Opt foști angajaţi ai Spitalului Judeţean Botoșani, arest preventiv pentru încă 30 de zile în dosarul mitei pentru angajare la spital

Opt foști angajaţi ai Spitalului Judeţean Botoșani, arest preventiv pentru încă 30 de zile în dosarul mitei pentru angajare la spital

Fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, Doina Caba, și alți șapte inculpați vor rămâne după gratii pentru încă 30 de zile, în dosarul de corupție privind fraudarea concursurilor de angajare la spital, a decis marţi, 9 ianuarie, Tribunalul Suceava, transmite Agerpres.

Inculpații Doina Caba, Coca Stela Crîşmaru, medicii Claudia Malancea şi Cornelia Sărbat, precum şi Mirela Gabriela Focşa, Silvian Adrian Tatarcan, Marinela Preda şi Marian George Vîrlan au fost arestați pe 14 decembrie 2023, acuzați că au fraudat concursurile pentru ocuparea unor funcţii de asistenţi medicali la spitalul din Botoşani.

Procurorii DNA au solicitat prelungirea arestului preventiv, cerere care a fost admisă de magistrații din Suceava. Sentința poate fi contestată de inculpați.

Dosarul instrumentat de DNA vizează infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2018 – 2023, de către funcţionari publici din cadrul spitalului, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante.

În acest caz, pe 13 decembrie 2023, au fost făcute aproape 100 de percheziţii domiciliare în Botoşani şi Iaşi. Au fost percheziţii și la CJ Botoşani şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Totodată, au fost vizate de procurori sediul PSD Botoşani şi Primăria Săveni.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *