O mamă și-a ucis bebelușul de un an și 2 luni. Ce au scos la iveală primele cercetări la fața locului

O mamă și-a ucis bebelușul de un an și 2 luni. Ce au scos la iveală primele cercetări la fața locului

Băiețelul în vârstă de un an și 2 luni era inconștient în locuință în momentul în care polițistii au ajuns la fața locului.

Echipajul medical nu a mai avut ce să facă pentru el și nu i-a mai rămas decât să constate decesul.

Forțele de ordine nu au identificat în prima fază urme de violență. În locuință, mama copilului, care era într-o stare de agitație, a declarat că a găsit micuțul mort în cada cu apă. După ce au făcut investigații splimentare și au audiat-o pe femeie, anchetatorii au ajuns la concluzia că mama copilului l-a omorât. Prin urmare, au luat decizia să fie cercetată pentru infracțiunea de omor calificat.

Sunt informații potrivit cărora femeia ar avea probleme psihice, dar o expertiză va dezvălui ulterior acest fapt.

Într-o intervenție la Realitatea Plus, psihologul Ovidiu Telegescu a vorbit despre depresia post-partum și de consecințele acesteia asupra noilor mame. Specialistul subliniat cât de important este ca medicii ”să monitorizeze și să intervină în situația în care situația tinde să scape de sub control. O asemenea situație nu se rezolvă de la sine și nici doar cu bunăvoința celor din jurul nostru, este nevoie de intervenție specializată. Dacă am intervenmi la timp nu s-art ajunge la asemenea tragedii”.

Depresia postpartum, cunoscută și sub numele de depresie post-natală, este o afecțiune medicală care se referă la o stare de tristețe, anxietate, disconfort și oboseală intensă care apar la femei după nașterea unui copil.

Această formă de depresie poate avea o gravitate variabilă și poate dura de la câteva săptămâni până la câțiva ani. Simptomele depresiei postpartum se pot manifesta la orice moment de la naștere și pot include sentimente de tristețe, senzații de neajutorare, de respingere a copilului sau de neputință în a-l îngriji, lipsa de interes în special pentru activitățile care în trecut i-ar fi plăcut, tulburări ale apetitului, ale somnului și oboseală constantă.

Alte simptome pot include o stare de anxietate și neliniște, iritabilitate, plâns și nervozitate, pierderea poftei de mâncare, senzații de disconfort și căderea părului. Este important de menționat că aceste simptome pot fi prezente la o femeie după naștere, dar nu înseamnă întotdeauna că aceasta suferă de depresie postpartum. De aceea, este important ca orice femeie care resimte astfel de simptome să solicite ajutorul unui specialist, înainte ca acestea să devină o problemă mai gravă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *