petrecute în preajma tatălui său, agățându-se de scurteica lui lungă și ascultându-l povestind la gura sobei: „Mi-aduc și acum aminte (aș fi mulțumit dacă n-ar fi decât o amintire) cum mă agățam de scurteica lui lungă și îmblănită cu mârsă neagră și-l lingușeam și-l mângâiam pe obraji și pe pletele-i rotunjite ca să mă ia în căruță“ – și a poveștilor spuse la gura sobei: „Pleoapele-mi cădeau încărcate de lene, de somn, de mulțumire. Și mă simțeam ușor ca un fulg plutind pe o apă care curge încet, încetinel, încetișor…”.
Activitatea de primar al Bucureștiului
Printre cele mai notabile realizări ale sale se numără implementarea unui sistem avansat de prelucrare și filtrare a apei din râul Dâmbovița, un proiect care a avut un impact semnificativ asupra calității vieții în capitala României.
În perioada în care a deținut funcția de primar al Bucureștiului, Barbu Ștefănescu Delavrancea a pus în aplicare un plan ambițios pentru îmbunătățirea aprovizionării cu apă a orașului.
A ordonat construirea unei stații de captare a apei în localitatea Bragadiru, pe o suprafață de aproximativ 7 kilometri, dotată cu 20 de puțuri de beton. Această inițiativă a reprezentat un pas important în direcția asigurării unei surse de apă curată și sigure pentru locuitorii orașului.
Responsabil pentru relocarea uzinei electrice de la Ciurel la Grozăvești
De asemenea, Delavrancea a fost responsabil pentru relocarea uzinei electrice de la Ciurel la Grozăvești și pentru extinderea instalației cu un motor și trei generatoare, contribuind astfel la modernizarea infrastructurii energetice a Bucureștiului.
Pentru a stoca apa captată, s-a construit un rezervor la Cotroceni, cu o capacitate de aproximativ 7.000 de metri cubi, iar apa era transportată la destinație printr-un apeduct de aproximativ 9.400 de metri lungime.
Aceste măsuri au contribuit în mod semnificativ la îmbunătățirea calității vieții în capitală și la creșterea standardelor de sănătate publică.
Pe lângă inițiativele sale legate de aprovizionarea cu apă, Delavrancea a avut un rol important în salubrizarea și modernizarea unor zone defavorizate ale Bucureștiului.
Un exemplu notabil în acest sens este cartierul Tei, care, în acea perioadă, era considerat unul dintre cele mai insalubre din capitală.
Delavrancea a inițiat o campanie amplă de curățenie și modernizare a cartierului, pavând străzile și instalând sisteme de scurgere a apelor. Aceste măsuri au contribuit la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru locuitorii din Tei și la reducerea riscurilor asociate sănătății publice.
Totodată, Delavrancea a introdus obligativitatea abonamentului pentru ridicarea gunoiului, înlocuind practica anterioară în care această activitate era facultativă.
De asemenea, a înființat abatoare pentru vite, miei, porci, capre și oi, eliminând astfel riscul răspândirii bolilor prin sacrificarea animalelor în curțile oamenilor.
