Papa Francisc a revenit în fața credincioşilor la Înviere

Rmag Breaking News

Papa Francisc a prezidat sâmbătă seară Vigilia Pascală la basilica Sfântul Petru din Roma, la o zi după anularea în ultimul moment a participării sale la procesiunea ”Via Crucis” de la Colosseum, absenţă ce a ridicat noi semne de întrebare asupra stării sale de sănătate.

Conform ritului luminii într-o basilică scufundată în obscuritate, care simbolizează învierea lui Hristos în religia catolică, Papa Francisc a pronunţat omilia şi a botezat opt adulţi.

Săptămâna Sfântă, care implică numeroase ceremonii înaintea zilei Paştelui Catolic, este un adevărat maraton pentru suveranul pontif. El şi-a anulat intempestiv vineri participarea la procesiunea ”Via Crucis”, unde organizatorii au fost nevoiţi să-i retragă fotoliul în grabă, iar comunicarea laconică a Vaticanului a alimentat preocupările legate de starea de sănătate precară a suveranului pontif şi de capacitatea sa de a guverna mai departe Biserica Catolică.

Papa Francisc a părut în ultima vreme obosit şi a delegat de mai multe ori citirea discursurilor sale, biroul său de presă vorbind despre o bronşită, afecţiune pe care a mai invocat-o pentru a justifica şi alte absenţe.

El a lăsat mereu „deschisă uşa” unei eventuale renunţări, după modelul predecesorului său Benedict al XVI-lea. Totuşi, într-o autobiografie publicată luna aceasta, el afirmă că nu are niciun „motiv serios” să-şi abandoneze misiunea şi vede o asemenea renunţare ca pe o „ipoteză îndepărtată” ce s-ar putea întâmpla doar în cazul unei „suferinţe fizice grave”.

The post Papa Francisc a revenit în fața credincioşilor la Înviere appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *